Treceți la conținutul principal

concurs...

Habar nu am daca tema pe care o aleg acum se incadreaza in cea a concursului lui George. De fapt, m-am tot gandit despre ce as putea sa scriu... iesiri la iarba verde nu am mai facut de mult, despre petreceri nu am ce sa povestesc - toata lumea stie cum e - iar despre excursii... ultima iesire a fost anul trecut la Londra si despre asta am scris deja pe blog. Voi povesti insa, pe scurt, o excursie interesanta pe care am intrprins-o acum muuulti ani (se fac 4 in vara asta). Nu am poze pentru ca au fost facute pe film, iar de developat nu le-am developat nici acum... o sa spuneti ca sunt nebuna... poate ca sunt.


Era o zi frumoasa de 17 august. Nu am cum sa uit pentru ca e ziua de nastere a lui Alin si imi amintesc ca i-am telefonat sa ii urez la multi ani de printr-un fel de gara. Anul 2006, probabil cel mai frumos an al meu de pana acum.
Excursia am facut-o impreuna cu Micky (o colega de facultate si o buna prietena in acelasi timp), cu Tracy (o super femeie), cu Devon (fiica celei din urma) si inca o prietena a acesteia. Am plecat cu noaptea in cap. Conducea Tracy - cu un picior pe acceleratie si unul ridicat pe bord. Trebuie sa o intelegem - avea o durere cumplita la glezna.
Am renuntat la masina intr-o parcare de unde am luat un mijloc de transport in comun. Asa si trebuie. Sa intri cu masina intr-un ditamai orasul e destul de nechibzuit, mai ales cand vrei sa vizitezi cat mai multe. Ca sa ma scurtez, am calatorit cu un fel de tren... de fapt, era metrou ca il luam de undeva de jos... ma rog, retineti ca acolo am vazut cele mai lungi (a se citi inalte) scari rulante. Am vrut sa le fotografiez dar de unde stateam si cu aparatul ala rudimentar nu reuseam sa le fac sa intre cu totul in cadru cu niciun chip...
Vizitam orasul Washington, pentru prima si ultima data pentru mine... cel putin pana acum. Distractie mai putina. Am mers foarte mult pe jos, dar a meritat. Nu o sa va spun ordinea in care am facut turul orasului pentru ca nu imi amintesc. Stiu doar ca in The National Mall m-a frapat un miros intens de iarba verde... (Aviz domnisoarelor: The National Mall e un fel de parc, nu un centru comercial)
Am trecut pe la Lincoln, cam multe trepte, dar si Lincoln asta mare e acolo sus. Si de acolo se vad The Capitol si monumentul ala de seamana cu un obelisc dar de a carui denumire nu imi amintesc.
Nu puteam sa merg pana acolo si sa nu trec si pe la Bush (el era seful al mare pe vremea aceea). NU, nu am intrat, m-am uitat numai peste gard. Vizita la Casa Alba se face cu programare si nu asa, ca la muzeu. Oricum, nu m-ar fi primit sa bem o cafea, asa ca de ce atata deranj?
Nu am plans la Vietnam Memorial - asta asa, ca sa mai fac o referire la George. Aici e de fapt un perete luuung si negru pe care sunt trecute numele tuturor soldatilor cazuti in razboiul din Vietnam. Sinistru? Asa mi s-a parut si mie.
Muzeul national de istorie... Aici am cam stat ceva vreme... am vazut bijuterii de colectie, exponate interesante, animale impaiate, pantofii rosii ai lui Dorothy, pe Kermit ... Portretele presedintilor americani ... asezate cronologic, cred... Chestii din astea. Toata istoria lor, cate ceva despre inaintasii bastinasi, multe provocari pentru turisti...
Acolo am luat si masa de pranz... la Subway (au restaurante la parter)... supa de pui si sandvis... cina ? produse de patiserie cumparate dintr-o gara si papate in masina in drum spre casa.
Am trecut si pe la mall, da... de ce sa mint? Mi-am cumparat 2 genti (una roz - cadou pentru sora mea si una neagra - de uz general) ... Mai vreti? Nici nu mai stiu ce sa va povestesc. Sunt muuulte de zis. Oricum, cuvintele de baza au fost: caldura, praf, cu toate astea destul de curat, fara hartii pe jos, fara tigari aruncate aiurea, fara injuraturi... Multe obiective de vizitat pe metru patrat...
O zi a fost prea putin, dar a fost :)
Asta a fost una dintre cele mai interesante excursii ale mele... si pentru ca mie imi place mai mult sa vizitez decat sa povestesc ce am vazut... imi pare rau ca nu am poze... poate alta data .


Cu acest articol particip la concursul organizat de Geocer, avand ca premii 2 nopti cazare la Pensiunea RouaDeMunte din Baile Herculane si 2 exemplare din romanul Parfumul vaduvei negre.


Comentarii

  1. Bai, dar nu stiam ca esti asa de umblata ! Foarte frumos ai povestit. Vezi, ar fi fost pacat sa se piarda frumusete de poveste despre vizita la Washington, doar din motive de lene !

    RăspundețiȘtergere
  2. Super articolul tau. Se vede ca ai talent!
    Deci, cum sa càstig eu macar o carte, cu asa competitori?

    Toate cele bune. Nu am apucat sa te felicit de 8 martie, dar sper sa fii fericita si iubita!

    RăspundețiȘtergere
  3. Pacat de poze... Filmul cu siguranta a expirat si fotografiile vor iesi rosii.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mă întreb cum ar povesti un american o vizită similară în Bucureşti! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. @giuliaszavo: multumesc. Si tu sa ai o primavara frumoasa (cand se opreste ninsoarea).
    @Logatu: poate intr-o zi o sa imi fac curaj si o sa incerc sa developez filmele acelea.
    @Melami: nu cred ca il vor impresiona prea multe lucruri pentru ca nu sunt promovate indeajuns.

    RăspundețiȘtergere
  6. SEN-ZA-TI-O-NAL!
    Deci tu, de ziua lui Alin, ti-ai cumparat doua genti! Foarte frumos! Alin stie? Si daca nu, afla acum! =))
    Frumos, si eu imi doresc sa vad America, e tara pe care o indragesc cel mai mult, e stilul care mi s-ar potrivi, e limba cea mai frumoasa, e viata cea mai cool. Si eu prefer Washingtonul New York-ului

    RăspundețiȘtergere
  7. @Canguru: De fapt, eu prefer NY, dar de acolo nu aveam ce sa povestesc... Am stat mai mult prin malluri acolo decat prin muzee.

    RăspundețiȘtergere
  8. nu stiu cat de frumoasa a fost excursia, dar ai povestit minunat!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…