Treceți la conținutul principal

Astenie

Si-asa ne vine un chef de duca atunci cand vine primavara... Si eu m-as duce pentru ca si eu caut. Un drum, un vis, un deal, un munte. Si poate mai mult, sau poate mai putin.
Si usor, usor, se-aseaza lucrurile. Nu mai vin fire de praf sa ne deranjeze, nu ne mai bate nicio raza de soare. Cum le stie lumea asta pe toate! Cum ne da exact cat putem duce si ne ia poverile. Pentru ca lumea mea e intregul, nu sunt oamenii. Oamenii ... ei mi-ar lua tot ce-mi e mie de folos si mi-ar da poverile lor.
Universul tine cu mine azi. Nu ma lasa sa imi gasesc o cale doar pentru ca vrea sa lenevesc, sa ma caut pe mine, in eu. Sa fiu doar cu mine. O singura data, o singura zi. O sa se intoarca toate astea candva. Atunci insa primavara se va fi dus, la fel si cheful, si dorul, si visul asta melancolic si trist. Si eu voi fi uitat.

Comentarii

  1. Bine-ai revenit in randul bloggerilor. Sau esti doar in trecere?

    RăspundețiȘtergere
  2. Primăvară, unde ești? Primăvară, cui ne lași? O să găsești ce cauți, doar să fugi din realitate și să-ți regăsești sufletul. Cele mai plăcute evadări sunt cele care au loc în mintea proprie, acolo unde numai noi suntem stăpâni.
    Evadare plăcută!

    RăspundețiȘtergere
  3. bă, am vrut să zic ceva, dar să vezi: m-ai lăsat fără cuvinte!
    prefer să cred totuşi că textul ăsta a fost scris post-tequila. e, în orice caz, un lirism bine dozat, neostentativ şi totodată nedisimulat. l-am citit, recitit, răscitit.
    să-mi aduci aminte luni să îţi spun ceva, că eu uit.
    weekend plăcut. îmi place cum te cauţi pe tine.
    mai am de scris yaphym şi gata!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Adi: Da, cred ca ai dreptate. Evadarile spre interior sunt cele care ne aduc avantajele propriului teritoriu. Cateodata insa e nevoie de mai mult.
    @George: Nu stiu exact cat stau pe aici. Depinde de ceea ce gasesc :)
    @Iepuras roz-turbat: Daca u uit, iti amintesc.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…