Treceți la conținutul principal

Cântecele Serafimului. Anne Rice

”Cântecele Serafimului” de Anne Rice e o serie de două volume, ambele avându-l ca protagonist pe Toby O'Dare, un asasin plătit care nu își cunoaște patronul și care este recrutat să lucreze de cealaltă parte a baricadei. Practic, personajul e în misiune, gata să ucidă din nou, când un înger îi oferă șansa de a-și repara greșelile și de a începe o nouă viață, de data aceasta luptând pentru o cauză dreaptă.
Partea interesantă începe în momentul în care Toby, acum de partea celor buni, trebuie să călătorească în timp pentru a evita uciderea unor persoane nevinovate și pentru a schimba astfel cursul istoriei.  
Primul volum a apărut în 2009. În limba română, cărțile au fost tipărite în 2011, la LEDA, Grupul Editorial Corint. ”Vremea îngerului” și ”Dragostea și răul” sunt două romane bine documentate. Prima ne duce înapoi în 1257, la Londra, în mijlocul unui conflict între creștini și evrei. În al doilea volum, Anne Rice își trimite personajul la Roma, în vremea lui Michelangelo și a Papei Leon al X-lea (sfârșitul secolului al XV-lea), pentru a salva un om nevinovat de la moarte. 
Ambele povești pornesc de la fapte reale, iar cititorul are ocazia să afle detalii interesante despre adevărul istoric la sfârșitul fiecărui volum. Toate întâmplările descrise sunt însă  rezultatul fanteziei, după cum mărturisește însăși autoarea. 
Faptele istorice de la care pleacă cele două romane sunt legate de condiția evreilor în Europa, în Evul Mediu și în perioada Renașterii. Seria naște multe întrebări despre modul în care creștinii au ales să își impună credința, despre ce înseamnă de fapt Bine și Rău și despre cât este de justificată omorârea unor oameni nevinovați în numele credinței.  

Mi-a dat târcoale un gând mai profund, dar n-am putut să-l păstrez. Avea legătură cu natura duală a binelui și a răului, cu felul în care Dumnezeu poate extrage ce este minunat din orice ființă omenească. Dar gândul s-a dovedit prea complex pentru mine. Am simțit că nu sunt menit să îl duc până la capăt - numai Dumnezeu știa dacă întunericul și lumina se amestecau sau erau separate - și n-am fost în stare decât să dau glas remușcării, n-am reușit decât să mă rog pentru curaj, pentru reușită. (Vremea îngerului)
 
Cele două thrillere sunt în același timp cărți fantasy și istorice. Pe scurt, e o poveste cu îngeri și asasini care dorește să aducă în atenția noastră părți mai puțin cunoscute ale istoriei. Îmi plac pentru că împletesc armonios povești bine scrise, descrieri sugestive ale celor două orașe și o serie de concepte abstracte, precum păcatul, iertarea, dragostea, ura, puterea rugăciunii și existența îngerilor. Revenind la personajul principal, adaug că, pe parcursul acțiunii, viața lui Toby se schimbă radical, mulțumită celor doi îngeri care îl ghidează în permanență, îngerul său păzitor și Serafimul. Fragmentele în care apar aceste personaje sunt pline de dialoguri profunde, majoritatea având ca temă iertarea, dragostea infinită a lui Dumnezeu, posibilitatea unui nou început și nevoia de credință.  

Fuseseră luni, poate chiar ani, când trăisem obsedat de posibilitatea sinuciderii, timpuri când îmi plănuiam moartea în funcție de ce s-ar fi întâmplat cu rămășițele mele. De absolut fiecare dată când duceam la îndeplinire unul dintre asasinatele comandate de Justițiar, trimițând cu multă pricepere încă un suflet în necunoscut, eram atât de tentat să-mi iau viața, încât era o minune că supraviețuisem. Ce s-ar fi ales oare de viața mea dacă aș fi făcut acest pas? (Dragostea și Răul)
 
Finalul lasă loc pentru o a treia carte. Neașteptat și crud, îi trimite pe cititori cu gândul la aceeași întrebare care se citește printre toate rândurile cărții: e drept să faci rău pentru o cauză nobilă? În același timp, sugerează însă o a doua întrebare, mult mai crudă: ești pregătit pentru consecințele faptelor tale, oricare ar fi acestea?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Grupurile pe Facebook sau cum se exploatează răbdarea cititorilor

Pentru orice site, Facebook e mană cerească când vine vorba de trafic. Constat însă că mulți încă nu știu cum să îl folosească, deși a trecut ceva vreme de când toate afacerile, mari și mici, s-au apucat de socializat. 
Și aici mă refer în mod special la grupurile de pe Facebook, unde mulți ziariști și posesori de site-uri s-au hotărât să se autopromoveze. Sunt grupuri unde utilizatorii de Facebook sunt adăugați la grămadă, ca oile, pentru a fi bombardați zi lumină cu linkuri. Rezultatul? Întâi o doză mare de stres, apoi ignore din partea membrilor. Pentru afacere, aproape nici o reacție pozitivă. 
Fac parte din câteva astfel de grupuri și primesc notificări cu duiumul de la tot felul de site-uri care publică fără discernământ. Din curiozitate, m-am uitat la rezultatul acestei practici: cele mai multe posturi au 0 like, 0 share, 0 comentarii, și rareori vezi câteva răspunsuri pozitive, când se întâmplă ca un articol să conțină și ceva informație care merită atenția publicului. Culmea e …