Treceți la conținutul principal

Fidelitate la ofertă

Astăzi aș vrea să vă atrag atenția asupra fidelității. Nu vă gândiți la relații, că nu mă joc de-a Bebe Sexologul. Este vorba despre relația aceea specială cu anumite produse, pe care le folosim poate de ani și ani, și despre cum reacționăm când, dintr-un motiv sau altul, le trădăm pentru altele mai noi, mai ieftine sau mai la îndemână. 

Tentația rujului roșu

Înainte de Crăciun am vrut să vă povestesc despre noul meu ruj roșu, pe care l-am ales anume să îmi înveselească sărbătorile. L-am cumpărat mai mult din instinct, dintr-o farmacie. Strategia de a lăsa produse lângă casa de marcat cu care să se joace clientul până vine farmacista cu medicamentele a dat roade. Așa că, tot mâzgălind dungi pe mână, am ajuns la concluzia că un ruj roșu nu mi-ar strica, mai ales că avea o culoare puternică și mai avea niște proprietăți minune pe care acum nici nu mi le mai amintesc. 
N-am mai scris despre asta, deși e incredibil cât de bine funcționează publicitatea asupra femeilor. Pui un pic de roșu pe la gură și deja te simți mai bine. Plus că ești înconjurată de brăduți, cadouri, luminițe și alte din astea menite oricum să te facă să te simți și tu un fel de divă pe-acolo, așa că efectele pozitive ale rujului roșu s-au văzut din plin și în timpul și după Sărbători.

Trădare să fie, dar s-o știm și noi!

Unde e legătura cu fidelitatea? Rujul nu e produs de firma de la care cumpăr eu cu regularitate. Problema nu mi s-a părut importantă până nu am intrat în magazinul cu pricina, unde m-am dus să cumpăr o cremă și de unde am ieșit cu jumătate de magazin. 
Subiectivă cum sunt, m-am amăgit că îmi trebuia cam tot, plus că pentru anumite produse achiziționate mi-au oferit și o maimuță portocalie de pluș. Dar tot gândindu-mă la cantitatea produselor, am început să mă întreb dacă nu cumva am cumpărat mai mult decât de obicei îndemnată de un oarecare sentiment de vinovăție că ”trădasem” cu câteva zile înainte. 
La început nu m-am concentrat prea mult asupra problemei, dar apoi am stat și m-am gândit serios la cât de legați suntem de unele branduri și la faptul că rămânem fideli pentru multă vreme acelorași produse, uneori în ciuda prețurilor prea mari sau a altor oferte mai avantajoase. E valabil pentru o gamă variată de produse, de la mâncare și până la producătorii de haine sau chiar supermarketuri. 

Între obișnuință și fidelitate 

După ce m-am plictisit să mă tot joc de-a diva, m-am întors la marea mea pasiune, statisticile. Așa am descoperit că mai toate brandurile mizează pe fidelitatea și loialitatea clienților și că, până la urmă, nu eram cu totul paranoică. Specialiștii numesc asta loialitate față de brand/marcă, dar tot căutând explicații mai amănunțite, am văzut că psihologii se referă mai des la acest fenomen folosind termenul ”obișnuință”. 
Vestea bună e că nu suntem cu totul pierduți și că tot mai multe branduri au dificultăți în a-și menține clienții. Forbes scria acum vreo doi ani că asta se datorează noilor generații, conectate în permanență la informație, care în general iau decizii de cumpărare în funcție de cele mai bune oferte. O altă cauză descrisă de analiști este oferta tot mai variată și oarecum agresivă, aș adăuga eu, a concurenței. 
Chiar și în aceste momente în care fidelitatea scade, se pare că peste 45% dintre americani se declară fideli anumitor produse. Europenii sunt mai puțin loiali, fiind deseori descriși ca ”infideli”. Noi ne lăsăm păcăliți mai greu. Business Magazin scria în 2008 că românul este cel mai infidel consumator. Probabil aceasta este și cauza pentru care în ultimii 8 ani am ajuns să avem mai multe carduri de fidelitate decât carduri de credit, mă gândesc. 

Căsătorie sau open relationship?

Citind mai multe articole pe această temă, am ajuns la concluzia că majoritatea dintre noi ne-am adaptat relația cu furnizorii în funcție de noile tendințe. Și în vreme ce unii dintre noi se căsătoresc cu un supermarket și o farmacie, alții suntem într-un veșnic ”open relationship” cu toți furnizorii. Ne abonăm la newsletter, le dăm datele personale și le luăm cardurile, doar doar să mai luăm un 20% discount.  

Nu știu dacă asta e de bine sau de rău pentru consumatori. E adevărat că noul trend generează campanii de marketing tot mai inteligente și îi determină pe furnizori să mențină aceleași standarde de calitate, în speranța că nu vor fi trădați de clienții fideli în favoarea altora mai frivoli sau mai ieftini.  
Pe de altă parte însă, există riscul să ne punem singuri tot mai des în situația în care ajungi să te simți puțin vinovat că ți-ai trădat partenerul de afaceri și să încerci oarecum să compensezi aventura. 
În momentul ăsta, sunt câteva branduri favorite care îmi trec prin cap. Cu unele sunt aproape căsătorită, mai ales când vine vorba despre ziare, cosmetice, haine, bănci și farmacii, cu altele am un fel de relație deschisă, adică sunt șanse mari să mă vezi în alt supermarket decât cel preferat. În ambele cazuri, oricum execut și câte o ”trădare” din când în când. Față de unii mă simt vinovată, în alte cazuri mi se pare firesc să profit de oferte.
Voi cu cine v-ați înșelat brandul preferat?
 
 
 
 


 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…