Treceți la conținutul principal

Imagini ușor scoase din context

Când vezi o lume de la distanță, prin filtrul lui Facebook, anume creat să distorsioneze o realitate și așa strâmbă, începi să ai niște imagini neclare și să îți apară în minte tot felul de semne de întrebare. Sunt situații fără legătură, dar care odată ajunse în online încep să pară legate între ele mai mult decât ne-am dori. 
  • Raed Arafat salvează vieți. Prin SMURD, prin telefoane, prin intervenții. Și ni se pare cool. Atât de cool că nu ne mai revoltăm că e nevoie să se dea telefoane pentru ca un pacient să fie tratat bine. Andrei a murit în Spitalul din Curtea de Argeș din cauza refuzului unui medic de a-și recunoaște incompetența. Dacă Raed Arafat ar fi sunat, poate că Andrei ar fi trăit și azi. Dar avem un Arafat și sute de mii de pacienți. Mi se pare însă că soluția societății e să aducă mai mulți Arafat la o adică, în loc să îi oblige pe medici să își trateze pacienții cu respect. 
  • Niște părinți angajează detectivi să le urmărească odraslele prin oraș. Ca să nu mai cheltuie copiii banii de meditații la păcănele. Iar societatea e mândră că a găsit în detectivi soluția pentru niște politicieni corupți, care au distrus un sistem de învățământ extrem de valoros. Asta pentru că e mai simplu să dai vina pe alții, în loc să vezi eșecul personal și să accepți că la coruperea sistemului ai contribuit și tu când ai decis că trebuie să faci orice pentru a avea un copil de 10. Și prin orice ai înțeles cadouri, atenții, bani și altele. 
  • Ziariști cu minte multă aleg să scrie despre politica internațională și despre strategiile antiterorism, în vreme ce țara lor, secată de orice vis și speranță, zace în mocirlă. Pentru că e mai ușor să traduci o știre de la CNN decât să faci teren sau să documentezi o anchetă. Uneori am impresia că nu se salvează ceea ce se poate salva doar pentru că e mai ușor să plângi mortul decât să îngrijești bolnavul. Se vede în campaniile mereu pornite împotriva unui ceva înfăptuit, nu împotriva unui proiect. Roșia Montană e o excepție, din păcate, nu o regulă. 
  • Mă îngrozește faptul că întâlnesc destul de des în spațiul public ideea aducerii celor de sus jos. Ridicarea de jos nu intră în discuție. E suficient să fim toți o apă și un pământ. Sărăcia e oarecum privită cu nostalgie, se vede în toate amintirile despre cozile la banane, carne și ouă. Singurul motiv pentru care oamenii nu sunt mulțumiți azi e că alții au, nu că ei au lipsuri. Și nu pot să nu mă întreb de ce.
  • Atâtea cazuri fac vâlvă pe net o săptămână, două, trei, o lună. După un an nu revine nimeni să vadă ce s-a schimbat, pentru că e greu să faci știre din nimic. Nici un mort nu a schimbat complet politica de administrare a unui spital, nici un eșec nu a schimbat managementul unei școli, nici un accident nu a schimbat fundamental o lege. E suficient să mai cadă câte un ministru sau un Guvern. Vinovații adevărați se lăfăie în aceleași scaune (că nu din cauza Guvernului pacienții nu sunt transferați la timp în centre mai mari). 
  • Am fost în România la sfârșitul săptămânii trecute și am văzut mai multe Breaking News într-o zi decât văd în tot restul anului. Populația e terorizată cu nimicuri, împietrită de frica unor lucruri de cele mai multe ori prea puțin adevărate. Problemele rămân îngropate adânc în uitare. Scria cineva zilele trecute pe net ca o soluție ar fi la cumpărătorii de publicitate, care ar putea dicta un nou trend alegând să nu mai plătească senzaționalul, prostul gust și dezinformarea. E încă un exemplu de snobism și prefăcătorie.
  • ProTV face un reportaj despre școala românească. Se comentează aprig și se ia apărarea cadrelor didactice slab pregătite cu argumentul: tinerii de azi nu mai învață. Eu văd o legătură vagă pe undeva, dar nu știu exact de ce efectul a devenit cauză, iar cauza efect. Uniformizarea, generalizarea, etichetarea sunt astăzi mai prezente ca oricând într-o societate care îl plânge pe Vadim Tudor, dar nu pentru poezia lui, ci pentru că e absent din platou de la Capatos. 
  • Mulți tineri care vorbesc azi româna cu intermitențe au impresia că ceea ce funcționează în Suedia, Statele Unite sau Germania poate funcționa și la noi. Și în timp ce se implementează modelul extern, e musai să se poarte ie, să se mănânce sarmale și să se pună tricolor la poza de profil, ca să nu ne pierdem identitatea națională. 
O să mai adaug la listă, pentru că Facebook produce neîntrerupt astfel de imagini. Poate că nu e chiar așa, dar așa le văd eu de la distanță. Și mă întreb unde e scurtcircuitul. La mine, la Facebook sau în altă parte?

Comentarii

  1. M gandeam eu ca postarea trecuta a fost productia unor zile in tara. Cat despre articolul de fata, ce sa mai zic? Vad destule in jur, asa ca nu regret ca nu mai am tv si nu folosesc facebook. Ce regret e ca nu va fi deloc mai bine, pt ca exista oameni care au grija de asta...

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu iti pierde speranta. Se poate si mai bine, dar si mai rau.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…