Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2014

Încă nu m-am făcut mare

Zi senină. Nu vă arăt pozele cu brăduții care mi-au mâncat fiecare oră liberă, că aici o să vă povestesc alte alea, dar am dovada muncii depuse și vă zic săptămâna viitoare ce și cum.
Peste câteva zile vor fi șapte ani de când am scris aici prima dată. Aproape opt de când Florin, zece de când Niță nu a venit la ziua mea și aproape 14 de când îl cunosc (tot de Niță vorbesc, el fiind cea mai longevivă prezență masculină constantă). Mai mult de 20 de când m-am apucat de școală, aproape 25 de când o cunosc pe soră-mea și cred că aș putea să continui lista la nesfârșit.
28. Și eu am impresia că sunt încă 18, poate doar câteva zile mai mult. Mă gândeam azi că, într-un fel, mi-ar plăcea să pot spune despre mine că m-am schimbat. Pe de altă parte, sunt mulțumită de mine așa cum sunt. Poate că ar fi trebuit să cresc mai mult, mai repede, mai frumos. Poate că ar fi trebuit să fi fost deja mare până acum. Dar nimic din toate astea nu s-a întâmplat, din fericire.
Am cărat și car cu mine un sac …

Diario românesc cu brăduți și torturi

Eheee, decembrie mi-a adus în sfârșit câte ceva de făcut. Și o răceală, că m-a prins ploaia sâmbăta trecută pe afară. Gata cu plictiseala! Cursuri de cofetărie, ornamente sub formă de brăduți pentru târgul de Crăciun de la școală, cursuri de italiană. În sfârșit mai fac și eu câte ceva. Așa, deci:
1. Cursul de cofetărie și panificație e super și încă ceva. Deocamdată am făcut doar două ședințe (dintre care la cea de azi am fost aproximatix drogată cu o mie și una de pastile care să mă țină vie), dar am învățat deja să fac două tipuri de aluat pentru prăjituri, biscuiți, cremă de tort. Sunt extrem de mândră de mine și abia aștept să ne dea și nouă ingredientele pe mână. Trebuia să începem de azi, dar ne-a făcut profesorul un tort. Execuția a durat ceva vreme, iar apoi am profitat de ocazie ca să ne premiem cu câte o felie și nu a mai rămas timp să facem și noi câte un aluat.
2. Ornamentele pentru Crăciun le fac pentru târg, unde le vom vinde pentru a strânge bani pentru școală. Clasa…

Diario românesc cu câte ceva din România

A fost un weekend lung, pentru că l-am prelungit până marți. Și am cam obosit cu atâta mișcare dintr-o parte în alta, dar am reușit să fac câte ceva din ceea ce îmi propusesem: vreo două vizite, niște cumpărături, dentist și The Hunger Games.  Filmul nu m-a dat pe spate, dar nici nu a fost sub așteptări. Și nu era dublat, așa că pot să spun că m-am simțit în apele mele. 
În rest, ca atunci când vine cineva din excursie: toată lumea îți dă să mănânci: sarmale, ciorbă de perișoare, mai ceva ca la Crăciun. Îmi pare rău că nu am mai avut loc pentru papanași. Îi las pe data viitoare. 
România e la fel ca atunci când am lăsat-o: gri, plânsă, murdară. Și nu pentru că ploua, ci pentru că nu prea am văzut oameni care să râdă. Mai toată lumea era tristă (chiar și la film) și doar la foștii colegi de clasă ai lui Florinel am mai găsit ceva optimism. Cei care n-au motive de bucurie se plâng, iar cei care au sunt prea ocupați să se mândrească cu asta și nu au timp să se mai și înveselească.
Oame…

