Treceți la conținutul principal

Lâncezeală - Prolog la un jurnal nou nouț

Întârziată în vacanță, îmi dau seama că am destul timp să dau cu degetul în taste și pe aici. Și e bine, pentru că am niște idei, unele mai mici, unele mai mari, unele mai bune, altele nu. Dar deocamdată sunt mult prea amestecate ca să îmi dau seama care e care. 
Și ca o consecință firească, scriu la întâmplare. Că doar trebuie să fac și o introducere în peisaj, care peisaj între noi fie vorba s-a cam schimbat radical de la ultimul post. 
Pierd vremea cu grație jucându-mă, citind și gătind chestii simple, încă de vară, fără vreun efort în niciuna dintre aceste îndeletniciri. Mă consolez insă cu ideea că meritam vacanța asta cu vârf și îndesat după un an în care nimic nu prea a stat la locul lui, în care am suspinat după vacanță și după ore de somn și în care mi-am dorit să am posibilitatea să privesc unele lucruri din afara cercului.
Mă încarc pentru ceva nou nouț, abia scos din cutie, pe care sper să îl pot duce la capăt. Școala nu mă mai sperie la vârsta asta, dar în ultima vreme alte lucruri cu mult mai banale îmi dau grave bătăi de cap: ieșitul pe stradă este o aventură, de exemplu. Deocamdată dau târcoale prin parcare, urmând ca miercuri să ies singură în necunoscut. Adică până la piață, un loc la vreo trei străzi de aici. Imi doresc un loc de parcare la îndemână și un bun simț al orientării ca să mă întorc. Dar de dus, tot mă duc, că trebuie să o fac și pe asta. Nu pentru morcovi și vinete, ci pentru mine, că doar nu o să stau în casă la infinit. 
În rest, nu mă plâng. Telefonul meu e gata reparat, vineri mă întâlnesc cu el (povestea telefonului e veche, cert e că, de mai mult de o lună, nu am telefon conectat la internet, ceea ce se demonstrează a fi cu adevărat un lucru greu de digerat), o să am și o cartelă nouă tot cam atunci și asta înseamnă că voi fi din nou conectată în permanență la realitate. 
Cam atât pentru azi, că sunt încă în vacanță. 

Comentarii

  1. Daca e doar la 2-3 strazi, du-te pe jos!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă duc mereu cu mașina. E la trei străzi, dar la trei străzi lungi. Si am descoperit o a doua parcare in zonă, tot gratis, doar ca mai mare.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…