Treceți la conținutul principal

[eˈlena ˈudre̯a]

O invidiez pe Elena Udrea câteodată. Pentru că mi-ar plăcea să am câteva dintre poșetele și perechile ei de pantofi. Textul următor nu l-am scris însă din invidie, ci pentru că, din punctul meu de vedere, locul  Elenei Udrea este în pagina 5, lângă Bianca Drăgușanu. Monica Lewinsky a ținut prima pagină a ziarelor o săptămână, două, poate trei. Elena Udrea este un personaj care îmi consumă timpul de 10 ani, fără a fi câștigat în timp consistență. Faptul că o astfel de nulitate are curajul să își depună candidatura pentru Președinția României și că are pretenția să mă reprezinte în fața celor mai puternici oameni din lume sunt consecințele faptului că a fost intens promovată în toate media. Că de bine, că de rău, despre Elena Udrea s-a vorbit în permanență. Pentru rating, tiraj sau număr de accesări, pentru a atrage atenția de la alte subiecte mai importante sau doar pentru că subiectul e ușor și nu cere prea multe resurse. Cert e că până și ultimul client de la Cârciuma lui `Nea Gelu de la Cucuieți știe cine e Elena Udrea și ar vota-o, bineînțeles, dacă doamna i-ar trece prin fața porții, că până la urmă a fi amanta Președintelui nu e la fel de grav precum sunt hoțiile altora despre care presa scrie sau vorbește la modul serios. Amestecul ăsta de monden și tabloid în presa politică a făcut dintr-o ... (completați, după preferințe) un om politic. Asta este impardonabil. 

A citit cineva programul electoral al Elenei Udrea? Eu nu, pentru că nu mă convinge ca politician. Deci, deși habar nu am cu cine o să votez anul acesta, despre Elena Udrea nu voi citi nimic. Pentru că eu cred că locul ei nu e la Cotroceni în calitate de președinte. Ce altceva face ea acolo nu e problema mea. 
De ce vorbesc despre Elena Udrea? Pentru că nu e un subiect, cum nu ar fi trebuit să fie nici Elodia. Dar e peste tot. Și nu găsesc nici măcar un motiv pentru asta. 

Să presupunem, deci, că Elena Udrea nu are nici o calitate pentru a fi politician, dar este amanta președintelui și că toți știm asta. De aici rezultă că este doar una din multele alte amante sau soții puse în funcții publice. Mai sus, mai jos în linia ierarhică, nu e important. Dacă a pune o rudă fără competențe într-o funcție publică e greșit, atunci toate numirile pe acest criteriu sunt greșite. Așa că Traian Băsescu a greșit când a făcut-o tot ce a făcut-o el acolo și el trebuie judecat.
În momentul de față Elena Udrea e un fel de William Brânză (poate comparația e nefericită pentru domnul în cauză, mă scuzați): foști sau actuali deputați mediocri spre slabi, fără realizări notabile, candidați la Președinția României, pe care nu îi întrebăm cum au făcut primul milion. Și atât. Deci Elena Udrea nu trebuie să apară în nici o publicație serioasă. Să lăsăm tabloidele să își facă treaba. CONTRADIȚIE. 

Singura cale prin care am putea să o atacăm se referă strict la relația cu Președintele țării, dar atunci întrebarea corectă ar fi Este Traian Băsescu amantul Elenei Udrea? Are Traian Băsescu relații extraconjugale? De ce nu punem noi această întrebare? Pentru că societatea noastră nu are astfel de prejudecăți. În România, barbatul care e barbat, ii cade caciula din cap, o ia, o scutura si o pune iar la loc, deci în lipsa unei societăți care să condamne adulterul și preacurvia în rândul bărbaților această întrebare nu este justificată. De unde rezultă că iar nu avem un motiv să scriem despre ea în ziarele quality mai mult decât scriem despre domnul Brânză, candidat și el în aceeași bătălie electorală. 

De ce mă enervează pur și simplu subiectul Elena Udrea și, mai ales, de ce mă jignește orice articol care aduce în discuție viața ei sexuală? Din două motive:
1. Femeia este o căpușă (am presupus deja de la început că e doar o amantă care face bani buni și mulți pe spinarea mea). Cu toate astea, nimeni nu o spune fără perdea, fără ocolișuri, cu acte și dovezi, iar dacă o spune cineva e repede trecut în linia a doua, subiect de presă mult mai important fiind viața ei sexuală. Singurele acuze se referă doar la faptul că se îmbracă scump, neadecvat și că pozează în altceva decât e. Să fii curvă în această formă nu e ilegal. Asta fac multe femei din România, în funcții publice sau nu, și acest gen de comportament nu le anulează dreptul să se viseze președinți. Scrie negru pe alb:

ARTICOLUL 37
(1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).
(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României.
ARTICOLUL 37
Dreptul de a fi ales
(1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).
(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României.


Detalii: http://legeaz.net/constitutia-romaniei/articolul-37-constitutie

2. Atâta vreme cât nu îl puteți condamna pentru adulter, viața privată a Președintelui nu mă interesează. Traian Băsescu a futut țara. A legat-o cu lanțuri, a încuiat-o în pivniță și a violat-o în mod repetat în ultimii 10 ani. El și toată gașca lui de prieteni de pahar ne-au supus țara la toate perversiunile posibile. Și prin asta ne-a cam violat și pe noi, cei care nu l-am votat niciodată. Prin urmare, a vorbi despre episoadele de sex consimțit din viața lui Traian Băsescu doar pentru că undeva sunt trei oameni care dau doi bani pe infidelitatea acestui bărbat este un act de cruzime care mă afectează emoțional și mă jignește.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…