Diario românesc într-o zi cu soare

În sfârșit s-a făcut lumină. După mai bine de trei săptămâni, s-au ridicat norii și am văzut din nou crestele munților. Cred că sunt Dolomiții sau, mai exact, sper să fie ei, căci geografia îmi rămâne în continuare străină, dar parcă nu aș vrea să mă înșel și să demonstrez încă o dată că nu am leac în materie de orientare.  Nu-i mai văzusem de mai bine de trei săptămâni, timp în care a tot plouat. Azi însă erau acolo, nemișcați, netulburați, cu crestele ninse, amintindu-mi dintr-un motiv cu totul și cu totul necunoscut de Hemingway. 
Săptămâna asta nu am cursuri, așa că am profitat de ziua asta liberă ca să umblu hai hui prin piață, să casc gura pe la toate tarabele și să cumpăr aproape nimic. Dar m-am cam distrat și, cu bateriile încărcate de la atâta lume veselă, am reușit să fac lucrul pe care îl tot amânasem de multă vreme. Am terminat-o. Și acum pot să îmi văd liniștită de următoarele de pe listă și să cumpăr cu inima împăcată alte cărți de Black Friday. Margareta nu a fost atât …

Despre furia de a fi român

Facebookul e în delir. A câștigat unul, sau celălalt. Antena 3 face, România TV drege, diaspora e un fel de Sfântul Duh pogorât din cer, românii din străinătate sunt niște eroi.  FALS. Am fost acolo și am votat și nu m-am simțit erou, m-am simțit prost și proastă.  Am văzut oameni motivați de o furie surdă și absurdă, care au votat din niște motive atât de cretine că îți vine să plângi. Îi asculți vorbind și îți vine cu adevărat să urli din cauza neputinței, înțelegând că poți oricând să scoți țăranul din România, dar nu o să poți niciodată să scoți românismul din om. Gata cu clișeele. Sunt doar furioasă pe mine și pe lume, pe prietenii mei de pe Facebook, pe colegii mei de școală, pe profesorii mei, pe lumea întreagă. Pentru că fiecare s-a pus într-un colț și au început să arunce unii în alții cu noroi și cu lături. Unii sunt creștini, alții nu. Dar împărțeala nu mai dă la fel atunci când studiem faptele. Pentru că nimeni nu mai știe că, de fapt, a fi creștin nu înseamnă să îmbraci…

Diario românesc cu ploi

Plouă mult și bine, aproape zilnic și chiar de mai multe ori pe zi. Nu mă plâng, că îmi place ploaia, mai ales că nu mi-am uitat niciodată umbrela acasă pe luna asta. Când nu plouă, e cald. Sunt dimineți în care termometrele arată 16 grade. Nu mă urâți, nu poate fi de bine. Nici italienilor nu li se par temperaturi normale. 
Pe ușa de la intrarea în casă s-au așezat acum ceva vreme două lăcuste. După ce au stat îmbrățișate vreo săptămână (să mai zică cineva că nu e mișto să fii lăcustă), s-au pus la o distanță considerabilă una de cealaltă. Acum două zile, lăcusta cea mare a dispărut, lăsând-o pe aia mai mică să se agite singură pe ușă. 
Facem în continuare pâine, pizza, paste, ba chiar și cozonaci am făcut în weekend-ul trecut. Apoi teme, tenis, școală. Merg la cursurile de italiană de trei ori pe săptămână și, pentru că am destul timp liber, m-am înscris la niște cursuri unde voi învăța să fac pâine și prăjituri. Asta așa, ca să ne perfecționăm puțin tehnicile. O să le fac în decem…

Am votat pentru președinte. Trăiască Regele!

Până la ora asta toată suflarea românească știe că în diaspora s-a votat și nu prea pentru că "nește" miniștri mândri nevoie mare de cât sunt ei de români s-au hotărât că nu prea le place de cei care votează în afara granițelor.  Că ei, săracii, nu sunt așa mândri. Nu despre mine e vorba aici, că nu produc nimic nici pentru țară, nici pentru Europa, iar de bine de rău, la Verona ne-am mișcat cu talent. E vorba despre toți acei oameni care nu au plecat de bine ce le era prin România, care au venit cu copii mici (câteva luni, doi, trei ani) și au stat la coadă în frig să pună o ștampilă pe un nume. E adevărat că majoritatea spuneau că votează Victor Ponta doar așa, să mai facem câte o glumă, să ne mai treacă timpul, dar asta nu justifică în niciun fel decizia de a nu organiza mai eficient secțiile de votare. Încep însă povestea mea, că despre restul lumii ați citit și răscitit până acum. Am pornit spre Verona la ora 4 după amiaza (secția de votare a fost organizată într-o clă…

Răul cel mai mic. Votez, ce dracu` sa fac?!

