Treceți la conținutul principal

Crede și nu cerceta! Doar dă click pe ”share”!

Mă tot gândesc la ”citizen journalism”, la libertatea de exprimare și la responsabilitatea cuvintelor noastre odată sculptate în pereții digitali ai Facebook. Par lucruri fără legătură, dar cumva mintea mea le aduce împreună, pentru că în ultimele zile am dat peste fel de fel de informații și peste reacții puternice cauzate de aceste informații. Citesc zilnic declarații scoase din context, urări de bine, blesteme și apoi veșnicul așa e la noi la români, fără a înțelege măcar de unde pornesc aceși bulgări de zăpadă mai mari cu fiecare ”share”. 
Da, ne putem spune părerile în toate modurile cu putință, însă atunci când împreună cu părerea expunem și informații ar trebui să știm sigur că datele de la care pornim sunt adevărate. Mitul celor trei surse e o tristă amintire. Știu, aceasta e exclusiv datoria jurnalistului, nu a omului care preia o știre din zbor, o condimentează cu două trei înjurături sau detalii lacrimogene și o rostogolește mai departe, pe principiul ”sharing is caring”. Dar oare nu ar trebui să devină și datoria celui care împrăștie să verifice sursa înainte? Libertatea de exprimare ar trebui să vină cu obligația de a încerca să respectăm adevărul. În absența acestei responsabilități, libertatea de exprimare rămâne doar un instrument extrem de periculos în mâinile unor minți bolnave.

Studiu de caz: Se zvonește că un profesor își umilește elevii 

Nu știu de unde a pornit tăvălugul în social media, dar pe mine nu mă conving nici începutul, nici sfârșitul acestei povești. Oricare ar fi adevărul, deocamdată nu există dovezi care să susțină nici una dintre variante. Cu toate acestea, s-a scris, s-a acuzat, s-a mai aruncat cu un pumn de noroi în sistemul de învățământ și într-un profesor. S-a mai făcut rating, unii și-au crescut popularitatea, alții doar au demonstrat încă o dată că nu au niciun interes pentru adevăr, doar pentru senzațional. 
https://urbanconcoctions.files.wordpress.com/2013/02/citizen-journalism.jpg

I-aș întreba pe oricare dintre cei care au dat ”share” dacă le-a trecut vreo clipă prin minte să verifice informația înainte de a o da mai departe. Cum poți să ajuți la denigrarea unui om dacă nu știi cât adevăr e în ceea ce se spune despre el? Cum te-ai simți să te înjure mii de oameni necunoscuți pentru ceva ce nu ai făcut, doar pentru că ”sunt liberi să se exprime”? 
Zilnic pe Facebook descoperim persoane care au înțeles greșit conceptul ”libertate de exprimare”. Cu alte cuvinte, poți numi pe oricine prost, handicapat, retardat, cretin etc, sub umbrela argumentului așa mă exprim eu și sunt liber să o fac, că de-aia au murit oameni la Revoluție. Mi se pare o bătaie de joc față de cei care au murit, dar și față de cei care citesc aceste texte.  

"Share" fără discernământ, dar cu alt deznodământ 

Nici nu mai știu la cine am citit prima dată despre Maria Curista, un mare om de știință român, ”confiscat” de internaționalii care încă de pe vremea lui Eminescu ne tot fură țara fără întrerupere. 
Îmi place site-ul care a născocit nebunia, are umor. Majoritatea celor care au propagat articolul nu prea au înțeles însă gluma. Puținii care au dat click pe ”share” în mod conștient au adunat oricum și ei multe comentarii care elogiau cultura românească neîntrecută și înjurau tot ce nu vorbește/ simte/ scuipă semințe românește. 
Alții însă au răspândit vestea, că doar e la modă să fii în temă cu teoria conspirației. Argumentul m-am prins că era falsă, dar nu am semnalat, că voiam să văd câți fraieri am în listă mi se pare desprins dintr-o poveste cu elevi de clasa a IV-a. Comentariile adunate sub astfel de linkuri spun ele însele povești nemuritoare despre autorii lor, unii care s-au prins de mult timp cum suntem înșelați de americani și europeni, alții destul de atenți încât să își dea seama de gogoașă, dar prea plini de ei să nu arunce cel puțin o aluzie la restul, ”prea proști pentru lumea superioară” în care trăim. 

