Treceți la conținutul principal

Bla bla bla

Lenea este una dintre cele mai interesante caraceristici ale mele. Cand e momentul propice sa fac si eu ceva bun pe lumea asta, pac-pac, vorba poetului, ma apuca o lene din acelea epopeice.
Asa cum ziceam, sunt de o lene rarisima. Cu alte cuvinte, de trei zile ma chinui sa incep un sir de povestiri pe blog. Am ratat startul - poate anul viitor. Sau peste 100 de ani.
Acum sed la agentie si astept clienti. Care, probabil, sunt la fel de lenesi ca si mine. Sau poate ca nu mai au bani. E criza, asa ca mai fac si oamenii economii.
Imi place sa fac stiri, asa in ultimele zile am reusit sa imi indeplinesc fara probleme sarcinile de serviciu. Unde mai pui ca acum ii stiu pe cei mai multi dintre oamenii "de vaza" ai urbei, asa ca ma descurc de minune.

PS: Si ca sa rada toate curcile de mine, fac si gafe din ce in ce mai bizare.
Si daca saptamana trecuta m-a apucat rasul in timp ce o tanti imi spunea cu of cat a plans ea pt Dan Diaconescu, azi am plecat la filmare fara microfon. Deci... vorbeam la telefon... si vine Gina de la ziar sa imi spuna ca e o vaca intr-un put ... si ia si telefonul, si geanta si vorbeste la alt telefon, si salveaza textul la care lucram de zor... si cu gandul la vaca, am uitat de microfon. Oricum nu as fi avut nevoie de el pentru ca am ajuns la locul faptei cand pompierii plecau - scosesera vaca din put si gata.


Pff ... ce text incoerent... Am uitat sa spun ca citesc o carte...

Comentarii

  1. Hai ca in sfarsit a fost difuzat si reportajul ala al tau minunat despre Vidraru, reportaj cu care te lauzi de vreo 2 luni.

    RăspundețiȘtergere
  2. Reportajul ala a fost ca o imitatie proasta de pantofi de firma. Prost si degeaba... Si oricum, ce ai vazut tu acum a fost o reluare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Lasă că am şi eu zile de-astea! Am plecat odată pe teren fără stetoscop, doar cu tensiomentrul. Nici nu vreau să povestesc cum m-am descurcat, că m-aş face şi mai tare de râs. :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Ba trebuie neaparat sa ne spui. Vrem si noi sa stim.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…