Recunosc, azi sunt unul dintre acei proști și mulți care fac pe deștepții. Prost pentru că nu înțeleg lumea asta a "oamenilor mari" care candidează, dar deștept pentru că înțeleg cumva că votul meu nu e important, deși absența mea ar putea totuși să fie de folos cuiva. Cui nu trebuie. 
Se încheie campania și eu încă nu am aflat cu cine vreau să votez. Și de ce mă gândesc mai mult la asta, îmi dau seama că nu vreau să votez, dar sunt cumva obligată să aleg răul cel mai mic.  Nu e expresia mea, din păcate. E inclusiv expresia candidaților cu care defilăm, candidați despre care nu aș putea să spun cu exactitate pe cine reprezintă.  Candidatul de dreapta nu e de dreapta, că n-are cum. Un veșnic bugetar e de stânga oricât s-ar bate cu cărămida în piept că e liberal. Despre candidatul de stânga n-am ce să spun. Dacă îl întrebi despre stânga, ar fi în stare să spună rușinat că asta nu e adevărat și că e doar o invenție a lui Traian Băsescu, ca să îl discrediteze. Vrea, dar nu poa…

Diario românesc. Cursurile de italiană

A trecut ceva vreme de când am început cursurile astea și nu prea am apucat să vă povestesc mare lucru despre ele.  Asta și pentru că încă nu pot să spun că au devenit rutină. Prea mare distracție nu e pentru că nu ne cunoaștem între noi deocamdată și nici nu prea avem timp de socializare. Facem două ore, de două ori pe săptămână, miercurea și vinerea, de la 9.30 la 11.30. Plănuiesc să merg și joia, la același curs, doar că pentru nivelul următor, așa încât la sfârșitul anului să pot termina ambele nivele și să mă pozez pentru Facebook cu certificatul meu de absolvent și vorbitor de limbă italiană. Aproape toți colegii mei fac deja asta, deci o să mă încadrez perfect în peisaj.
Până atunci însă, învăț.  Italiana nu e o limbă extrem de grea, deși seamănă foarte mult cu limba română. Ceea ce se traduce prin excepții la multe reguli gramaticale, timpuri verbale, moduri verbale, declinări, grade de comparație ale adjectivului etc. Pe-astea toate le știu pentru că am răsfoit cărțile, eu …

[eˈlena ˈudre̯a]

O invidiez pe Elena Udrea câteodată. Pentru că mi-ar plăcea să am câteva dintre poșetele și perechile ei de pantofi. Textul următor nu l-am scris însă din invidie, ci pentru că, din punctul meu de vedere, locul  Elenei Udrea este în pagina 5, lângă Bianca Drăgușanu. Monica Lewinsky a ținut prima pagină a ziarelor o săptămână, două, poate trei. Elena Udrea este un personaj care îmi consumă timpul de 10 ani, fără a fi câștigat în timp consistență. Faptul că o astfel de nulitate are curajul să își depună candidatura pentru Președinția României și că are pretenția să mă reprezinte în fața celor mai puternici oameni din lume sunt consecințele faptului că a fost intens promovată în toate media. Că de bine, că de rău, despre Elena Udrea s-a vorbit în permanență. Pentru rating, tiraj sau număr de accesări, pentru a atrage atenția de la alte subiecte mai importante sau doar pentru că subiectul e ușor și nu cere prea multe resurse. Cert e că până și ultimul client de la Cârciuma lui …

