Treceți la conținutul principal

Jucatorul

N-am mai scris despre ce au scris altii de cand eram mica. Incepe chiar sa mi se para un exercitiu complicat. O fac insa de data asta pentru ca nu e orice carte, e "Jucatorul" Oanei Stoica-Mujea, pe care o asteptam de ceva vreme, fiind mare fan al Iolandei Stireanu. Asta si faptul ca am citit undeva pe Facebook ca as putea primi o carte gratis, dar acum nu reusesc sa mai gasesc linkul.
Nu m-am hotarat inca daca mi-a placut, pentru ca e atat de diferita fata de precedentele incat nu sunt inca pregatita sa ii pun o eticheta clara. Imi pare mai degraba o carte de tranzitie, un fel de paranteza intre cartile de pana acum si ceea ce va urma, daca va urma. Este o carte a justificarilor, un fel de inviere a Iolandei Stireanu, care ar trebui sa redevina politist dupa ce s-a jucat de-a curva in scopuri profesionale. Zic ar trebui pentru ca finalul e departe de orice ar astepta cititorul in primele pagini.
Adevarul e ca atunci cand cunosti autorul e greu sa fii obiectiv, iar cand mai cunosti si personajele devine chiar sinistru sa citesti ca prietenul tau cel mai bun ia trei ani cu suspendare pentru complicitate la crima. Dar Oana Mujea are un simt al umorului aparte si e musai sa recunosc ca unele pasaje m-au facut sa rad cu pofta, mai ales cand apar unele dintre personajele construite pornind de la persoane reale.
Iolanda e cu totul alta in aceasta carte, a patra sau chiar a cincea daca numaram si "Sarutul mortii". Femeia nebuna a devenit umana. E drept, e si amnezica, dar tot umana se numeste: plange si simte frica de necunoscut si oarecum si de ea insasi, sau macar asta am inteles eu din anumite monologuri si amintiri. Are creierul usor amortit si gandeste mai incet, cu virgula intre subiect si predicat, dar banuiesc ca asa se intampla dupa ce esti impuscat in cap. Nu face diferenta intre zi si noapte, uneori incurca si anotimpurile, dar reuseste totusi sa rezolve o crima (atat de ciudata ca e greu de crezut ca s-ar fi putut intampla), sa traga in tavan si sa isi aminteasca cum a fost tradata. (Nu va spun de cine, e musai sa cititi). Exista personaje complicate, unele putin greu de inteles, mai ales pentru ca apar de nicaieri si par aparent fara insemnatate, dar rastoarna situatia cand ti-e lumea mai draga. E, cred, o provocare pentru Oana sa scrie cu personaje semi-reale, mi-ar placea insa sa le dezvolte putin mai mult, pentru ca multe dintre ele sunt foarte bine alese. Imi dau seama insa ca e greu pentru un autor atat de obisnuit cu personajele sale sa inteleaga ca cititorul nu le cunoaste la fel de bine si are nevoie de lamuriri. 
La plusuri sunt, ca de obicei, dialogurile. Oana se pricepe sa scrie dialog, e clar. Pacat ca Lala e amnezica; daca si-ar fi amintit si doua injuraturi ar fi fost perfect. Sau or fi fost si nu le-am remarcat atenta fiind sa nu pierd firul povestii. Oricum compenseaza cu simtul umorului, cum spuneam si mai sus, plus niste politisti inteligenti, jocuri de carti, citate, mitologie, filosofie, pe scurt, de toate, pentru toti. A! Era sa uit: si politicieni, droguri, legaturi periculoase, plus ceva mai mult sex decat precedentele (dar banuiesc ca asta ii intereseaza doar pe obsedatii ca mine).

Comentarii

  1. Buna seara!Am venit cu colindul pe meleaguri uitate:)Ma bucur ca nu te-ai lasat de blogarit ca mine:)Am trecut doar sa te salut!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru vizita.
    Mai scriu din cand in cand, cate putin ce-i drept, incerc sa nu dispar definitiv.
    Zile senine si spor in ceea ce faci.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…