Treceți la conținutul principal

Micul Print. O altă poveste

Filmul s-a lansat în Italia pe 1 ianuarie, așa că am profitat de ocazie și m-am dus să văd despre ce e vorba. La urma urmei, pornește de la povestea mea preferată, deci eram mai mult decât nerăbdătoare să îl văd. 

The Little Prince e plin de metafore și de simboluri, cam cum e și cartea originală. Fetița e mai adult decât suntem mulți dintre noi, aviatorul poate fi oricine, deși nu e ușor să găsești un astfel de personaj în viața reală, iar mama fetiței este și ea o reprezentare poate prea fidelă a lumii noastre.
E povestea unei prietenii care vine să completeze destinul mai puțin fericit al Micului Prinț. Câteva dintre mesajele mai vechi au fost reinterpretate, aproape deranjant, dar bănuiesc că publicul de azi are nevoie de un final fericit chiar și când vorbim despre Micul Prinț. Am descoperit ceva mai multă fantezie decât în cartea lui Exupéry (chiar nu credeam că se poate), dar nu neapărat în sensul pozitiv. Oricum, filmul mi se pare o încercare ciudată și interpretabilă, dar reușită, de a adapta povestea unui public puțin mai pragmatic, care are mai multe dubii decât aveau înaintașii. 
Trebuie să recunosc că eu nu m-am întrebat niciodată de ce Micul Prinț nu era la școală, în loc să călătorească prin deșert, iar asta e doar una dintre multele întrebări pe care fetița le pune, întrebări care mie nu mi-au trecut prin minte niciodată, deși am citit cartea de sute de ori. 
http://www.wallpapersbyte.com/tag/the-little-prince-movie/
La chestii tehnice nu mă pricep, așa că nu o să vă încarc memoria cu detalii. Oricum, povestea originală e bine delimitată de partea cea nouă și din acest punct de vedere, deși nu aș putea să vă spun numele celor două tehnici folosite. Nici măcar nu o să mă chinui să studiez acest aspect, că nu voi înțelege cu siguranță nimic. 
Pe scurt, dacă nu l-ați văzut încă, mergeți, vedeți și plângeți! Nu știu dacă mai reușiți să dați de el prin vreun cinematograf, am văzut că în România filmul s-a lansat la începutul lui decembrie, dar încercați că merită efortul. Povestea pe care o cunoaștem toți e doar o parte dintr-o poveste mai nouă, așa că nu e loc de plictiseală. Au mai tăiat din mesajele originale, au mai adăugat de la ei, dar una peste alta poate fi o experiență plăcută.
Cum eu sunt ca mai toți copiii care se supără când schimbi două cuvinte în povestea pe care le-o spui în fiecare seară, recunosc că anumite părți, mai ales în partea a doua a filmului, m-au cam făcut să strâmb din nas, dar tot m-am jelit jumătate din timp, mai ales când Vulpea își ia rămas bun de la Micul Prinț, sau când personajul mic și blond descoperă că pe pământ oamenii cresc mii de trandafiri. 
Mă bucur că am văzut filmul și mă bucur că Florin a reușit să înțeleagă câte ceva din el. Acum o să îl pun să citească și cartea. Și o să o citesc și eu, din nou. Încă o dată, și încă o dată. Ca să nu uit.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…