Treceți la conținutul principal

29

Am sărbătorit cu oameni noi anul acesta și a fost chiar plăcut să schimb puțin atmosfera. Am prăjiturit cu drag și spor și m-am tot gândit la cât de multe am învățat în ultimii ani, despre alții și despre mine. 
Și pentru că sunt darnică o să vă povestesc câte ceva :) 

Avem timp pentru toate 

Am învățat asta când m-a lovit norocul în moalele capului și mi-a schimbat viața total. Când mă gândesc la cât de agitată eram pe vremuri, mă ia durerea de cap. Voiam să fac totul azi, repede, fără ajutor și cu minim de costuri. Acum am învățat să evaluez lucrurile cu mai multă atenție și să îmi dau timp. Am făcut un curs de cofetărie la începutul anului, unde fiecare prăjitură are timpul ei. Nu poți grăbi procedeele și clar nu poți avea rezultate bune furând minute ici și colo. Apoi am început să aplic aceeași filosofie și în viață. Fiecare lucru are timpul lui. Și nu e musai să le facem pe toate. Unele lucruri pot fi refuzate și punct. Fără explicații. Cum ma învăța un psiholog pe vremea când eram mai mică și mai toantă, e ok să spui NU și e la fel de ok să nu dai explicații pentru răspunsul tău.

Nu există mâine 

E ușor legat de paragraful anterior, pentru că se referă la a spune NU și la a fi sinceră cu mine și cu alții. În ultima vreme tot ce las pe mâine nu se mai face deloc pentru că mâine îmi va aduce alte și alte noi lucruri de făcut.Așa că de acum o să fiu mai sinceră și o să spun nu pot. E mai curajos decât las pe mâine, care mâine va fi mereu o altă zi, niciodată azi. E ceva gen iarna nu-i ca vara, dar e descoperită de mine, deci e cool.

Oamenii nu se schimbă, doar că obosesc să se mai prefacă

Am avut valuri și valuri de prieteni diverși în ultimii 15 ani. Și mereu după o anumită perioadă de timp (în medie 3 ani), oamenii cu care intram în contact deveneau oarecum altfel. O vreme am crezut că ne schimbăm cu timpul. Acum încep să fiu sigură că nu se schimbă nimeni. Doar înțelegem că n-are rost să te chinui să fii ceva ce nu ești și începem să fim noi înșine. Uneori e un dezastru, dar și când e de bine rămâi extrem de fascinat. Am câteva exemple în minte, dar le păstrez pentru mine. Toți avem de fapt astfel de exemple. Bucurați-vă mai mult de oamenii sinceri, chiar dacă sunt niște ghimpi în coaste uneori. 

Singurătatea e o alegere

Ne naștem singuri, murim singuri e un clișeu. Singurătatea e o alegere. Nu mă refer la relații, căsnicii și altele din același pachet, ci la a avea prieteni și a fi comunicativ. Am văzut mulți oameni care se mândresc cu singurătatea lor, care se transformă, conștient sau nu, în martiri ai singurătății. E o alegere, nu un dat. Poți alege să comunici cu oamenii, să îi găsești pe aceia care ți se potrivesc și cu care poți să legi prietenii. Nu e musai să te tot găsească mereu alții pe tine. Nu cred că a trăi singur ține de Soartă. 

Fericirea nu vine de la alții 

Sunt o egoistă fără leac, știu, dar chiar nu cred că fiind nefericită vor avea hrană, medicamente și jucării copiii din Africa. Fericirea mea vine de la mine, de la ceea ce aleg eu să îmi ofer. Dacă o să tot fac compromisuri cu mine însămi ca să zâmbească mama, prietena sau colega de bancă de la grădiniță, nu o să fiu fericită cu zâmbetul ei, iar cu vremea nici ceilalți nu se vor simți prea bine. Doar oamenii fericiți pot aduce cu adevărat fericire celorlalți. Cei care se tot sacrifică pentru multe și închipuite motive pierd timp și risipesc energie cu care chiar ar putea construi zâmbete sincere. 

Greșelile mele sunt dovada faptului că nu stau pe loc 

Suntem învățați de mici să ne concentrăm pe rezultate și să ignorăm deseori experiența acumulată. De multe ori rezultatele bune vin din decizii de moment, pe care apoi nu le mai luăm în seamă, și învățăm prea puține din aceste întâmplări fericite. Între timp am reușit să îmi accept greșelile, care m-au învățat mai multe decât reușitele. Nu mă bucur când greșesc, dar cu siguranță nu mai am sentimente de vinovăție, nu mă mai gândesc la cât am fost de proastă. Folosesc ceea ce am învățat greșind ca să descopăr lucruri noi. Pe asta nu am descoperit-o la cursul de cofetărie, acolo se aruncă tot ceea ce nu iese bine. În viață majoritatea rezultatelor greșite se pot recicla, spre norocul nostru. 

Și acum că pornesc spre marele 30 pot spune cu mâna pe inimă că nu sunt gata și că nu am crescut suficient. Dar sunt liniștită știind că nu e musai să am toate răspunsurile. Și mai știu că mai e atâta drum în față de parcurs, că e musai să dozez energia ca să ajung la destinație. Până la o nouă idee de scris pe blog, spor la sarmale, citit, frământat, văzut filme, băut cafea și ciocolată caldă, vizitat prieteni, sau oricare altă activitate care vă face fericiți.

Comentarii

  1. Ha! Scrisesem un comentariu care s-a dublat si cand l-am sters, s-a dus cu tot cu dublura! :))) Ziceam ca ce tanara esti si cate ai invatat! Si totusi cate mai ai inainte! La multi ani sanatosi si voiosi! :) p.s.: daca se mai dubleaza, te rog frumos sterge tu.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…