Treceți la conținutul principal

Eu am învățat ceva din afirmația Gabrielei Firea

M-am tot gândit ieri și azi dacă să scriu sau nu despre acest subiect. M-am tot întrebat dacă e politically correct să scriu despre politică după ce mai bine de un an și jumătate am lucrat mai mult sau mai puțin în ograda PSD. Răspunsul corect nu l-am găsit. Cert e că m-am hotărât să votez și anul acesta, deși mai mult ca sigur că în localitatea în care locuiesc nu se va organiza o secție de vot și o să trebuiască să îmi mișc fundul spre un oraș mai mare. Așa că pot să am o părere, dacă tot votez, nu? 


Normal că vreau să vorbesc despre doamna Gabriela Vrânceanu Firea. Toată lumea o face. Toată lumea o acuză pentru că a făcut afirmații la limita bunului simț în spațiul public, în lupta pentru Președinția României. Și nu zic că nu au dreptate. Dar adevărul e că mi-e mai mult milă și mă gândesc cu regret că a fost odată un model. Trist e că pentru unii mai este încă.  

Era un timp în care multe dintre noi, studentele de la Jurnalism, visam, printre altele, că am putea deveni un soi de Gabriela Vrânceanu Firea. Stătea undeva, acolo sus, în aceeași galerie cu Andreea Esca sau Mona Nicolici. Niște femei care reușiseră într-o meserie care mai era încă a bărbaților. Urmărea subiecte importante, lua politicieni la întrebări, era un model. Bun, prost, noi astea mici ne uitam la ea și ne gândeam că poate într-o zi o să fim și noi acolo, să schimbăm lumea.

Apoi a urmat lupta Antenelor cu puterea și, încet,încet, Gabriela Firea a înțeles că e mai mult social-democrat decât jurnalist. Și-a călcat meseria în picioare de câteva ori, dar apoi a ales. Politica. Și nimeni nu ar fi crezut atunci că face rău. Le avea pe toate: tânără, corectă, bine ancorată în realitate și extrem de ambițioasă. 
Nu i-am urmărit parcursul politic în amănunt, din când în când îi mai dau câte un like pe Facebook, mai mult în amintirea a ceea ce a fost decât pentru ceea ce face în prezent. Dar m-am trezit ieri citind pe mai multe site-uri despre afirmațiile ei împotriva unuia dintre candidații la Președinție. Și m-am mirat că un astfel de om poate face o greșeală de începător. Normal că prima mea reacție a fost "s-a prostit și asta". Am crezut că o să uit episodul, dar nu e ușor să treci peste o temă care e de două zile pe Facebook, prin toate ziarele, de scandal sau nu, pe bloguri și cam peste tot pe unde dau click. 

Gabriela Firea tocmai și-a atras susținerea unei întregi galerii de părinți frustrați care dau vina pe copii pentru că ei sunt incapabili să își găsească un loc pe lume. Cu alte cuvinte "n-am de-aia și de-ailaltă pentru că am copii" și "nu am făcut aia și aia în viață că am făcut copii și m-am dedicat lor" au de acum o voce. O voce care îi condamnă din păcate pe alții, pe cei diferiți, care, la polul opus, au și au făcut. Nu o să știm niciodată câte case ar fi avut Iohannis dacă ar fi avut copii. Dar acum, datorită vocii Gabrielei Firea, o armată de părinți frustrați știu că ar fi avut mai mult dacă nu făceau copii. Îți mulțumim, doamnă senator al României, pentru acest lucru, la care dumneata nu te gândești pentru că ai avut șansa să agonisești câte ceva, chiar dacă ai făcut copii. Ar fi trebuit, după atâția ani de presă, să știi că astfel de afirmații nasc monștri. Sau îi cresc artificial pe cei deja existenți. 

Să uităm însă de aceste consecințe. Să presupunem că ele există doar în mintea mea, că doar am și eu frustrările mele. Și să zicem că a fost o greșeală amărâtă, izvorâtă într-un moment de neatenție. Nu mă interesează latura etică al acestui tip de luptă politică. Accept că în dragoste și război totul e permis. Mai ales cu o astfel de miză. Vorbim totuși despre Președinția unei țări nu prea bogate, dar cu potențial. România este încă o vacă de muls. 

Și așa ajung la al doilea aspect important pe care voiam să îl ating. O înțeleg pe doamna Gabriela Firea. E o luptă grea, dumneaei are un rol important, iar armele nu sunt nici pe departe pe măsura unei astfel de lupte. Bătălia politică în România se face încă pe genunchi. Trebuie să fie frustrant pentru un om care are totuși o experiență profesională destul de vastă să fie nevoit să scoată de la naftalină mici și josnice detalii din sfera cea mai intimă pentru că nu are alte arme la îndemână. Situația politică e așa cum e, economia României zace inconștientă pe podeaua Guvernului în vreme ce toți politicienii spun liniștiți că e doar o răceală, salariile sunt bune doar dacă nu le compari cu prețul benzinei ș.a.m.d. Am spus-o la fiecare campanie. E trist să vezi că nu există o dezbatere adevărată în România, e și mai trist că nu există suficienți oameni care să o ceară. Și de-aia cred eu că suntem mai vinovați decât Gabriela Firea. Că omul trebuie să se lupte cu ce are, dar noi nu suntem obligați să și acceptăm această manifestare. 

Am respectat-o pe Gabriela Firea, am admirat-o și am vrut să fiu ca ea. Acum mi-e rușine de rușinea ei. Și îmi pare rău că un om atât de valoros a făcut un astfel de compromis. Doamna Senator e o lecție de așa nu pentru noi, toate femeile, indiferent de profesie. Pentru că oricât de murdare ar fi cele pe care le facem pentru noi înșine și pentru cariera noastră, ar trebui să ne păstrăm cumva dreptul să putem spune nu. Un drept pe care, mai mult ca sigur, Gabriela Firea nu îl mai are. Pentru că, undeva în mintea mea, știu sigur că Gabriela Vrânceanu Firea pe care am admirat-o nu ar fi făcut această afirmație dacă ar fi avut de ales.
 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…