Treceți la conținutul principal

Cantec de Gheata si Foc

Song of Ice and Fire... adica, Cantec de Gheata si Foc. O serie fantasy din care am citit deocamdata doar Urzeala Tronurilor. Multi au comparat aceasta serie cu trilogia Stapanul Inelelor. De fapt, cele doua au prea putine lucruri in comun.
Urzeala Tronurilor este mai mult o poveste cu cavaleri si nobili, o balada in proza. Nu avem elfi, sau hobbiti, nici macar un inel fermecat. Avem insa o lume pazita de un zid, o vara lunga de opt ani si un tron la care viseaza prea multi oameni. Povestea este complexa pentru ca autorul, George Martin, nu e zgarcit cand vine vorba de personaje. Multe, complicate, pline de trairi dintre cele mai diverse. Unii lupta pentru onoare, altii tradeaza pentru a-si pastra tronul sau pozitia, in vreme ce altii se transforma sub ochii cititorului din copii in conducatori.
Personajele nu sunt principale sau secundare, fiecare este la randul sau cel care povesteste. Fiecare capitol este construit in jurul unui personaj, ceea ce avantajeaza in special constructia scenelor de lupta. Razboiul se vede altfel prin ochii unui pitic, altfel prin ochi de femeie. Iar cititorul il vede din toate perspectivele, compara, impartaseste sentimente si sarbatoreste victoria.
Casa Stark este probabil cea care da tonul in acest prim roman. Eddard Stark are 5 copii si un bastrad si intamplarea face ca pentru fiecare dintre acestia sa gaseasca un lup stravechi. Lupul, blazonul casei sale este gasit mort, ucis de cerb, iar cei 6 pui sunt primiti de fiecare dintre copii lordului, Pazitorul Nordului. Lucrurile se complica, iar Ned Stark (Eddard) intra fara voia sa in jocul periculos al urzelii tronurilor, in care castigi sau mori. Bineinteles ca onoarea lordului il duce la moarte, poate singurul moment al cartii in care ti-ai dori sa te opresti din citit. Multi spun ca autorul este nedrept cu acest personaj al sau pe care il ucide intr-o secunda. Cititorul ramane la fel de deznadajduit ca si personajele sale atunci cand Stark moare si odata cu el piere si un secret bine pazit. Copiii lui duc insa actiunea mai departe, iar sotia sa, Catelyn este probabil cel mai bine conturat personaj feminin al cartii.
De partea cealalta exista insa Cersei, regina tradatoare, care reuseste sa castige o batalie importanta ucigandu-l pe Ned. Cele doua sunt intr-un razboi permanent, desi nu se confrunta niciodata. Probabil ca toate aceste conflicte interne ar fi fost suficiente pentru a crea o carte de succes.
Martin nu se opreste aici. El urmareste si destinul orfanilor fostilor regi ai tinutului. Viserys, mostenitorul tronului si sora sa Dienerys, cea care se arata in fata cititorilor ca o copila si incheie romanul din postura de regina absoluta, stapana Dragonilor stravechi si a unei intregi lumi salbatice, gata sa porneasca in lupta pentru a-si recuceri tronul demult pierdut.
la final avem un rege copil comandat de o mama dornica de putere, cu un tron subred si murdarit cu crime prea mari pentru un suflet atat de tanar, un Rege al Nordului, fiul lui Eddard Stark, tot copil, dar ghidat de Catelyn Stark si o regina care nu a atins varsta de 16 ani, dar care ,inarmata cu trei dragoni, viseaza sa recupereze tronul parintilor ei. Cartea nu se incheie. Avem trei regi cu teluri diferite, dar nu avem un deznodamant. La capatul lumii exista un al patrulea viitor lider, Jon, bastradul lui Stark, care pazeste Zidul, locul in care se sfarseste lumea nobililor si a cavalerilor in armura. Fetele lui Stark, de asemenea, au soarta indecisa in timp ce una este logodnica prizoniera a celui care i-a ucis tatal, iar cealalta este rapita/protejata de cavalerii Zidului.
La finalul cartii doar cuvintele de pe blazonul Casei Stark rasuna in urechile cititorului. Vine iarna, cuvinte pe care autorul omniscient le stie si le transmite cititorului, dar care par sa ii lase reci pe toti ceilalti participanti la actiune. Nimeni nu mai vede pericolul iernii, orbit de incertitudini, griji, sete de razbunare sau dragostea de putere.
Cum spuneam, o carte in care fiecare personaj devine principal, fiecare scena este cladita viu, fiecare detaliu este de retinut pentru a supravietui in aceasta lume. Propozitiile sunt scurte, topica permite succesiunea rapida a faptelor iar actiunea se muta de la un personaj la altul intr-un firesc care te transpune cand in pivnite, cand in Sala de consiliu, cand in frigul Winterfellului.

Comentarii

  1. Bravo, Ema. Ai un dar deosebit de a povesti. Eşti o cititoare pasionată, ca şi mine. Vezi că e bună la ceva şi "inactivitatea" asta de care te plângeai?! ;)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…