Treceți la conținutul principal

7 întrebări despre cazul copiilor bolnavi din Argeș

Vestea că mai mulți copii cu grave probleme de sănătate din Argeș au fost transferați la București s-a răspândit repede și a devenit rapid subiect de interes național. Cauzele acestui sindrom rămân necunoscute după aproape două săptămâni, timp în care speculațiile ne-au ținut ocupați. Și în vreme ce site-urile numără clickuri, eu pierd vremea pe Facebook și încerc să înțeleg de ce am mai multe întrebări decât răspunsuri.

1. De ce există atât de multe informații contradictorii pe Facebook?

Cazul a făcut vâlvă încă din prima zi, pentru că s-a speculat foarte mult asupra faptului că sursa problemelor ar fi Spitalul de Pediatrie Pitești. În aceste condiții, normal că subiectul a atras atenția miilor de cititori care au început să se gândească tot mai serios la ce ar fi de făcut pentru a ocoli acest spital în caz de nevoie.
Apoi au început informațiile ”pe surse”: de vină e bacteria din spital, vaccinul X, portocala de la supermarket, apa plată, apa de la fântână, laptele, supermarketul, alte alimente. 
Am citit mai multe site-uri de știri și până acum tot nu mi-e clar: câți copii sunt la București, câți la Pitești, de unde sunt și ce au în comun. La fel de neclar îmi e dacă micuții sunt afectați de o bacterie sau de un virus și ce putem face pentru a ne feri de eventuale noi cazuri. Nu a publicat nimeni sfaturi pentru părinții care cumpără apă plată, portocale, morcovi și lapte praf zilele astea. Mă gândesc că mulți părinți sunt foarte stresați din această cauză. Probabil că nici medicii de familie nu sunt prea fericiți, bombardați cu telefoane la orice oră pentru fiecare posibil semn de boală.
La început am înțeles că micuții ar fi de aceeași vârstă, apoi alt site spune că au vârste cuprinse între șapte luni și doi ani. Observ că cele mai multe informații se bazează pe speculații și pe niște comunicate de presă făcute să nu spună nimic, interpretate în mod subiectiv de ziariști și comentatori pe Facebook. 

2. Cine sunt toate aceste surse?

Știu că protejarea sursei e treabă serioasă, dar mie îmi miroase a inventarea surselor mai degrabă. Sunt prea multe contradicții în declarații și cam multe declarații off the record, așa că încep să cred că mulți mai și inventează povești.

3. Care e rostul împrăștierii de informații semi-adevărate? 

bacterie sau virusNu am citit nicăieri un articol cu cap și coadă pe acest subiect. Update: am primit un articol foarte interesant care reia aspecte importante ale cazului și clarifică o parte dintre nelămuri. Toți sunt atât de grăbiți să publice cât mai repede informații la cald. Nu contează că sunt zvonuri sau prostii băgate pe gât de câte o instituție, important e să dea oamenii click. Apoi mai vezi câte un titlu de tipul ”Mama bebelușului mort refuză să vorbească cu jurnaliștii”. Cred și eu, o avea alte lucruri de făcut, nu să stea de vorbă cu niște oameni care nu mai au nici măcar interesul public în vedere, doar clickurile și unicii. Unde e interesul public să pui pe Facebook articole cu jumătăți de adevăruri? Unde e interesul public când se generează panică?

4. Cât de inuman să fii să îți faci imagine pe acest subiect?

Unii politicieni, probabil doar întâmplător candidați la primărie sau la vreo funcție, au început să ceară demisii, fiecare după posibilități. Singurele lucruri mai scârboase decât aceste declarații sunt cuvintele lui Șerban Valeca, cel care a ieșit public să declare că partidul lui, PSD, nu sprijină incompetența. Nu știu ce culori politice stau pe scaunele de la DSP, DSV, Prefectură, CJ și alte litere, dar am impresia că declarația ar trebui să îi facă până și lui silă. Înțeleg că nu se mai înțelege Ana cu Caiafa, dar e cazul să înceapă toți să își asume responsabilitatea pentru oamenii cu care lucrează și pe care îi propun pentru diverse funcții.

5. Ce poate fi mai scump decât viața unor copii?

Refuz să cred că toată criza pornește de la rea voință. Probabil că o greșeală a dus la contaminarea a ceva, încă neelucidat, care mai departe a degenerat în copii foarte grav bolnavi și în pierderea unor vieți absolut nevinovate. 
Nu pot să nu observ însă tendința permanentă de a băga gunoiul sub preș, mai cunoscut la nivelul acesta sub numele de mușamalizare. Pot înțelege orice greșeală, cu toții greșim. Ne ajută să învățăm, să evoluăm și să ne amintim încă o dată cât trebuie să îi apreciem pe medicii care greșesc atât de puțin și de rar, pentru că astfel de situații sunt excepții, nu reguli.
Atunci când se întâmplă însă, nici pedepse nu sunt, nici învățăminte nu se prea adaugă la experiență. Multe cazuri cu morți din spitale au fost anchetate superficial. Îmi vine în minte acum asistenta care plătește moartea nou născuților de la maternitatea Giulești și care nu era singura vinovată de situație. Mă gândesc la situația de la Curtea de Argeș, când Andrei a murit dintr-o greșeală pe care nimeni nu vrea să și-o asume și să o corecteze. E aceeași poveste și acum, la fel de macabră, și se poate rezuma la același lucru: o greșeală ascunsă sub preș, care a generat probleme grave. 
Ce poate fi mai scump decât viața unor copii: o funcție, un salariu, tone de portocale, lapte, apă, pierderea clienților, respectul asistentelor sau al altor medici, ploconirea pacienților? Ce poate fi atât de prețios încât să nu poți ieși și spune ”Am greșit. Trebuie să retragem de pe piață produsul X”?

6. De ce e demisia o soluție?

Aș vrea să înțeleg argumentele celor care tot cer demisia cuiva. Nu ar fi mai simplu și eficient să ceri demiterea lui? Bineînțeles, cei care sunt în măsură vor decide dacă este sau nu cazul să se ia astfel de măsuri. Dar simpla demisie nu e o soluție, va crea doar o a doua problemă: cine conduce în caz de criză, dacă șeful își pune biroul în cutie și pleacă acasă. Și cunoscând realitatea, asta va deveni prioritar oricărei anchete, că e rău de urât să ai scaun neocupat în vremuri de criză.

7. De când ziariștii trebuie să îndemne la proteste?

Ziarele ar trebui să scrie despre proteste, nu să le organizeze sau să îndemne la ieșit în stradă. Treaba ziaristului e să răspundă la multele întrebări legate de acest caz, să organizeze anchete paralele și alte chestii de-astea, nu să se ducă în piața publică să strige împotriva cuiva. Din câinele de pază, presa cam devine câine care latră și nu mușcă. Sau poate e doar o părere (de)formată de Facebook, vă rog să mă iertați dacă scriu prostii. 
Aceste întrebări mă determină să mă gândesc mai degrabă la ce nu se spune și nu se scrie, decât la ceea ce am citit pe ici pe colo. Nu sunt adepta teoriei conspirațiilor și mă îngrozesc articolele despre virusuri ascunse în pădure și vaccinuri care provoacă autism, dar nu pot să cred sub nicio formă că după 13 zile și zeci de teste nu se poate da măcar un set de ipoteze credibile privind cauzele acestui sindrom. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…