Treceți la conținutul principal

Iuresul sabiilor - George RR MArtin

Gata si a treia carte. Un adevarat spectacol. Personaje vechi in situatii noi, lupte pentru putere si foarte multa viclenie.
Iuresul Sabiilor este cea mai buna carte din aceasta serie, cel putin pana acum. Moartea lui Robb Stark vine in momentul nepotrivit, la fel cum in prima carte autorul il ucide pe neasteptate pe Ned. Acest fapt nu strica insa cursul firesc al cartii, ci te determina sa iti doresti si mai mult sa stii ce se va intampla de acum inainte.
Actiunea este mult mai alerta, personajele din ce in ce mai viclene, iar rasturnarile de situatie apar de la o pagina la cealalta. Soarta copiilor Stark ramane indecisa, desi evolutia personajelor este evidenta.
Moartea lui Catlyn Stark este, din punctul meu de vedere, punctul culminant al cartii, iar aparitia ei la final este maxima placere a cititorului. Salvarea ei din apele involburate de catre lupul fiicei sale pare ireala. E drept, actiunea este putin dusa la extrem, dar e vorba de un roman fantasy, asa ca totul e permis.
Supranaturalul este deja realitate in Westeros. Apar personaje fantastice, cu puteri deosebite, dar al caror deznodamant nu poate fi ghicit.
George Martin te face sa iubesti personajele, care iti devin pe rand apropiati. Si cei rai, si cei buni sunt pana la urma oameni, au succese si dezamagiri, iubesc si urasc, la fel ca in viata. Nu mai poti sa dai dreptate nimanui pentru ca acum deja cunosti toate personajele la fel de bine. Ai impartit cu ei intunericul celulelor de sub Debarcaderul Regelui, ai mancat cu ei la mesele lor imbelsugate, ai otravit cu ei sau ai fugit cu ei pentru a salva pielea cuiva. Oricat de mult te-ai fi imprietenit cu personajele insa, nu poti sa nu iti doresti binele copiilor Stark, acum ca fiecare e pe drumul lui, departe de frati, de familie si chiar de lupii lor.
Cartea se termina brusc, la fel ca si in cazul primelor doua. Continuarea insa pare sa fie la fel de provocatoare.


"Al treilea volum din saga care a debutat cu Urzeala Tronurilor si a continuat in Inclestarea Regilor este unul dintre cele mai sclipitoare exemple de fantasy contemporan. Complexitatea personajelor ne condamna sa devoram aceasta imensitate pagina cu pagina, caci Martin, asemenea lui Tolkien sau Jordan, ne obliga sa ne pese de soarta lor." (Publishers Weekly)

Comentarii

  1. Ce fain povesteşti, Ema!
    Cred că ţi-am mai spus asta. Şi totuşi...
    Şi îţi faci timp să citeşti.
    Eu stau cu "Frumoasa florentină" a lui Rusdie de o săptămână la acelaşi capitol... :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…