Treceți la conținutul principal

De ce îi judecăm pe ceilalți?

O facem vrând-nevrând, când bem o cafea cu un prieten, când ne uităm la televizor, când citim știri pe net sau pur și simplu când stăm la coadă la Poștă. Judecăm tot ce ne trece prin fața ochilor, femei, bărbați, tineri, bătrâni, oameni urâți și oameni frumoși deopotrivă.
Câteodată încercăm să ne controlăm acest impuls, dar mai mereu ne surprindem gândind lucruri rele despre oameni, în funcție de ceea ce ni se spune sau descoperim despre ei, fără să ne punem întrebări sau să încercăm să înțelegem acțiunile celor din jur.
prejudecati

Toți avem prejudecăți  

Am citit câteva articole pe această temă și am ajuns la concluzia că o facem pentru că așa am fost învățați în copilărie. Deci, pe lângă natura umană”, este vorba și despre un obicei învățat.  
Un studiu desfășurat în cadrul unei universități din New York a demonstrat că o parte din creierul nostru ”judecă” dacă o persoană este sau nu de încredere într-un timp extrem de scurt, aproximativ 30 de milisecunde. Practic, înainte ca noi să avem imaginea clară a feței celui care stă în fața noastră, creierul are deja o idee despre cât de multă încredere putem avea în persoana respectivă. Din concluziile studiului, reiese că inconștient apreciem oamenii în funcție de forma sprâncenelor și a oaselor feței, fără să precizeze dacă suntem învățați să avem încredere în anumite trăsături, sau e o deprindere înnăscută
Căutând un răspuns la această întrebare, am găsit informații despre stereotipuri pe care nici nu știm că le folosim. Profesorul Anthony Greenwald de la Universitatea din Washington spune că folosim stereotipuri tot timpul, de cele mai multe ori fără să ne dăm seama. Astfel, chiar dacă noi avem impresia că nu avem prejudecăți, este foarte posibil ca o anumită parte din creierul nostru să le aibă fără ca noi să fim conștienți de ele. 

O posibilă explicație face referire la societatea în care trăim. Până la 5 ani, creierul nostru învață cum funcționează lumea absorbind informații din surse diverse, de la televizor, din desene animate, din mediul înconjurător. Pe scurt, chiar dacă părinții nu ne învață să disprețuim anumite categorii de persoane, faptul că ele nu fac parte din viața noastră în acești 5 ani ne va determina le vedem în mod diferit. Așa ajungem să îi judecăm pe ceilalți în funcție de sex, de culoarea pielii, de greutatea corporală, de modul în care vorbesc sau cum se îmbracă
Vi se pare ciudat? Tot la Universitatea din Washington, un experiment care a implicat peste 4,5 milioane de oameni a demonstrat că aproape 80% dintre persoane tind să arate mai multă considerație unui tânăr decât unui bătrân și că peste 75% dintre persoanele albe sau asiatice manifestă mai multă simpatie pentru oamenii albi decât pentru cei cu pielea neagră. Faptul că societatea ne influențează preferințele este evidențiat în cadrul studiului prin faptul că s-au înregistrat persoane care se revoltă împotriva categoriei din care fac parte. Oameni de culoare au manifestat preferințe pentru albi, in vreme ce persoane cu o greutate corporală peste medie apreciază mai mult o persoană slabă decât una corpolentă

Ne place senzația de putere

judecati
Judecăm oamenii din cauza fricii, mai spun specialiștii. Lucrurile pe care nu le putem controla ne fac să îi judecăm pe oameni. Un exemplu în acest sens sunt banii. Îi judecăm pe cei bogați și să îi catalogăm ca avari sau corupți, dar în același timp îi vedem pe săraci ca fiind leneși sau needucați. În ambele cazuri, se pare că motivul pentru care o facem este frica de faptul că nu putem controla câți bani ajung în buzunarele noastre
Efectul este pozitiv în aparență, dar are efecte negative asupra noastră și a relațiilor cu cei din jur. Cu cât îi judecăm mai mult pe ceilalți, cu atât suntem mai siguri de noi și de calitățile noastre. Acest lucru este cauzat de senzația de putere pe care o avem atunci când gândim rău despre alții, în special pentru că avem impresia că putem controla lucrurile din jur. 
Pe lângă frică, alte cauze menționate de specialiști sunt invidia și nevoia ne justificăm pe noi înșine. Este posibil de multe ori să judecăm un om pentru faptele sale, deși noi facem aceleași lucruri fără să ne dăm seama. Un alt obicei care intră în aceeași categorie este acela de a vedea într-o lumină negativă acele trăsături pe care ni le dorim, dar pe care nu le avem sau nu suntem capabili să le evidențiem.

