Treceți la conținutul principal

Despre comparatii

Nu imi plac comparatiile cu Anglia, SUA, Australia, Austria si orice alta tara din lume unde unora li se pare ca se traieste ca in Rai. Si nu pot in ruptul capului sa inteleg cum oameni inteligenti poarta ochelari de cal si se incapataneaza sa mearga cu turma pe trendul acesta al comparatiilor. 

1. Aia aveau universitati pe vremea cand la noi nu stia sa scrie decat voievodul, daca stia. Noi nu le avem nici acum asa cum ar trebui, ca multe n-au laboratoare de cercetare, n-au bani, n-au bunavointa, n-au timp sa se ocupe de studentii buni pentru ca trebuie sa invete toate loazele sa scrie si sa citeasca pentru banii cu care sa isi plateasca profesorii si utilitatile. 
2. Aia isi trimit copilul la scoala si ii lasa pe profesori sa il invete ce si cum. Noi suntem mai destepti decat profesorii si avem grija sa ii spunem si copilului asta. Nimic din ceea ce se invata la scoala nu e bun, stiu mai bine mama si tata. Ca de-aia majoritatea stau intr-o casa pentru care vor plati 30 de ani de rate si au o masina mai scumpa decat apartamentul.  
3. Aia au supermarketurile lor. Noi le avem tot pe ale lor si nu pare deloc corect. Dar tot aia, chiar daca au supermarketurile lor, au si piete curate din care cumpara, au agricultori la care merg la poarta sa isi cumpere rosii si cartofi si nu li se pare deloc incomod, pentru ca e important pentru sanatatea lor sa fie atenti la ce pun in farfurie. Noi mergem la piata si cumparam marfa vanduta pe trotuar; mai cumparam e drept si de la poarta, dar doar daca avem drum. Nu ne facem drum la poarta, doar la supermarket. Ala care nu e al nostru. E si normal sa nu fie al nostru: in supermarketurile romanesti miroase urat, a detergent ieftin amestecat cu mancare de caine varsata, personalul pare gata sa te dea afara si oricum rafturile sunt pline cu produse de calitate indoielnica. Cei mai multi producatori si retaileri romani nu stiu sa isi respecte clientul, nu inteleg ca acel client are alternativa si se bazeaza pe faptul ca populatia e prost informata. De unde rezulta punctul urmator.
4. Aia se informeaza. Toata lumea intra pe net si cauta ceea ce il intereseaza, compara ofertele din cutia postala, isi alege furnizorii si partidul cu care voteaza pe baza a ceea ce citeste. Noi asteptam sa ne spuna Antena 3. Inghitim totul pe nemestecate. Nu ne-a invatat nimeni ca presa nu informeaza, ci manipuleaza pentru cativa lei. Nu citim decat titlurile senzationale, traim intr-o panza de paianjen a conspiratiilor si ne certam unii cu altii pentru unul care oricum va trece la partidul celalalt cand ii va fi de trebuinta. Iar astea sunt din vina noastra si a celor care ne "educa" in fiecare zi.
5. Aia isi vad de treaba lor la nivel individual si isi baga nasul in toate lucrurile importante si aducatoare de bani la nivel de tara. Noi ne bagam nasul in vietile altora la nivel de cetatean, iar la nivel national ne doare in Constanta de ceea ce se intampla in lume, ca nu e treaba noastra. Dar astea deja sunt lucruri mari pe care nu le putem noi schimba. Sa revenim insa la ceea ce putem face: sa invatam sa ne spalam pe dinti si pe picioare, sa luptam pentru apa curenta si toalete in case (nici nu mai vreau sa caut din nou statisticile cu cati romani fac chestiile alea naturale in curte), sa invatam sa ne cheltuim banii cu cap, sa colectam gunoiul corect si sa nu mai aruncam mancare. Si da, in tarile alea pe care le adoram cu atata ardoare se fac toate chestiile astea. Ca tot e la moda problema refugiatilor: faceti-va un calcul cata mancare ati aruncat in ultimele doua saptamani, cantitativ si apoi in bani: puteati sa donati banii astia ca sunt sigura ca exista deja destui gata sa faca un ban cinstit pe spinarea crizei refugiatilor.
6.  Fiecare tara are oamenii ei saraci care nu au ce pune pe masa (poate Australia nu, nu am verificat), ca de-aia au cantine sociale, sunt sigura ca nu le-au facut pentru romani. Pastram ideea principala: ei au cantine sociale. Noi nu, ca nu le facem, pentru ca, probabil, le va face statul, cand va avea timp. Nu zic acum sa le faca X sau Y, dar macar sa se gandeasca putin ca nu sunt nicaieri caini cu covrigi in coada si ca in general se munceste pentru bani, chiar si pentru cei veniti ca ajutoare sociale (chestie care in Romania e mai mult pe hartie).
7. Multi au drumuri si alte multe chestii, pe care le fac de prin 1960, poate si mai devreme. Noi... aveam fabrici si uzine si cu ce se mai lauda unii pe Facebook in poze de-alea cu text deasupra. Acum nu mai avem nimic, dar banuiesc ca orice economist cu capul pe umeri va spune ca nu ar fi rezistat oricum intr-o economie de piata pentru ca erau prea putin eficiente. Noi nu avem nimic, si nu zic ca e vina noastra, dar zau acum, nu rezolvam nimic daca plangem pe Facebook si 200 de prieteni dau like, ca si cum cu fiecare like se mai construieste o linie de metrou
8. Aia mananca cumpatat, merg periodic la medic, citesc ziarele, se uita la televizor, isi viziteaza vecinii, asculta ce muzica vor si ii doare la basca ca cineva se uita la ei si ii arata cu degetul (ma rog, prea putin posibil sa o faca cineva, cum spuneam, fiecare isi vede de treaba lui). Noi nu putem sa ne stergem la fund bine fara sa ne gandim ce consecinte va avea acest fapt asupra parerii vecinului de la trei despre noi. Nu muncim in nu stiu ce loc ca zice lumea ca suntem prosti, ne uitam cu scarba la ala care spala veceuri prin straini, ca nu e de rangul nostru, strambam din nas cand ni se spune ca Romania nu a fost si nu va fi niciodata centrul Universului sau ca nu am inventat noi micii, coliva si sarmalele
9. Aia sunt oameni normali. Noi cumva suntem toti un neam de lorzi care printr-o gluma proasta a Divinitatii am fost schimbati la nastere si adusi in Romania sa se ne murdarim mainile cu cine stie ce munci dezgustatoare, cand toti ar trebui sa fim doctori si profesori.