Diario românesc - povești despre nimic

Începe să îmi placă viața la comună. Oameni puțini, comunitate mică, toată lumea se cunoaște cu toată lumea, etc. Am descoperit că în apropiere locuiesc trei familii de români, acum trebuie să îi mai și identific. În general vorbind, nu ar trebui să fie chiar atât de greu. Florin are un fel de detector de români care funcționează perfect. În afară de asta, socializez. În parc, la școala lui Florin, la cursurile de italiana, la piață, mai exact pe unde apuc. E de bine.
Cursurile de italiană se anunță foarte interesante. Mi-am completat pentru moment biblioteca cu niște cărți de gramatică, un manual pentru curs și ceva beletristică, așa doar în cazul în care o să îmi fac curaj să îmi recunosc că nu o să termin niciodată Maestrul și Margareta.
Vremea e în general frumoasă, toamna pare mai degrabă o poveste de pe vremuri, nu o realitate. Au apărut însă gutuile, așa că mă bucur din plin de anotimp. Lui Roby nu îi plac chiar atât de mult. Așteaptă să fac dulceața :) Aruncați cu rețete, de…

Eu am învățat ceva din afirmația Gabrielei Firea

M-am tot gândit ieri și azi dacă să scriu sau nu despre acest subiect. M-am tot întrebat dacă e politically correct să scriu despre politică după ce mai bine de un an și jumătate am lucrat mai mult sau mai puțin în ograda PSD. Răspunsul corect nu l-am găsit. Cert e că m-am hotărât să votez și anul acesta, deși mai mult ca sigur că în localitatea în care locuiesc nu se va organiza o secție de vot și o să trebuiască să îmi mișc fundul spre un oraș mai mare. Așa că pot să am o părere, dacă tot votez, nu? 

Normal că vreau să vorbesc despre doamna Gabriela Vrânceanu Firea. Toată lumea o face. Toată lumea o acuză pentru că a făcut afirmații la limita bunului simț în spațiul public, în lupta pentru Președinția României. Și nu zic că nu au dreptate. Dar adevărul e că mi-e mai mult milă și mă gândesc cu regret că a fost odată un model. Trist e că pentru unii mai este încă.  
Era un timp în care multe dintre noi, studentele de la Jurnalism, visam, printre altele, că am putea deveni un soi de Gab…

Sunt niște oameni care mă enervează pe Facebook și unfriend nu e suficient

Nu, nu le scriu numele aici, că nu e frumos. Dar vă povestesc despre trei dintre cei mai nașpa utilizatori de Facebook pe care îi cunosc. 
1. Deținătorul adevărului absolut. În general găsește diverse instituții sau persoane și începe să ne povestească nouă cât de greșite sunt  acțiunile acestora. Citează din diverse legi, regulamente și idei despre bunul simț culese de cine știe pe unde (care sunt scrise tot de oameni, deci încă există posibilitatea să fie greșite). Activează cel mai probabil într-o organizație și în general își alege victimele din rândul concurenței. Dacă îl contrazici, ești prost. Iar ideile tale sunt greșite, tot pentru că ești prost. Și, mai mult decât atât, nu are niciodată argumente pentru că nu are nevoie. Toate afirmațiile lui sunt axiome. E homofob, xenofob și alte astfel de chestii care se termină cu fob. 
2.Vânătorul de greșeli.  Ai mâncat o literă? Ai scris â în loc de ă? Nu ai pus virgulă după vocativ? Nu-i nimic! E el acolo să te anunțe public că ești…

Diario românesc, adică un fel de jurnal

Noutăți neinteresante despre viața la comună :) 
A venit și octombrie și cu el se apropie și cursurile de italiană. De săptămâna viitoare, mai exact de miercuri, o să îmi mișc fundul de două ori pe săptămână la Vicenza (cum am spune noi, la oraș) pentru cursurile de italiană pentru adulți. Acum, partea în care mă laud singură: trebuia să fac cursurile la Dueville, dar la testul dat acum două săptămâni m-am descurcat extraordinar de bine, așa că profesoara a hotărât că pot să trec direct la nivelul următor (B1), care se organizează într-o școală mai mare. Îmi dă emoții, bineînțeles, plimbatul de colo-colo, din singurul motiv că nu mă prea pot orienta în spațiu. Nu am aplicația asta instalată, ce să-i faci? Încercăm cu ajutorul unei aplicații pe care culmea! telefonul o are, dar sunt tare curioasă cum am să mă descurc și cu tehnologia asta. 
Despre Foin: își face prieteni încet-încet, învață lucruri noi, se descurcă binișor la școală și azi merge la o lecție de tenis, că mai nou pare s…