Cum ne vindecăm? 

Psihologii spun că e normal să judecăm, dar ne sfătuiesc să învățăm să controlăm aceste instincte. A emite păreri despre un om sau o categorie socială este un act conștient, care ar trebui controlat înainte de a face rău altor persoane
judgement

Am ales câteva dintre metodele propuse de specialiști pentru a controla nevoia de a da glas judecăților noastre:
  • Gândește-te că persoana pe care o judeci e la fel ca tine. Mai exact, și el/ea are o familie, o casă, prieteni pe care îi apreciază. Oamenii au mai multe lucruri în comun decât își dau seama. 
  • Nu lua nimic personal. Faptul că o persoană are o părere diferită nu înseamnă că e ceva în neregulă cu ea și, mai ales, nu înseamnă că persoana respectivă acționează împotriva ta. Există mai multe modalități de a trăi frumos. Faptul că nu urmăm toți aceeași cale nu înseamnă că unii dintre noi s-au rătăcit. 
  • Privește lucrurile în context. Comportamentul unei persoane poate fi determinat de o anumită situație. Oamenii au soluții diferite la aceeași problemă, așa că nu strică să îți păstrezi mintea deschisă și să încerci să îi înțelegi pe cei din jur.
  • Gândește-te la propriul comportament. Uneori s-ar putea să îi judeci pe oamenii din jur pentru lucruri pe care și tu le faci. Așa că ar trebui să te întrebi ce ai face dacă ai fi în locul persoanei pe care o judeci și să fii mai înțelegător cu ceilalți pentru că s-ar putea să nu reacționezi diferit într-o situație asemănătoare
  • Fii mulțumit cu tine însuți. Un om mulțumit și fericit cu ceea ce are își petrece mai puțin timp judecându-i pe ceilalți. În plus, ceea ce spui despre o persoană reflectă mai mult personalitatea ta decât pe cea a celui despre care vorbești. 
Nu putem să nu mai judecăm pe nimeni, pentru că de multe ori o facem fără să vrem. Dar e în puterea noastră să ne gândim de două ori înainte de a ne arunca judecățile în spațiul public. Cuvintele rostite sau scrise nu se mai pot întoarce, așa că poate ar fi mai sănătos să învățăm să ne controlăm instinctele
E ușor să judecăm o persoană, mai ales dacă nu am fost niciodată într-o poziție asemănătoare, dar hai să nu ne mai lăsăm purtați de val și să încercăm să îi înțelegem pe cei din jurul nostru. Citeam pe undeva că nimeni nu se trezește dimineața cu planul de a fi prost sau grețos. Pur și simplu se întâmplă pe parcursul zilei. Voi ce părere aveți?

Comentarii

  1. Foarte bun articolul! Ne judecăm pe noi înşine, darămite pe cei din jur. Cred că în asta constă, de fapt, înțelepciunea: în a te accepta pe tine şi pe cei din jur, în a lua lucrurile aşa cum sunt. Dar... mai e mult până departe, în cazul meu :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In cazul multora, dar ai vazut ca nu e vina noastra :) E creierul care lucreaza

      Ștergere
  2. Din experienta, pot sa spun ca roata se intoarce sau orice se plateste. Judeci? Vei fi judecat! Face altul ceva ce nu.ti place? Vei ajunge sa faci acelasi lucru, ca sa înțelegi situatia anterioara. Trebuie sa devenim prezenti, constienti sau, ca tot e la moda, mindfull.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…