Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din februarie, 2016

Focaccia cu suc de portocale

Îmi place să mănânc și să gătesc cu portocale, așa că rețeta de focaccia cu suc de portocale a devenit repede cap de listă la categoria experimente.  Rezultatul este fantastic, iar rețeta e destul de rapidă, ținând cont că se face cu drojdie. Singura focaccia mai bună decât cea preparată astăzi va fi cea de data viitoare, când voi avea mai mult timp la dispoziție și o voi lăsa să crească pentru încă o jumătate de oră. 
Dacă vreți să încercați minunea, vă trebuie 250 grame de făină pentru pâine (sau cozonac, sau altceva care trebuie să crească), 160-180 ml apă călduță (sub 40 de grade), drojdie (cât vă spune producătorul), o jumătate de linguriță de sare, 6 linguri de ulei de măsline, o portocală, puțin rozmarin și, doar dacă vă plac, câteva măsline negre.  Puteți începe cu dizolvarea drojdiei în puțină apă, în funcție de tipul de drojdie pe care îl folosiți. Eu mă feresc de tot ce se vinde la plic, dar asta depinde de obiceiurile fiecăruia. Dacă folosiți cubulețe, o puteți dizolva sau fă…

De ce îi judecăm pe ceilalți?

O facem vrând-nevrând, când bem o cafea cu un prieten, când ne uităm la televizor, când citim știri pe net sau pur și simplu când stăm la coadă la Poștă. Judecăm tot ce ne trece prin fața ochilor, femei, bărbați, tineri, bătrâni, oameni urâți și oameni frumoși deopotrivă. Câteodată încercăm să ne controlăm acest impuls, dar mai mereu ne surprindem gândind lucruri rele despre oameni, în funcție de ceea ce ni se spune sau descoperim despre ei, fără să ne punem întrebări sau să încercăm să înțelegem acțiunile celor din jur.
Toți avem prejudecățiAm citit câteva articole pe această temă și am ajuns la concluzia că o facem pentru că așa am fost învățați în copilărie. Deci, pe lângă ”natura umană”, este vorba și despre un obicei învățat.
Un studiu desfășurat în cadrul unei universități din New York a demonstrat că o parte din creierul nostru ”judecă” dacă o persoană este sau nu de încredere într-un timp extrem de scurt, aproximativ 30 de milisecunde. Practic, înainte ca noi să avem imaginea c…

7 întrebări despre cazul copiilor bolnavi din Argeș

Vestea că mai mulți copii cu grave probleme de sănătate din Argeș au fost transferați la București s-a răspândit repede și a devenit rapid subiect de interes național. Cauzele acestui sindrom rămân necunoscute după aproape două săptămâni, timp în care speculațiile ne-au ținut ocupați. Și în vreme ce site-urile numără clickuri, eu pierd vremea pe Facebook și încerc să înțeleg de ce am mai multe întrebări decât răspunsuri.
1. De ce există atât de multe informații contradictorii pe Facebook?Cazul a făcut vâlvă încă din prima zi, pentru că s-a speculat foarte mult asupra faptului că sursa problemelor ar fi Spitalul de Pediatrie Pitești. În aceste condiții, normal că subiectul a atras atenția miilor de cititori care au început să se gândească tot mai serios la ce ar fi de făcut pentru a ocoli acest spital în caz de nevoie. Apoi au început informațiile ”pe surse”: de vină e bacteria din spital, vaccinul X, portocala de la supermarket, apa plată, apa de la fântână, laptele, supermarketul, al…