Treceți la conținutul principal

Pâine cu fulgi de ovăz și miere

Am încercat rețeta ieri, din dorința de a folosi o parte din muntele de fulgi de ovăz pe care l-am cumpărat acum mai bine de o lună, pentru o plăcintă cu mere. Rezultatul a fost peste așteptări. Pâinea cu fulgi de ovăz e moale, pufoasă, puțin dulce și cu un parfum ușor de miere. 

Am început cu:
  • 235 ml apă  
  • 43 g fulgi de ovăz 
  • 85 g miere 
  • 15 g unt 
  • 6 g sare 
Apa fiartă se toarnă peste fulgii de ovăz, iar deasupra se adaugă celelalte ingrediente. Amestecul trebuie lăsat cam o oră să se răcească. 

Pentru a face aluatul e nevoie de: 
  • 270 g făină 
  • 60 ml apă 
  • drojdie (cât recomandă producătorul pentru cantitatea de făină)
Peste amestecul de fulgi de ovăz se pun aproximativ jumătate din cantitatea de făină, drojdia și apa, adăugând restul de făină în cantități mai mici în timp ce se frământă aluatul. Eu am folosit doar făină albă, pentru că am vrut să înțeleg cum modifică gustul fulgii de ovăz, dar se poate folosi un amestec de făină albă și făină integrală. Data viitoare voi încerca cu trei părți făină albă și o parte integrală. Apa trebuie să fie călduță, dar fără să depășească 40 de grade. 
Când aluatul e gata, trebuie pus într-un bol uns cu puțin ulei și acoperit. Eu am pictat aluatul cu ulei și deasupra, ca să fiu sigură că nu se lipește de folia de plastic când se umflă. L-am lăsat să crească până și-a dublat volumul (cam o oră și 20 de minute, dar depinde de calitatea drojdiei și de făina folosită). 
 
Când a crescut suficient, am împărțit aluatul în două părți aproximativ egale și le-am rulat pentru a le face loc în două forme de cozonac micuțe, din aluminiu, unse cu o picătură de ulei. În rețeta originală foloseau altfel de tăvi, dar le recomandau pe cele de aluminiu pentru că mențin umiditatea pâinii și sunt mai ușor de folosit. 
 
Le-am mai lăsat să crească aproximativ 50 de minute, până s-au dublat din nou. Înainte de a le coace, pe una am pus puțin lapte și am mai presărat niște fulgi de ovăz deasupra. Rețeta originală spunea să aștept până sunt gata, să le ung cu miere și să pun apoi fulgii, dar am ajuns la concluzia că astfel pâinea ar fi fost prea lipicioasă și ar fi avut o aromă prea puternică de miere. 
 
Le-am copt la 175 - 180 de grade, pentru 25 de minute. Cuptorul meu o mai ia razna, așa că nu aș putea să spun exact cât ar trebuie să stea. În general, urmăresc suprafața pâinii și o scot din cuptor când e frumos colorată. După câteva minute, am scos pâinile din forme și le-am lăsat să se răcească acoperite, ca pe cozonaci.
E o rețetă simplă, dar cere destul de mut timp. Rezultatele merită efortul. Pâinea are gust bun și, contrar așteptărilor, nu este chiar atât de dulce. Noi am păstat-o pentru micul dejun. E bună simplă, dar și în combinații mai puțin sănătoase, cu Nutella sau cu dulceață de caise ori căpșune. 
 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…