Treceți la conținutul principal

The Sweetness of Tears. Nafisa Haji



Am găsit cartea rătăcită pe unul dintre rafturile de la bibliotecă și am avut o surpriză plăcută, mai ales că nu mai citisem de multă vreme o poveste scrisă în tonul legănat și parfumat al scriitorilor cu rădăcini orientale, care cunosc ritmul nostru occidental, dar reușesc să păstreze ceva și din armonia și liniștea unei alte lumi. Iar Nafisa Haji chiar are talentul de a pune în paginile cărții o fărâmă din sufletul ei, al unui om crescut la interferența dintre două culturi, cea estică și cea vestică.



Cartea este o împletitură simplă între Orient și Occident, o poveste despre oameni din două culturi diferite, a căror existență se întrepătrunde mai mult printr-o înșiruire de întâmplări, decât din propria voință. 

Jo este o tânără creștină americană care descoperă semnificația din spatele lecțiilor de genetică pe propria-i piele, atunci când află că din doi părinți cu ochi albaștri, cum sunt ai ei, nu se pot naște copii cu ochi căprui, cum au ea și fratele său geamăn. 

Cu îndoiala în suflet, Jo pornește pe un drum lung și dificil al aflării adevărului și a propriului eu și ajunge în Pakistan, locul unde s-a născut tatăl ei. Va fi o călătorie lungă, marcată de atacul terorist din 11 septembrie. După multe ocolișuri și câteva întâmplări extraordinare, tânăra Jo va reuși însă să își reunească familia și să își ajute fratele să depășească dramele războiului. 

„Lasă lacrimile să cadă. Simți gustul acestor lacrimi vărsate din iubire? Închide ochii și le vei putea gusta cu inima. Treci peste amărăciune și peste durere. Lacrimile acestea sunt dovada că în lume există iubire. Ele sunt amare doar atunci când, egoiști, plângem pentru noi înșine. Când uităm dulceața iubirii din care provin. Când lăsăm durerea să se transforme în furie. Când oamenii plâng unii pentru ceilalți, însă, lucrurile stau cu totul altfel. Să nu încerci niciodată să oprești lacrimile izvorâte din iubirea pe care o porți în suflet. Lasă să curgă aceste lacrimi dulci, pentru ca ele să îți aducă aminte că ești om, conectat cu toți ceilalți.”

„The Sweetness of Tears” tratează teme de actualitate: credința, religia, războiul antiterorist și legăturile de familie în situații de criză. Personajele sunt construite astfel încât să devină simboluri pentru toate extremele, bune sau rele, pe care le întâlnim în dezbaterile pe aceste teme. Bunica musulmană este imaginea femeii nedreptățite de viață și de propria religie, care găsește însă forța să creadă în continuare în bunătatea lui Dumnezeu, în vreme ce bunica maternă, creștină, reprezintă tot ce e mai frumos în creștinism. 

„Întoarcerea la vechile obiceiuri pentru a le folosi împotriva femeilor de astăzi nu e legea lui Dumnezeu. Singura lege care semnifică cu adevărat ceva și care ar putea avea vreo legătură cu Dumnezeu este legea vie, care se bate pentru dreptate în condițiile prezentului. Altfel, legea este moarte, o armă în mâinile celor care au puterea, îndreptată împotriva celor neputincioși.”

Unchiul teleevanghelist ne arată o față mai puțin frumoasă a Bisericii și a habotniciei, în vreme ce mama lui Jo este imaginea celor mai multora dintre noi, care preferăm să ascundem problemele sub preș în speranța că se vor rezolva singure sau că vor rămâne pe veci ascunse. 

Mai mult decât oricare dintre aceste personaje m-a impresionat însă fratele lui Jo care, împreună cu o galerie întreagă de alte personaje secundare, ne arată adevăratele drame din spatele unui război crud, purtat și în numele credinței și al lui Dumnezeu. 

„Când ești orb în fața realității nu e credință, e dogmă. E o certitudine dincolo de care nu reușești să mai vezi. Înseamnă să îți spui „Eu cred în asta” și apoi orice nu se încadrează aici să îți devină dușman. Credința e revelație. Și pentru a o simți e nevoie de o minte deschisă. Dogma e închidere în sine, o minciună povestită pentru ca lumea să fie așa cum ai decis că ar trebui să fie. Credința adevărată e acțiune, e verb. E adevărul care ți se arată în fața ochilor. Trebuie să fii deschis pentru ca asta să se întâmple, nu te poți ascunde. Nu poți scăpa acoperindu-ți urechile și urlând în toate direcțiile propriile convingeri. Aia nu e credință, e lașitate, frică de adevăr, care te face să îți fie teamă doar atunci când combați pentru a te împiedica cu orice preț de la aflarea adevărului.”

Povestea este relatată la persoana I, în fiecare capitol din perspectiva altui personaj. Cititorul trece astfel printr-o serie de stări, de la agitație, la durere, la bucurie și înapoi. Cartea miroase a parfum de ceai cald și de biscuiți, deși are pasaje în care smulge o lacrimă sau un oftat. Mi-au plăcut mult și poveștile despre diversitatea de limbaj și modul cum limba maternă ne influențează modul de gândire. La fel de interesante mi s-au părut și prezentările oarecum subiective ale mai multor limbi asiatice și africane, precum araba și urdu. 

„Orice limbă străină ai studia, adevăratul test vine odată cu poezia. Aceasta caută adevărul dincolo de cuvinte și e aproape imposibil să înțelegi întru totul o poezie scrisă în altă limbă. A traduce o poezie e mai mult decât a reda niște cuvinte. În poezie, cuvintele depășesc mecanismele normale de înțelegere, trec dincolo de barierele minții și ating direct sufletul.” 

Fragmentele redate aici sunt aproximative. E traducere după traducere, iar eu sunt un amator. În România nu știu dacă a fost încă publicată această carte. Dacă dați peste ea pe undeva totuși, ar fi păcat să nu profitați de ocazie. 



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Cântecele Serafimului. Anne Rice

”Cântecele Serafimului” de Anne Rice e o serie de două volume, ambele avându-l ca protagonist pe Toby O'Dare, un asasin plătit care nu își cunoaște patronul și care este recrutat să lucreze de cealaltă parte a baricadei. Practic, personajul e în misiune, gata să ucidă din nou, când un înger îi oferă șansa de a-și repara greșelile și de a începe o nouă viață, de data aceasta luptând pentru o cauză dreaptă. Partea interesantă începe în momentul în care Toby, acum de partea celor buni, trebuie să călătorească în timp pentru a evita uciderea unor persoane nevinovate și pentru a schimba astfel cursul istoriei. Primul volum a apărut în 2009. În limba română, cărțile au fost tipărite în 2011, la LEDA, Grupul Editorial Corint.”Vremea îngerului” și ”Dragostea și răul” sunt două romane bine documentate. Prima ne duce înapoi în 1257, la Londra, în mijlocul unui conflict între creștini și evrei. În al doilea volum, Anne Rice își trimite personajul la Roma, în vremea lui Michelangelo și a Papei…