Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2016

În numele Lunii

Cred că eram ultima persoana din Univers care nu știa de existența filmuluiSailor Moon Crystal.  Mulți fani au fost oarecum dezamăgiți că în loc de un sezon nou au dat nas în nas cu vechile episoade, de acum 20 de ani, refăcute și ușor modificate. Cât de ușor nu pot să vă spun, că abia am revăzut primul episod.  Pentru mine a fost o experiență minunată. A fost o surpriză să constat că mi-aminteam fiecare secvență: Usagi fugind spre școală, 30 de puncte la testul de limba engleză, întâlnirea cu Mascatul în Frac, primul monstru și Luna. La prima transformare mi-a cam venit să sar de pe canapea și să mă transform și eu, cum făceam pe vremuri.  O să încerc să văd mai multe episoade. Nu știu cât de repede mă voi plictisi de Puterea Moon. Deocamdată, copilul din mine e fericit.
Pe lângă multele amintiri legate de serial, m-au năpădit însă și poveștile legate de Sailor Moon: cartonașele, abțibildurile și catalogul în care trebuia să colecționăm toate imaginile. M-am gândit la Alexandra, colega …

Nu există drepturile femeii și nu există drepturile homosexualului

O să fiu scurtă, că nu vreau să conving pe nimeni, doar că trebuie să o spun cu voce tare, că mă roade de prea multă vreme. 
Tu, cel care îți ceri drepturile!
Nu există drepturile femeii și nu există drepturile homosexualului. Există drepturile omului, iar în momentul în care e mai important că ești femeie, homosexual sau lesbiană decât că ești om, ai și tu o problemă,nu doar ăla care te reduce la sex!  Luptă împotriva discriminării, dar asta înseamnă să accepți și faptul că discriminarea pozitivă tot discriminare se numește. Cere șanse egale, nu drepturi egale. Că drepturile egale sunt deja reglementate de niște legi. Nu îți sunt respectate aceste drepturi? Cere să îți fie respectate. Dar hai să renunțăm la clișeele astea care ne fac să părem proști chiar și când nu suntem. 
Femeia în politică: privilegii, nu egalitate Mai pe înțelesul tuturor, dacă vor 30% locuri pentru femei la alegeri, doar pentru că sunt femei, se numește discriminare. Pozitivă, dar rămâne discriminare. Ori, majoritat…

Am urât orele de română (II)

Le-am urât din multe și mici motive, care mai de care mai personale și subiective. Iar acum, după atâta vreme, le urăsc în continuare. Pentru că sunt din ce în ce mai convinsă de lipsa de comunicare reală între elev și profesor și/sau între profesor și elev. Iar asta are legătură în special cu limba română, că acolo ar trebui să se învețe ce e cu comunicarea asta. Nu vreau să dau lecții de pedagogie nimănui, pentru că pur și simplu sunt total pe lângă subiect. Nu vreau să le iau apărarea profesorilor, pentru că am văzut multe articole și reportaje în care cadre didactice slab pregătite aveau pretenția de a fi tratați la fel cu un profesor care are ani de experiență în spate și care își face meseria cu plăcere. Școală pe hârtie Școala românească e veșnic în transformare, de când eram eu elev. În fiecare an sunt schimbate norme, reguli de examinare și bibliografii pentru examene importante. Cel mai grav mi se pare însă că mulți profesori sunt nevoiți să fie mai mult scribi decât das…

Imagini ușor scoase din context (II)

Îmi place să vă povestesc cum se vede România de pe Facebook. E o imagine distorsionată, care te face să râzi, să plângi, să te enervezi, să râzi din nou. Din când în când îmi mai spune câte cineva unde sunt exagerările, alteori pur și simplu mă prind singură sau consider informația adevărată, oricât de gogonată ar fi. Apreciez ajutorul în cazul în care imaginea nu e corectă. Deci:  Borcea e tătic. E știrea anului în penitenciare și în afara lor. Mă rog, Borcea va fi tătic. Dacă ziarele vor continua să scrie în același ritm și peste 15 ani, când ăsta mic va fi prins beat prin cluburi, titlurile vor fi ceva de tipul: ”Borcea, uite ce face copilul tău conceput în pușcărie!”. Sau ceva pe acolo. O bilă neagră pentru ziariști, totuși. Unde sunt pozele cu Valentina ieșind extenuată de la vizita conjugală, a? Dormiți pe voi. Primiți salariu degeaba! S-a trezit cineva că se scrie cam mult în pușcării. Mai bine mai târziu decât niciodată. E de apreciat efortul celor care au dus campania împotri…

Am urât orele de română (I)

