Treceți la conținutul principal

Saptamana Patimilor

Nu stiu de ce, dar aceasta este perioada in care cei mai multi se intorc cu fata catre Biserica si catre Dumnezeu. Cativa dintre voi stiti care este parerea mea privind aceasta institutie denumita generic Biserica despre care carcotasii vorbesc ca despre un Stat in stat.
As vrea insa sa subliniez cate ceva legat de credinta si de crestinism. Anul acesta catolicii si ortodocsii sarbatoresc Pastele in acelasi timp. In sfarsit adica Iisus Hristos va invia o singura data si nu de doua ori cum se intampla mai mereu. Nu am inteles niciodata de ce insista unii si altii sa creada fiecare in povestea lui si sa isi sustina cu atata vehementa punctul de vedere. Oare asa faceau si Apostolii lui Iisus? Cand unul se supara pe celalalt isi lua jucariile si isi facea Biserica noua?
Oricum asta e o problema veche de aproape 1000 de ani, asa ca nu are rost sa inviem acum mortii.
Problema e ca de la o vreme nici religia nu mai e ceea ce a fost, nici noi nu mai suntem receptivi. Urmaream astazi pe Trinitas denia - am prins doar o parte scurta - si am ramas oarecum dezamagita. La un moment dat preotul ii multumea Patriarhului ca i-a permis sa slujeasca in aceasta zi. Apoi mi-am amintit de reportajele mele pe la manastiri si de vesnicele multumiri si de purtarea de grija a Inalt Prea Sfintitului.... Eu inteleg ca exista recunostinta si alte sentimente, dar de aici si pana la aceasta vesnic repetata poezie.... pentru ca faza cu multumirile se repeta de fiecare data.... Numai eu am o problema cu asta cred... credinta nu cred ca sa masoara in multumiri fata de vreo episcopie sau patriarhie.
Ma uitam la Patimile lui Hristos, la preotii care au facut orice ca sa il rastigneasca pe Iisus. Si ma gandesc ca si azi ar fi la fel. Sa vina cineva care sa spuna ca e Fiul lui Dumnezeu. 1. Sigur ajunge macar o singura data subiect de emisiune la OTV si 2. Sigur se va ridica un sobor de preoti care sa arunce cu pietre in El. Pentru ca Fiul Domnului ar veni si ar spune ca nu trebuie sa dam bani cu lopata ca sa ne cununam, sa ne botezam copiii sau sa ne ingropam mortii. Ca nu suntem obligati sa platim spovedania si sa achitam taxa de impartasanie, ca ne putem lua lumanarile de unde vrem noi - nu neaparat din Biserica - si ca nu e musai ca preotii sa nu tina contabilitate. Si daca Fiul Domnului ar veni maine in Romania sa propovaduiasca Adevarul, ar muri de mana slujitorilor Sai inca o data. Preotii de atunci nu sunt cu nimic mai rai decat cei de acum. A nu se intelege ca sunt toti la fel. Prin perindarile mele in manastirile Argesului am intalnit si preoti in adevaratul sens al cuvantului.
Nici oamenii nu au invatat nimic din lectiile istoriei. Avem aceleasi obiceiuri hraparete. Pai ce e Pastele? Slujba de Inviere pana dimineata sau lumina luata la ingramadeala si fuguta iute la masa intinsa? Ce e Pastele, daca nu un cos de oua fierte, o bucata zdravana de friptura, o felie de drob si o jumatate de cozonac?
Facem curetenia de Sarbatori fara sa ne curatam si in interior. Nimeni nu face o fapta buna, nimeni nu spune o vorba de bine. Totul e searbad, totul e prea murdar ca sa mai rasara Lumina. Poate doar la Ierusalim sa mai fie Lumina Adevarata. La noi...
Nu contest credinta nimanui, contest actele de credinta ale multora...

Comentarii

  1. Mult prea bine ai surprins, Ema, realitatea zilelor noastre. Subscriu la tot ceea ce ai spus.
    Scrii tu rar, dar si cand scrii se vede.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…