Aia au aceleasi probleme ca si noi. Rate, copii care merg la scoala si vor haine, mancare si rechizite, probleme de sanatate, cancere, si facturi uriase la utilitati. Dar nu plang atat de des pe Facebook. Mai sting cate un bec, mai cos cate o gaura la ciorap, fumeaza mai putin, mai reduc din produsele de la supermarket. Si au rabdare. Nu isi dispretuiesc copiii pentru ca nu sunt cei mai buni, nu ii trimit la concursuri platite si nu viseaza sa ii faca doctori. Ii duc insa la cursuri de muzica, teatru si dans, la fotbal si baschet, chiar daca sunt saraci. Multi europeni sau americani (si cred ca si la autralieni exista chestia aia cu anul liber dinainte de facultate) le dau timp copiilor lor sa inteleaga lumea inainte de a-i obliga sa se faca economisti, ingineri, doctori in drept sau jurnalisti. Copiii lor au timp sa lucreze unde vor, pe 10 lei daca e cazul, pentru ca nu au prea multe obligatii financiare si parintii nu le cer bani de facturi. Incet, cheltuind peste masura si traind pana la urmatorul salariu copilul va invata sa aprecieze cati bani ii trebuie si doar experimentand va intelege ce trebuie sa invete si sa lucreze pentru a fi fericit. La noi, copiii care ar putea reusi sunt indreptati in directii gresite de parinti care nu au rabdare si ajung la 40 de ani someri. Dar tristul adevar e ca cei mai multi nu au nici macar aceasta sansa. Nimeni nu ii educa, nu ii hraneste, nu ii incurajeaza sa faca ceva cu viata lor. Scoala le spune ca sunt inutili, familia le spune ca sunt doar guri de hranit, media ii foloseste pe post de statistici sau de cazuri sociale. Copiii Romaniei nu exista decat pe hartie, ascunsi in niste numere care sa justifice fonduri alocate pentru proiecte inutile.
Noi nu avem rabdare. Vrem conditii americane cu eforturi romanesti. Si obtinem ceva care nu ne satisface, pentru ca nu vrem sa deschidem bine ochii si sa vedem ca si in SUA sunt 8 milioane de oameni care nu lucreaza, iar statisticile lor spun ca 15% din populatia tarii traieste in saracie (cea mai mare parte dintre ei fiind probabil amatori de reality show, dar astea sunt rautati). Nicaieri nu e perfect, dar fiecare isi intelege si isi accepta saracia in felul lui. E adevarat ca saracia lor inseamna o casa mica si o masina veche, in timp ce saracia noastra inseamna chirie si autobuz. Dar acum 150 de ani ei incepeau sa vorbeasca despre "home economics" si apoi sa predea asta in scoli, noi nici acum nu stim ce inseamna conceptul. Iar daca noi nu stim cum sa facem sa ne fie mai bine acasa, de ce credem ca unii care au facut aceleasi scoli cu noi, poate chiar fiind mai inceti la minte, vor reusi sa conduca o tara in directia buna? 
Fara nici o legatura, poate, cu subiectul: am fost la Peles vara asta. Au construit acolo cel mai modern castel din Europa la vremea lui. Dar romanii au interpretat-o ca pe o jignire. Neamtul venea aici si isi construia o casa in felul lui. Romanul s-a simtit jignit ca nu isi construieste una in stil romanesc, cu veceu in curte (sau romanca, ca ea vorbea, el doar dadea din cap a aprobare). Nu e o speculatie. Ii auzeam comentand; daca ei gandesc asa, asa au gandit si altii, acum 100 de ani. Romanul nu vrea sa invete de la neamt, el vrea ca neamtul sa invete de la el cum sa se adapteze la mai putin. Daca am avea acele lucruri la care viseaza unii dintre noi, sunt aproape sigura ca ar fi tot murdare, tot rupte, tot cu gume lipite pe sub mese si scaune. Pentru ca nu autostrazile si infrastructura ne lipsesc, ci educatia. Iar educatia ne lipseste pentru ca ne-a mintit cineva intr-o zi ca nu avem nevoie de ea.

Comentarii

  1. Am citit cumva pe nerasuflate si concluzia a venit tot asa: ne meritam soarta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu stiu daca ne-o meritam chiar asa rau. Mai degraba ne-o mostenim si nu vrem sa stricam traditia, ca e de la daci :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…