Treceți la conținutul principal

În numele Lunii

Cred că eram ultima persoana din Univers care nu știa de existența filmului Sailor Moon Crystal
http://jackowcastillo.deviantart.com/art/SAILOR-MOON-CRYSTAL-Sailor-Moon-461395802
Mulți fani au fost oarecum dezamăgiți că în loc de un sezon nou au dat nas în nas cu vechile episoade, de acum 20 de ani, refăcute și ușor modificate. Cât de ușor nu pot să vă spun, că abia am revăzut primul episod. 
Pentru mine a fost o experiență minunată. A fost o surpriză să constat că mi-aminteam fiecare secvență: Usagi fugind spre școală, 30 de puncte la testul de limba engleză, întâlnirea cu Mascatul în Frac, primul monstru și Luna. La prima transformare mi-a cam venit să sar de pe canapea și să mă transform și eu, cum făceam pe vremuri. 
O să încerc să văd mai multe episoade. Nu știu cât de repede mă voi plictisi de Puterea Moon. Deocamdată, copilul din mine e fericit.
http://jackowcastillo.deviantart.com/art/SAILOR-MOON-CRYSTAL-Sailor-Mercury-Act-2-470218938

Pe lângă multele amintiri legate de serial, m-au năpădit însă și poveștile legate de Sailor Moon: cartonașele, abțibildurile și catalogul în care trebuia să colecționăm toate imaginile. M-am gândit la Alexandra, colega mea de bancă din clasa a V-a,  fan Sailor Venus. Am făcut chiar și o revistă la un moment dat, care se numea Luna, după numele pisicii. Mi-am amintit că o altă Alexandra, tot colegă cu noi, reușise să aibă un costum apropiat de cel pe care îl avea Sailor Jupiter și că Ana voia să fie Sailor Moon. Majoritatea nici măcar nu ne băgau în seamă pe noi și prostiile noastre, dar nu cred că ne păsa prea tare de faptul că mulți considerau Sailor Moon o mare idioțenie. 
https://albumepaninidevanzare.wordpress.com/2013/10/27/album-sailor-moon-ed-ercpresspanini/
Fiecare generație are jocurile, filmele și poveștile ei. Unele trec peste timp, altele nu. Sailor Moon nu ar mai putea azi să adune fanii de acum 20 de ani, dar pentru mulți ca mine rămâne un simbol al copilăriei. 
Am găsit primul episod tradus în română, dar cred că sunt toate disponibile, pentru cine vrea să încerce. Nostalgicii care se uitau pe Rai1, pot încerca să vadă toate episoadele cu subtitrare în italiană. De unde se poate cumpăra toată seria nu știu. Mi-ar plăcea să am DVD-urile, dar până acum nu am găsit o sursă sigură de unde să le cumpăr. Amazon are câteva produse, dar părerile celor care au cumpărat sunt împărțite, mai ales că multe dintre ele nu au subtitrări (japoneza nu e chiar punctul meu forte), costă mult și au și mici defecte.

Comentarii

  1. Pffff, ce faci tu din mine, fata! :-)) Cred ca daca m.as apuca sa ma uit, nu m.as mai opri. Nu stiu ce.am facut cu albumul, probabil la un moment dat l.am aruncat. Nu prea mai sunt desenele ce.au fost, am mai descoperit la un moment dat unele faine pe un post special pt animeuri, kaleido star parca se numeau. Intr.o zi, la socri, s.a zburlit pielea pe mine de urateniile de pe catoon network. Si daca tot m.ai pornit cu desene, tot pe un post italian urmaream cand eram mica georgi si laleaua neagra. Sa nu uitam de floarea cu sapte culori, sandy belle si altele.

    RăspundețiȘtergere
  2. Abia aștept să merg iar la internet nelimitat să mai bag o serie de episoade :)). Am descoperit pe undeva și Perinne, dar acum l-am pierdut iar. O să îl caut și revin cu detalii. Georgi l-am văzut de vreo două ori anul trecut, imediat după ce m-am mutat în Italia, dar nu reușesc să îmi mai amintesc la ce oră e sau pe ce canal. Asta cu desenele noi e relativă. Ai mei erau complet oripilați de Dexter și de Scooby Doo. Noi suntem convinși că erau minunate. Florin se uită la Teen Titans și la unele cu niște creaturi ciudate albastre, roz și cu o profesoară maimuță. Sunt absurde, dar nu urâte. Fundul meu a-nnebunit era un alt desen care îi plăcea, între timp l-au scos din grila de programe. Erau episoade idioate, e drept, dar nu violente. Una peste alta, sunt desene pentru toate gusturile și copiii sunt foarte selectivi, din câte constat.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…