Treceți la conținutul principal

Intrebari

Nu cred că sunt  jurnalist, ziarist, scriitor în ziare, suport de microfon... nu mă regăsesc. Sunt doar un posesor de diplomă. Atât. Şi nu profesez. Nu mai profesez în acest domeniu al informării sau al perindării prin faţa camerelor pentru satisfacţia de orice fel a publicului. 
Şi recunosc că o vreme aveam frustrări din cauza asta. Acum nu mai am. Pentru că încep să înţeleg că vremea jurnalismului aşa cum l-am învăţat noi din cărţi s-a dus. Sau nu a existat decât acolo, pe hârtie. Mare păcat, mare câştig? Nu cred că are vreo importanţă pentru cineva.
Constat că nu există repere, e o meserie pe care o tot practică unii şi alţii după ureche, după reţetele altora, după interese şi câte şi mai câte. Poate că, în fond, asta e jurnalismul, iar teoria învăţată de noi e doar un ambalaj frumos pentru o realitate care lasă loc pentru toate interpretările posibile. 
Suntem bombardaţi cu informaţie. Citesc ştiri cât e ziua de lungă şi nu aflu niciodată tot în timp util. Pentru că mult şi prost a devenit un rău necesar şi pe această piaţă.
Şi în noianul de lucruri noi şi în mare parte inutile, apar acele întrebări pentru care nu am răspuns: Unde este adevărul? Care este de fapt realitatea, nealterată de dorinţa de a creşte traficul sau audienţele, care este de fapt lumea în care trăim, ce trebuie să mâncăm, unde mergem la film, care sunt priorităţile economice, sociale, politice? Cât de mult îmi influenţează viaţa această tornadă a ştirilor? 
Nu sunt jurnalist, sunt cititor. Cu toate astea, după ce îi citesc, am întrebări, nu am răspunsuri, am dubii legate de toate aceste informaţii care trec zilnic prin mintea mea şi nu am încredere. 
Nu vreau să nu îi citesc, nu vreau să mă deconectez. Vreau doar o fărâmă de bun simţ, un miez de adevăr, un dram de respect pentru că îi citesc. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…