Treceți la conținutul principal
As vrea sa existe o lege prin care politica sa se faca doar joia si vinerea. In restul timpului, oamenii politici sa se ocupe cu munca. E? Cum ar mai fi si asta? Adica administratia sa fie administratie, afacerile - afaceri, samd. Cu alte cuvinte nu mai vreau sa le vad fetele acre nici la tv, nici la gazeta, nici macar prin oras. Vreau sa ii uit si sa nu mi-i mai amintesc decat atunci cand isi amintesc si ei de mine... niciodata, pentru ca oricum nu ma cunosc.
Revenind... in tara asta nu mai poti sa bei un pahar cu apa fara sa faci politica. Toata lumea stie, toata lumea face. Oriunde te uiti, vezi cate un cretin cu functie de la partid care vrea sa se faca auzit cu orice pret (pentru ca, intre noi fie vorba, cand deschide gura nu spune nimic). Mai lasati-ne, ca si Nae Catavencu ar rade de voi!
Oricine are minte stie ca oamenii astia nu au niciun viitor. Despre faptul ca istoria nu le va recunoaste existenta, nici nu mai vorbesc... Cred ca mandria unui om in Romania de azi e ca nu face politica. Sunt atat de putini cei care inca isi mai vad de treba lor, incat in curand, ei vor fi cei interesanti...

Comentarii

  1. ema, daca ar fi o asa lege, noi nu o sa mai avem materiale de publicat , s'apoi gura noastra ce sa manance?:D

    RăspundețiȘtergere
  2. gheriloaso, ai dat-o bine de tot!
    să moară politicu', ce colegă smart am!
    anarhia salvează România!
    votaţi-mă pe mine că oricum nu o să candidez niciodată la nimic!
    te pup combatant.

    RăspundețiȘtergere
  3. Adevarat ca nu au nici un viitor!Problema e ca il strica si pe al nostru!Cat despre legi...tot ei le fac,asa ca nu ma astept sa fie vre una in favoarea nostra de cetateni umili:))Calde salutari din Atena!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…