Ce-a fost mai întâi, oul sau știrea 

Poate că nu ar fi atât de deranjant fenomenul împrăștierii de informații neverificate, dacă jurnaliștii nu ar prelua aceste știruțe fără să le verifice pentru a le redistribui branduite și regândite cu scopul de a face din ceva bici și a plesni cu el câteva zile în șir. 
Până mai ieri aruncam cu pietre în OTV; acum televiziunea blamată de altădată este etalon pentru normalitate. Nu mai există știri fără senzațional, nu mai există post fără breaking news, iar știrile care se mai chinuie să rămână imparțiale și în linie cu realitatea se împuținează de la o zi la alta. 
Îmi amintesc de un jurnalist local care a dat o informație în direct, apoi a spus: nu am verificat încă, dar verificăm și vă spunem apoi dacă e adevărat sau nu. Cred că v-am mai povestit acest episod, dar este una dintre imaginile care mă sperie cel mai mult când vine vorba de presă. Și acest nou trend este OTV-ul de mâine, din păcate. 
http://marketingland.com/facebook-nixes-news-feed-hoaxes-114941

Cred că de fiecare dată când există posibilitatea să ne asculte sau ne citească cineva suntem responsabili pentru cuvintele rostite/scrise în spațiul public. Și, ne place sau nu, Facebook e spațiu public, deci ar trebui să fim conștienți de faptul că tot ceea ce scriem sau distribuim are un impact mai mic sau mai mare asupra altor oameni. Cu cât acești oameni sunt mai mulți, cu atât nevoia de a folosi cuvinte clare și de a promova adevărul crește. Libertatea de exprimare înseamnă mai mult decât a arunca cu păreri oriunde, doar de dragul de a ne face auziți.

Comentarii

  1. De acord cu tine. Cand vad ca o stire are ca sursa facebook-ul, mi se zbarleste pielea pe mine. Asa ceva nu se poate numi jurnalism. Dar noi stim pentru ca am studiat unde trebuie, nu chiar la "clasa de flaut" (mai tii minte? :)) ) Unii nu stiu si nici nu vor sa afle si iau de bun ce li se da, indiferent de mediul de propagare a informatiei. Probabil pentru ca e mai comod asa, desi am auzit si varianta "asa e, pentru ca au spus si la televizor". Deci daca au spus la televizor, e clar ca privitorul e convins de competenta oamenilor de pe micul ecran, desi pana si asta e o chestie discutabila. Sper doar sa nu ajungem ca-n "Lapusneanu", nu mai reproduc, sa nu ma acuze cineva prea corect politic de faptul ca jignesc. :-D

    RăspundețiȘtergere
  2. De-asta zic ca e nevoie de responsabilitate, din cauza lui "asa e, pentru ca au spus si la televizor". Doar ca prea putina lume mai intelege azi ca unul care se vede pe ecran e responsabil apoi si pentru ce scrie pe Facebook, pentru ca si-a castigat credibilitatea asta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Lasa, ca poate legea antidefaimare a lui Dragnea ii va ajuta sa se responsabilizeze. Mie nu-mi place legea asta, dar se pare ca se prefera sa mergem inapoi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu prea am citit despre subiect, dar la prima vedere mi se pare o idee tampita si fara rost. Deja exista o lege a discriminarii, dar nu ii apara pe politicieni, cred. Mi se pare si mai ciudat ca unele legi trec cat ai clipi prin Parlament, in vreme ce alte proiecte stau cu anii prin comisii.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…