Treceți la conținutul principal

Pentru că

Straniu loc mai e şi internetul ăsta. Sau, mai corect spus, stranii locuri mai sunt şi pe internetul acesta. Şi câte locuri neexplorate! De fiecare dată când descopăr un site nou sau un blog de care nu auzisem mă simt ca un Cristofor Columb mai mic, fără corabie, doar cu mouse, fără hartă, doar cu linkuri. 
Şi aşa am aflat că există nişte oameni care sunt mega vedete în online, deşi eu nu auzisem de existenţa lor. Care trăiesc pe net, din net şi cu net, care îşi câştigă admiratorii pentru că scriu. Bine, prost, este doar o chestie de gust şi alegeri. Şi oamenii aceştia se ceartă între ei. Se contestă?!? Şi asta mi-a adus aminte cât de enervanţi sunt oamenii care nu ştiu să poarte discuţii în contradictoriu pentru o idee. Dacă nu sunt de acord cu tine, nu înseamnă că am ceva împotriva ta... dar cei mai mulţi nu pot înţelege acest lucru. Pentru ei nu există adevăr dincolo de orizont, aşa cum nici Pământul nu se rotea în jurul Soarelui. 
Mă enervează oamenii ăştia pentru că se ascund. Se dau rotunzi, deschişi şi gata oricând să se contrazică fără sentimente. Şi când îndrăzneşti să spui nu, în loc să dai like, eşti tratat ca un duşman de clasă... 
Încerc să evit astfel de experienţe, pe cât posibil. Dar de fiecare dată când cad în capcană (gură mare, apucături de chihuahua) rămân cu gustul amar al dezamăgirii că astfel de oameni care se pot lupta pentru o idee până la a rupe o prietenie, nu sunt în stare să vadă că dincolo de ideea pe care o disecăm, noi suntem aceeaşi oameni. 

Comunicarea în online, fără contact direct, ne face să fim atât de categorici, sau aşa am fost dintotdeauna şi eu nu am ştiut? Asta e o temă de gândire şi de cercetare ... înapoi în amintiri. Ce era înainte de internet? ...

Comentarii

  1. Vad ca te-ai pus serios pe treaba. Sa nu epuizezi subiectele luna asta, ca vreau sa te mai citesc si in februarie si in martie si tot asa. :D

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…