Treceți la conținutul principal

Răul cel mai mic. Votez, ce dracu` sa fac?!

Recunosc, azi sunt unul dintre acei proști și mulți care fac pe deștepții. Prost pentru că nu înțeleg lumea asta a "oamenilor mari" care candidează, dar deștept pentru că înțeleg cumva că votul meu nu e important, deși absența mea ar putea totuși să fie de folos cuiva. Cui nu trebuie. 

Se încheie campania și eu încă nu am aflat cu cine vreau să votez. Și de ce mă gândesc mai mult la asta, îmi dau seama că nu vreau să votez, dar sunt cumva obligată să aleg răul cel mai mic. 
Nu e expresia mea, din păcate. E inclusiv expresia candidaților cu care defilăm, candidați despre care nu aș putea să spun cu exactitate pe cine reprezintă. 
Candidatul de dreapta nu e de dreapta, că n-are cum. Un veșnic bugetar e de stânga oricât s-ar bate cu cărămida în piept că e liberal. Despre candidatul de stânga n-am ce să spun. Dacă îl întrebi despre stânga, ar fi în stare să spună rușinat că asta nu e adevărat și că e doar o invenție a lui Traian Băsescu, ca să îl discrediteze. Vrea, dar nu poate, poate, dar nu vrea. Are, n-are, cine are mai multe. Pe vremea lui Năstase se numărau ouăle și toată lumea era scandalizată. Acum când se numără casele, totul e de un mare și nerușinat firesc. 
Ailaltă are. Din păcate, nu ce trebuie, că țâțe și cur au multe și nu se mai laudă. A fi mai bună ca țelina nu te face mai bună și decât restul candidaților, oricât te-ai chinui. Și nu zic că nu e deșteaptă, că până la urmă și a fi un om practic e tot o formă de inteligență, dar pe bune, a existat o femeie în România care din proasta satului a ajuns expert în chimie pentru că se culca cu președintele. Pe lângă asta, a obține o funcție de ministru e chiar nesemnificativ. 
Monica. A venit de nicăieri și se duce niciunde, ca o cometă. Mătură îi mai trebuie, că pisici are. Pe ea nu a învățat-o mama ei că atunci când stai în troacă te mănâncă porcii? O armată de oameni se chinuie să facă din ea un om votabil, dar mie tot mi se pare că și-ar vinde și sufletul ca să fie președinte și să "popească" și ea pe câțiva. Și dacă nu, măcar să capete ceva vizibilitate.
Asta cu troaca și cu porcii e valabilă și pentru Tăriceanu. Păcat de el, săracul. Părea om bun. A murit de tânăr, politic vorbind. Cred că suferă de aceeași boală care l-a răpus și pe Mircea Geoană.
Aș putea să motivez acum de ce nu pot vota cu Dan Diaconescu, dar nu cred că e cazul. 
Vadim candidează? Dacă îl auziți vreodată că se ia de Iliescu cum că nu se retrage din viața publică, dați-i una peste bot. Și nu, Iliescu nu mi-e simpatic. 
Care mai sunt? A! ungurii. N-am nimic cu ei, dar să le explice cineva cum e treaba cu majoritățile și minoritățile. Restul pănă la 14... nu știu, nu mă înteresează. E dreptul lor să candideze, e dreptul meu să nu îi iau în seamă. 
Revenind. Aleg răul cel mai mic, acela de a mă duce să votez, ca să nu voteze alții și pentru mine. Pentru că varianta corectă ar fi să nu mă prezint. Nici eu, nici restul cetățenilor cu drept de vot. A vota înseamnă a valida această adunătură de jivine care vor, vor, vor și iar vor. Mă scârbește faptul că Guvernul taxează benzina, dar Ponta mărește pensiile. Mi-e silă de cele multe milioane care o fac pe Elena bună pentru România. Mă întreb cu îngrijorare unde se vede Traian Băsescu peste 5 ani. Mă crucesc când citesc articolele, editorialele, reportajele din toate ziarele și revistele online și mă îngrozește faptul că după fiecare trebuie să stau să caut apartenența politică a autorului/publicației ca să îmi dau seama cât de mult a mințit și cam care ar putea fi adevărul. Să nu ne mai mințim! Nu ne putem vinde țara, pentru că am dat-o de pomană! Și acum trăim tot din pomeni. Și nu e vina niciunuia dintre cei care ne-au zâmbit de pe afișele electorale. E vina noastră a celor care alegem răul cel mai mic. Dar dacă ne învârtim în cerc, să ne fie de bine!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…