Treceți la conținutul principal

Banal de mai

Luni... zi normală în care şed şi nu cuget la nimic. Cheful este o noţiune atât de depăşită. Nici nu îmi amintesc când am avut o tresărire de plăcere într-o dimineaţă de luni. Urăsc începuturile de săptămână. În fapt, sunt convinsă că aş urî marţea, dacă asta ar fi prima zi de muncă.
Îmi place cafeaua de dimineaţă pentru că are mult lapte. Am încercat şi noile "donuts" cu alune. Şi tot n-a fost suficient să îmi vină cheful de muncă. În schimb, aş mai dormi o jumătate de oră. Şi cafeaua nu ar putea să mă împiedice în niciun fel.
Prea multe informaţii azi. Ziua Europei, Ziua Independenţei... în ordinea asta, în ordine inversă sau aleatorie. Cui îi pasă? Ce ne place să sărbătorim!!! Eu nu vreau să sărbătoresc nimic azi. Poate mâine. Acum nu am chef. Lunea ar trebui să fim scutiţi de la a sărbători. Măcar până pe la 4 după amiaza. Ce zi e mâine? Căutaţi pe Google.
Nici vremea nu mă ajută. Nu înţeleg nimic din ploaia asta neudă. Daţi drumul la robinete, udaţi-ne bine şi apoi să vină căldura! Şi ar mai fi şi frigul... E mai. Şi ne place banalitatea. Putem să avem vreo 20 de grade?
Aş merge la film. La o comedie. Asta cu siguranţă mi-ar schimba starea de spirit.
Mă pregătesc să citesc o pădure de ziare. Spun asta pentru că sigur hârtia asta e făcută din mai mult de doi copaci. Mai bine citesc o carte. Ah... cuvântul ăsta îmi aduce aminte ca am nişte cărţi de înapoiat. Le-am uitat în bibliotecă şi le-am găsit când căutam altceva. Am creierul varză. Încep să uit lucruri.
În fine, cine are nevoie să îşi amintească tot? Am terminat şi cafeaua...

Comentarii

  1. Pai ce cauti azi la munca? In mod normal, doar vinerea ar trebui sa te duci ca sa predai materialele. In rest, trai neneaca pe banii babachii~

    RăspundețiȘtergere
  2. geocer, ca să predai materiale vinerea, de luni până joi inclusiv trebuie să mueve tu cucu, că aici nu e totul doar pe bază de imaginaţie. în plus, în presă nimic şi nimeni nu e normal.
    să îmi povesteşti filmul ăla la care te duci şi de ce era supărat alin, că eu tot nu am înţeles. de fapt, cred că nu o să te duci la nici un film şi lui alin o să-i treacă supărarea.
    te aştept mâine dimineaţă la cafea la cj. la 10 a.m.
    sunt total împotriva începutului de săptămână, că se cheamă el luni, marţi sau mai ştiu eu cum. singurul lucru mişto pe care îl are săptămâna e weekendul. în rest, e sucks.
    am vrut să mai zic ceva, dar mi-a obosit creierii. aaa, 10 mai, ziua româniei şi ziua regelui, 11 mai ziua când a murit bob marley, joi vine tomescu la piteşti, vineri închidem ziarul şi plecăm acasă. hai că mai e un pic.

    RăspundețiȘtergere
  3. @George: raspunsul a venit de la iepuras.
    @Iepuras: Am fost la film, si a fost misto.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…