Treceți la conținutul principal

Sex cu profil

https://dexonline.ro/definitie/fute/paradigma

Oameni buni, aceasta este conjugare. A vorbi despre sex folosind astfel de forme ale verbului se cheamă discuție, nu sex (nu, nici oral, dar nu despre asta e vorba).
Sexul nu prea are legătură cu eu fut, tu fuți etc. O explicație controversată, dar simplă și posibilă pentru sex a tot umblat pe net mai acum vreo două luni și arăta cam așa: 
https://saccsiv.wordpress.com/2015/12/14/foto-manual-asta-vor-invata-copiii-de-clasa-a-iv-a-la-ora-de-educatie-sexuala/
Acum că am lămurit diferența, să trecem la subiect. Saxgate vine de la sex și se referă, deci, la poza doi, nu la discuții. Că un nene vorbește pe net cu gagici obscure despre lucruri intime se cheamă frustrare, andropauză, lipsă de ocupație, dar nu sex. Dacă nu e sex, nu e sexgate. Logic, nu?

There is no news

Cam așa ar fi povestea pe scurt. Știrea e că nu e nicio știre. Un nene agață gagici pe net, dar gagica e bărbat și scriitor la ziar. Și de aici, scandal, că face bine la trafic. Anul trecut am avut povestea lui Florin Tecău, regizată magistral și expusă amplu pe multe pagini: dialoguri, povești, implicații morale. Un bărbat despre care se știa pe ici pe colo, prin punctele esențiale, că îi plac doamnele și domnișoarele este lăsat să își povestească micile fantezii pentru a umple pagini de ziar. 
Cât e de corect, cât e de moral? Am putea invoca interesul public, deși argumentul nu justifică paginile cu detalii picante. Faptul că un președinte de Consiliu Județean are discuții intime pe Facebook cu o necunoscută nu afectează nici administrația județului, nici interesele cetățenilor. Mai mult, a discuta despre sex online nu e mai puțin moral decât a-ți face cont fictiv pe o rețea de socializare și a prinde un pește gras pentru audiență. 
Azi am citit despre un alt nene, mai celebru, mai frumos, mai chiparos, că a ”căzut în aceeași capcană, a contului fals pe Facebook”. Cătălin Rădulescu a invitat o duduie la București și s-a oferit să îi plătească drumul. Repet, unde e știrea? În cazul ăsta, vorbim despre un personaj cercetat de DNA, despre a cărui moralitate s-a tot povestit. Interesul public l-am dezbătut mai sus, nu există o legătură directă între discuțiile intime și munca de parlamentar.

Dacă sex nu e, nimic nu e

Cel puțin, nu sexgate. Niște ziariști care umblă cu cioara vopsită nu sunt Monica Lewinsky, ci doar niște oameni cu prea mult timp liber. Nu știu în ce categorie ar trebui incluse astfel de articole, dar nu cred că fac cinste nimănui, cu atât mai puțin unui ziarist care vrea credibilitate. 

Discuțiile sunt provocate, sunt alimentate, politicanul nu recită monologurile puței. Sunt oameni, nu călugări tibetani. Nu i-am votat pentru abstinență. Nu au un contract cu cetățeanul să și-o țină încuiată pe timpul mandatului. Altele sunt obligațiile pentru care ar trebui luați la întrebări. Nu le îndeplinește, scrie despre asta, nu despre cât de des fute sau cât de colorat îi e vocabularul în discuții private.
Politicianul, fie el președinte de CJ sau deputat, are dreptul la viață privată, oricât de promiscuă ar fi ea. L-ai prins la curve? E o ilegalitate, ia de scrie. Se droghează, își bate copiii, fură din magazine? La fel. Dar dacă nu te-a plătit pentru sex, n-ai ce-mi povesti. Că tu ai pierdut vremea săpând și discutând cu el în speranța că iese ceva mai mult și nu a fost cazul, se poate. E problema ta. Se întâmplă, nu toate subiectele ajung știri. Dar asta nu justifică publicarea unor pagini întregi de dialog irelevant. 

Cine câștigă din astfel de scandaluri?

Nu știu, dar tare mi-ar plăcea să aflu. E clar că ziaristul își crește traficul, umple paginile, iese ca păduchele în față. Dar asta durează puțin și pe termen lung o să rămână doar ăla căruia politicanul îi spunea povești de noapte bună. 
http://www.erepublik.com/sl/article/revista-presei--2228061/1/20
Nu-mi plac teoriile conspirației, dar nu pot să ignor faptul că în spatele fiecărui politician care cade în plasă stă un altul mai frustrat care îi vrea locul. Cât contează un astfel de scandal în România? Depinde de alegătorii fiecăruia. Pe Tecău, l-au cam îngropat cu povestea asta. Lui Cătălin Rădulescu, numit prin presa locală ”deputatul în chiloți”, nu îi face altceva decât publicitate. Și cum e mai bine să ai imaginea asociată cu o blondă platinată decât cu DNA, e mai degrabă un favor decât o daună. 
Scopul acestor articole rămâne marele mister. La fel și implicațiile morale și legale. De ce ți-ai face un cont fals pe Facebook în primul rând? Ale cui sunt pozele pe care le folosești? Femeia din imagine știe ce faci? Ai acordul ei, de preferat scris? Cât e de moral să folosești o femeie pe post de momeală? În momentul acesta legislația din România e vagă, nu există prevederi clare pentru aproape nimic din ceea ce se petrece, bun sau rău, în lumea virtuală.
O dezbatere despre astfel de limite nu își are locul în societatea de azi. Care e diferența dintre un bărbat care agață femei pe net sub o identitate falsă și o un bărbat care atrage politicieni în dialoguri indecente în scop editorial? Unde e limita dintre moral și imoral, legal și ilegal? Nu știu. Sper să afle cineva. 
Până la un Sexgate adevărat, vă las să reflectați la aceste întrebări. O zi cu știri pozitive vă doresc.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…