Treceți la conținutul principal

Jurnalul unei blonde nevopsite...(doi)

In continuare racita... cum nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, usturimea s-a mutat de la nas la gat... in trendul asta nici nu vreau sa ma gandesc unde ar putea sa ajunga... poate in degetele de la picioare...

A venit comanda... am o oja noua visinie spre mov... gata cu french-ul si chestiile serioase.

A plouat putin, dar eu tot la garderoba de vara pentru ca mi-a fost lene sa mai caut pantofii de ploaie in cutii... probabil de asta nu imi trece raceala.

Am trimis un mail pentru un job ... part time ... nici macar nu indeplinesc toate conditiile, dar am incercat oricum... poate - poate... am fost sincera si le-am zis ca nu sunt chiar asa cum vor ei sa fiu, dar ca pot sa ma adaptez... nu am folosit chiar cuvintele astea... fie

Ieri am trecut prin momente penibile cu adevarat... Comanda de cosmetice nu mai vine prin posta, ci acasa, insotita de un nene curier care vrea banii pe loc... asa ca m-am trezit cu un individ la usa neanuntat care mai voia si bani pe deasupra... portofelul meu semigol nu era de acord... nici nu ma asteptam sa fie... nici portofelul lui Alin nu s-a simtit prea bine cand s-a golit instantaneu, dar ce sa-i faci? Nenea ma astepta la usa cu o cutie in mana si niste hartii de semnat sub brat ... sau invers...

Azi voi avea o zi superba... nu pentru ca mi-am schimbat meseria - intre timp prietenii incearca sa ma convinga ca am una - ci pentru ca asa vreau eu ...

Comentarii

  1. Pai cum poti sa-ti comanzi oja, daca ai portofelul gol. Eu cand am portofelul gol, nici apa nu mai beau.

    RăspundețiȘtergere
  2. @George: semi-gol... adica cu bani de oja dar fara bani pentru restul cosmeticelor...(eu iau banii de la cumparatoare cand le dau produsele, nu inainte...)

    RăspundețiȘtergere
  3. Super jurnalul! Continua tot asa!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…