Cu sport în câteva rânduri

Duminică ne-am plimat prin Vicenza, oraș vechi de pe vremea romanilor am înțeles citind câteva informații turistice la îndemâna tuturor trecătorilor, direct în stradă. 

Aici ne-am dus pentru ceva și am dat peste altceva și despre acel altceva vă povestesc pe scurt. Pentru că mi-a plăcut ideea. Pentru că e de preluat și de făcut. 
În primul rând vă spun că ziua a fost dedicată oarecum și sportului. Pe lângă crossul care se organizează cred peste tot pe unde au loc activități de acest gen, în orașul Vicenza am mai descoperit alte două acțiuni menite să îi îndemne pe copii la mișcare. 
1. Ziua fără mașini în centrul orașului. Cu alte cuvinte, dacă nu aveai o scuză extrem de bună, nu intrai cu mașina în zona centrală. Bine, bine, o să ziceți că nu e deloc cool. Ba e, dacă citiți continuarea. În locurile în care începea interdicția stătea un agent care te ghida către parcarea cea mai apropiată de unde puteai să iei un autobuz care să te ducă acolo unde ai treabă. Parcare gratuită, autobuz g…

Pe scurt după sagra - Festa Bacalà - Sandrigo

În orașul Sandrigo, vecin cu Dueville, se sărbătorește în aceste zile Festa Bacalà, bacalà (baccalà din câte îmi dau seama este denumirea corectă) fiind numele italian pentru cod. Paradă în costume medievale, revocarea unei povești din secolul al XV-lea, o ceremonie a organizației Confraternita del Bacalà, cină în centru unde localnicii și turiștii pot gusta din mâncăruri tradiționale din pește. Normal că ne-am dus și noi, că doar nu era să mănânce un oraș întreg pește în vreme ce eu mă plictisesc acasă. Mai mult, îmi doream să văd ce gust are bacalà ăsta, care în poza de prezentare arată cam așa cum îl vedeți în imagine, iar în piață nu am avut curajul să mă apropii de el. 
Fotografia cu mâncarea tradițională, Bacalà alla Vicentina, nu era prea îmbietoare, felul de mâncare semănând mai mult cu o carne zdrențuită într-o strachină cu ulei, așezată lângă o mămăligă (polenta în varianta sofisticată). Cu alte cuvinte, normal că eram extrem de curioasă să văd și să gust felul acesta de mâ…

Șah!

Povesteam deunăzi că am schimbat peisajul în ultima vreme. Nu mai văd dealurile când mă plimb pe lângă Pitești, mai nou văd niște munți despre a căror denumire nu vă pot povesti prea multe, pentru că încă nu m-am lămurit exact cum îi cheamă. Nu știu eu prea bine Geografia României, vă dați seama că la asta a Italiei sunt mai mult decât varză. Și fiind nouă în cartier - sat - comuna - șamd, am purces în explorări împreună cu Roby și vestitul Foin. Ne plimbăm pe la tot felul de sărbători locale unde se mănâncă și se adună lumea să sărbătorească te miri ce: sfinți, pești, mâncăruri. 
La Marostica însă nu o să găsiți nimic din toate cele de mai sus. Pentru că ei sunt altfel. Nu mai spun că atunci când te îndrepți spre acest orășel îți vine să te oprești din drum și să spui Vreau acolo, în timp ce arăți cu degetul spre un deal înalt pe care stă semeț un mic castel medieval, mai degrabă stă mândră o cetate fortificată, cu zidurile intacte. Sau aproape intacte. Eu așa am făcut, doar ca un s…