Am urât orele de română multă vreme. Nu dau vina pe nimeni. Așa a fost să fie. Poate din cauză că ”Toamna ia copiii de mână și îi duce la școală” sau pur și simplu pentru că scriam atât de urât că primeam doar critici și reproșuri.  Trebuia să scriu și să rescriu același text de multe ori. Rezultatul a fost că pe multe dintre lecțiile din manual le învățasem pe de rost. ”Tatăl meu zidește case/Ridicat pe schele/ El cu fruntea lui ajunge/ Până sus la stele”. Și câte altele aș putea să vă povestesc! Nu m-am gândit niciodată la mesajul din povestea ”Banul muncit” sau din textul ”Cuiele”. Nu era nevoie. Puteam să reproduc fragmente întregi, era suficient. Eram un elev bun, foarte bun. Cu toate astea, am urât fiecare oră, fiecare expresie pe care o scriam în caiet. La naiba, cine spune ”pădurea se îngălbenește ca șofranul”? Eu și mulți alții ca mine care scriau după dictare multe expresii frumoase pe care apoi le copiau în compunerile pe care le aveam de făcut acasă. Cu toate astea, când po…

Sex cu profil

Oameni buni, aceasta este conjugare. A vorbi despre sex folosind astfel de forme ale verbului se cheamă discuție, nu sex (nu, nici oral, dar nu despre asta e vorba). Sexul nu prea are legătură cu eu fut, tu fuți etc. O explicație controversată, dar simplă și posibilă pentru sex a tot umblat pe net mai acum vreo două luni și arăta cam așa:  Acum că am lămurit diferența, să trecem la subiect. Saxgate vine de la sex și se referă, deci, la poza doi, nu la discuții. Că un nene vorbește pe net cu gagici obscure despre lucruri intime se cheamă frustrare, andropauză, lipsă de ocupație, dar nu sex. Dacă nu e sex, nu e sexgate. Logic, nu? There is no newsCam așa ar fi povestea pe scurt. Știrea e că nu e nicio știre. Un nene agață gagici pe net, dar gagica e bărbat și scriitor la ziar. Și de aici, scandal, că face bine la trafic. Anul trecut am avut povestea lui Florin Tecău, regizată magistral și expusă amplu pe multe pagini: dialoguri, povești, implicații morale. Un bărbat despre care se știa pe …

Fidelitate la ofertă

Astăzi aș vrea să vă atrag atenția asupra fidelității. Nu vă gândiți la relații, că nu mă joc de-a Bebe Sexologul. Este vorba despre relația aceea specială cu anumite produse, pe care le folosim poate de ani și ani, și despre cum reacționăm când, dintr-un motiv sau altul, le trădăm pentru altele mai noi, mai ieftine sau mai la îndemână.  Tentația rujului roșuÎnainte de Crăciun am vrut să vă povestesc despre noul meu ruj roșu, pe care l-am ales anume să îmi înveselească sărbătorile. L-am cumpărat mai mult din instinct, dintr-o farmacie. Strategia de a lăsa produse lângă casa de marcat cu care să se joace clientul până vine farmacista cu medicamentele a dat roade. Așa că, tot mâzgălind dungi pe mână, am ajuns la concluzia că un ruj roșu nu mi-ar strica, mai ales că avea o culoare puternică și mai avea niște proprietăți minune pe care acum nici nu mi le mai amintesc.  N-am mai scris despre asta, deși e incredibil cât de bine funcționează publicitatea asupra femeilor. Pui un pic de roșu pe …

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Micul Print. O altă poveste

Filmul s-a lansat în Italia pe 1 ianuarie, așa că am profitat de ocazie și m-am dus să văd despre ce e vorba. La urma urmei, pornește de la povestea mea preferată, deci eram mai mult decât nerăbdătoare să îl văd. 
The Little Prince e plin de metafore și de simboluri, cam cum e și cartea originală. Fetița e mai adult decât suntem mulți dintre noi, aviatorul poate fi oricine, deși nu e ușor să găsești un astfel de personaj în viața reală, iar mama fetiței este și ea o reprezentare poate prea fidelă a lumii noastre. E povestea unei prietenii care vine să completeze destinul mai puțin fericit al Micului Prinț. Câteva dintre mesajele mai vechi au fost reinterpretate, aproape deranjant, dar bănuiesc că publicul de azi are nevoie de un final fericit chiar și când vorbim despre Micul Prinț. Am descoperit ceva mai multă fantezie decât în cartea lui Exupéry (chiar nu credeam că se poate), dar nu neapărat în sensul pozitiv. Oricum, filmul mi se pare o încercare ciudată și interpretabilă, dar reuș…