Treceți la conținutul principal

Diario românesc, adică un fel de jurnal

Noutăți neinteresante despre viața la comună :) 

A venit și octombrie și cu el se apropie și cursurile de italiană. De săptămâna viitoare, mai exact de miercuri, o să îmi mișc fundul de două ori pe săptămână la Vicenza (cum am spune noi, la oraș) pentru cursurile de italiană pentru adulți. Acum, partea în care mă laud singură: trebuia să fac cursurile la Dueville, dar la testul dat acum două săptămâni m-am descurcat extraordinar de bine, așa că profesoara a hotărât că pot să trec direct la nivelul următor (B1), care se organizează într-o școală mai mare. Îmi dă emoții, bineînțeles, plimbatul de colo-colo, din singurul motiv că nu mă prea pot orienta în spațiu. Nu am aplicația asta instalată, ce să-i faci? Încercăm cu ajutorul unei aplicații pe care culmea! telefonul o are, dar sunt tare curioasă cum am să mă descurc și cu tehnologia asta. 

Despre Foin: își face prieteni încet-încet, învață lucruri noi, se descurcă binișor la școală și azi merge la o lecție de tenis, că mai nou pare să fie sportul său preferat. 

Despre ce mai gătesc: nimic nou. Paste, paste, orez, paste și foarte rar alte minuni. Am făcut totuși săptămâna trecută o cremă de zahăr ars delicioasă. 

Citesc tot Maestrul și Margareta - în sensul că țin cartea pe noptieră. Presimt că voi termina cartea asta cândva foarte aproape de niciodată. Și mai am atât de puțin... dar nu mai am tragere de inimă. 

Ultima găselniță - tricotez. Lucrez de zor, stric, iar lucrez... încerc să îmi amintesc niște chestii pe care le-am învățat la școală acum 15 ani. Nu e greu, dar cere timp. Vedem ce iese. 

În rest, Italia îmi amintește des de România. Încă ne chinuim cu acte, deci ghișee, funcționari, cozi. Ca acasă. 

Comentarii

  1. Bafta cu italiana.vezi ca in afara de paste italienii mai au si pizza.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu ma apucasem mai demult de tricotat. Aveam andrelele cu care lucram tot cam acum 15 ani. Dar am uitat cum se face. Si cum rabdarea nu e tocmai punctul meu forte, m-am lasat pagubasa :))).

    Cat despre Italia, si eu am vazut multe asemanari cu tara noastra, limba nu e grea deloc, deci cred ca vei avansa rapid. Bafta multa!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cum? In Italia nu romana e limba oficiala? Ar trebui! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Mai avem putin, Raluca, mai avem putin. Cel mai tare e cand te chinui 10 minute sa te faci inteles ca sa descoperi apoi ca interlocutorul e roman :))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…