Treceți la conținutul principal

Despre faptul că gătesc. Ceva cu miros de rosii uscate și suc de portocale

Câteodată mă întreb de unde șocul ăsta al prietenilor mei față de faptul că gătesc. Deși nu mă pot abține să nu spun că prietenii ar fi știut că am mai gătit și în alte etape ale vieții.
Cronologic, habar nu am când am gătit prima dată și despre ce a fost vorba. Îmi amintesc că într-o vară, probabil singura petrecută la țară la Paulina (bunica din partea tatălui, dar nu cred că i-am zis vreodată altfel decât pe nume), m-a lăsat păzind o ciorbă de fasole. M-am plictisit repede, am oprit aragazul și am zis că e gata. Dacă a fost sau nu prima dată, nu știu, la fel cum nu îmi amintesc cum a fost cu fasolea. Îmi amintesc și că făceam un soi de desert cu scop de mic dejun din felii de pâine trecute prin lapte și ouă, pe care le prăjeam și le mâncam cu zahăr. Mai fac și acum câteodată.
Cât despre ciorbă, am urât "ciorba în mod constant". Să o fac, să o mănânc, să orice. Asta nu înseamnă că nu îmi place deloc, ba da, o mănânc cu mare drag chiar, dar o dată la 2,3,4 săptămâni. În schimb îmi plac supele, deși pe multe nu știu să le fac. Mi-ar plăcea, de exemplu, să am două zile în care să experimentez o supă de ceapă până îmi iese. Nu vă gândiți vreo clipă la tradiționala supă cu găluște. Am încercat în tinerețe. Fără sare și cu niște pietre din griș prin ea.
 Revenind la începuturi, nu știu deci cum și când am început. Am amintiri frumoase cu experimente pozitive din vremea când abia mă mutasem cu Florin si Alin într-o garsonieră de prin Traian. Îmi încolțise mie ideea aia cu mâncarea sănătoasă și așa mă chinuia talentul... Mâncare la aburi (varză cu chimen, sau pui, vită și legume), salate de toate felurile, orez și brânză, un festin, cel puțin pentru mine. Apoi am încercat bucătăria internațională și am descoperit cele mai frumoase arome din punctul meu de vedere, ale ghimbirului și portocalei. Am gătit multe nebunii, am învățat să fac aluaturi, să combin diverse condimente, să gătesc cu lapte, scorțișoară și șofran.
Normal că am avut numeroase eșecuri, nu au ieșit toate din prima și, mai ales, nu am ascuns faptul că sunt un dezastru în bucătărie: arsuri, tăieturi, foc de la alcoolul pus în mâncare, plus că urăsc dezordinea, deci pentru mine e destul de stresant să fac ceva care nu îmi lasă timp să spăl vasele înainte să o iau razna. De aici probabil și folclorul că nu gătesc destul dacă tot procedez ca o începătoare. NU e vina mea! Am un magnet invizibil care atrage micile accidente. Unii îl numesc karma, de exemplu, apoi îl explică la televizor și iau bani pentru asta. Dah!
Revenind. A doua mare problemă a mea în bucătărie e că nu mă dau în vânt după prăjit, mirosit, umplut casa de arome de usturoi, șamd. Deci, repede, curat și frumos mirositor. Pe românește, spun Nu chiftelelor, șnițelelor, cartofilor prăjiți, sarmalelor și alte de-astea. Nu spun că nu îmi place să le mănânc, doar că nu le gătesc. E alegerea mea să le mănânc la neamuri, nunți, botezuri și pomeni. În restul timpului, pot trăi fără ele. De aici, probabil, din nou ideea că nu gătesc. Pentru că, nu-i așa, ce e masa tradițională fără ciorbă și ceafă de porc cu usturoi și cartofi prăjiți?
Ce îmi place: fac friptură de porc cu portocale (da, știu, însemnă că nu gătesc...), pui cu ghimbir sau cu lămâie, paste cu diverse sosuri, orez cu tot felul de legume, pește, coc prăjituri și brioșe, experimentez tot felul de salate și amestecuri, și cel mai și cel mai mult mă relaxez făcând clătite. Deci, gătesc. Recunosc că sunt cel mai mare fan al rețetelor rapide, gata în 30 de minute, dar din când în când fac și chestii consumatoare de neuroni și energie, cum sunt friptura de vită, pâinea cu ciocolată sau empanadas.
Îmi plac ierburile, condimentele, sosul de soia, tofu, mâncarea care se face la cuptorul cu microunde, salatele cu ton și în general orice crește în apă. Am descoperit de curând faptul că măslinele verzi nu au gust de burete, mai nou mănânc bacon și frunze de spanac în cantitate limitată și da, mâncarea fără carne e tot mâncare.
Nu e scopul vieții mele, dar dacă tot o fac, aleg să o fac în așa fel încât să îmi și placă. Gătesc cam de 5 ori pe săptămână - am una bucată copil consumator de paste, orez și pește, care solicită mâncare în fiecare zi. Am o scuză, dar adevărul e că gătesc și pentru mine. Și nu, nu vreau să ajung bucătar (am stabilit asta trei rânduri mai sus), și nu vreau să învăț să fac ciorbă - am o rețetă, o fac de două ori pe an, îmi e suficient. Îmi place să fiu ucenicul Google și să aplic ce citesc pe niște site-uri pe care eu le consider pe aceeași lungime de undă cu mine. Adică nici prea prea, nici foarte foarte. Pentru că nu sunt nici bio maniacă, nici vegetariană, nici fan al bucătăriei tradiționale.
La fel de mult îmi place să mănânc la restaurantul turcesc, să cumpăr mâncare gata făcută de la supermarket - nimic nu se compară cu mâncarea la cazan -, să comand pizza și mi-e dor de preparatele de la AFC. Iar când nu am chef nici de ieșit, nici de gătit, fac sandvișuri. Și ce să vezi, e tot mâncare!

Comentarii

  1. I think I've told You already
    You're my favourite cook <3

    RăspundețiȘtergere
  2. Prima mea mancare a fost, in mod cert, ciorba de fasole! Tot la tara! Mi-a iesit incredibil de buna, fara modestie :P.

    Am invatat sa gatesc de nevoie, crescand mai multa fara parinti langa mine.Acum imi si place. Nu doar traditionale, gen sarmale, ciorbe etc. Ador mancarea chinezeasca si orezul cu creveti. Si imi si ies, ca s-o spun p-aia dreapta :))).

    RăspundețiȘtergere
  3. Roxana, si mie imi place orezul cu creveti, dar mai des il cumpar decat sa il fac acasa, pentru ca mi se pare destul de greu sa curat crevetii. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. pai ia decorticati! sunt congelati, nu la fel de sanatosi ca cei proaspeti, dar iti usurezi munca ;)

    RăspundețiȘtergere
  5. Asa-i ca ai primit un mail de la mine, mai de mult? Ca astept un semn, cat inca mai pot! :D Ca sa nu spun nimic de cornurile alea, ca-mi ploua in gura....

    RăspundețiȘtergere
  6. Crengu, mail la emapirciu@gmail.com. Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  7. Mmmda, eu o luasem de buna p-asta de pe blog. :p Multam!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…