Treceți la conținutul principal

Ceva nou? Poate...

Tu sunt eu... si cateodata eu sunt tu. Te uiti la mine si vezi un chip de care esti cel mai adesea mandru. Ma uit la tine si vad un suflet cel mai adesea trit, un om care vede numai chipuri.
Eu te vad asa cum esti. Cu iubirile tale, cu ura ta. Iti simt mania si nedumerirea. Te uiti la mine si crezi ca suntem la fel. De fapt, dreapta mea e stanga pentru tine. Si asta ne face diferiti.
Si cand te indepartezi de oglinda, ma uiti, iti amintesti doar de tine... pentru ca eu nu exist decat atunci cand tu ma vezi.




Nu, nu am luat-o razna. Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .


Comentarii

  1. de fapt trit e trist si asta cred ca schimba mult lucrurile. bafta

    RăspundețiȘtergere
  2. io zic că numa' cineva care a înnebunit poate participa la astfel de concursuri.
    sau tu eşti doar o voce din capul meu şi când mă uit în oglindă eu sunt tu şi atunci mă întreb cum dracu' am ajuns în halul ăsta, io care eram om serios, uite ce sunt în stare să fac...
    cine participă la concursul ăla? dacă îţi dă ăia marele premiu, înseamnă că voi câştiga?
    clar, pun un prosop peste oglindă să nu te mai văd că cine ştie ce mai aud că fac!

    RăspundețiȘtergere
  3. Bravo, multa bafta iti doresc. Trebuie sa recunosc, eu sunt mai lenesa... de cand a aparut concursul tot am zis si eu ca particip, dar mi-e asa de lene...

    RăspundețiȘtergere
  4. Raluca, mai e timp. Ce-ti mai fac boboceii?

    RăspundețiȘtergere
  5. vocile din capul lui remus (sau din al altcuiva, nu stiu prea clar) imi spun ca textul tau e fain si-ti ureaza bafta.

    RăspundețiȘtergere
  6. Păi, baftă şi din partea mea, deşi nu mă dau în vânt după proza scurtă.
    Dar ce ai scris tu acum poate fi o foarte bună poezie cu versuri albe. Lucrul ăsta l-am spus şi Ioanei cu ceva timp în urmă. :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…