Treceți la conținutul principal

(Cata) Logatu` de azi

Astazi il critic pe Logatu. Pe mine nu ma intereseaza ca scoate bani din blog (poate imi spune si mie cum se face, ca eu tot nu am inteles, desi mi-a explicat si George odata). In general trec rar de tot pe la el pentru ca nu am timp...nu e o scuza. Totusi, citesc mai multe articole cand intru pentru ca majoritatea sunt scurte si exprima cel mult doua idei. Se vede ca se gandeste cateva ore buna la ce sa scrie, dar trebuie sa posteze in cateva minute. Mie imi place stilul asta extrem de scurt, desi cateodata eu nu pot sa ma abtin. Cei care ma cunosc stiu ca vorbesc mult.
Revenind, ca iar ma cearta George ca deviez de la critica. Nu imi place aspectul blogului. Mult prea multe linkuri. Cateodata ma pierd definitiv. Si... imi plac lucrurile simple. Cand simplul devine insa prea simplu, da impresia de gol. Blogul lui Logatu imi seamana cu o camera perfect finisata, dar in care nu exista decat un pat si un scaun. Cred ca ii lipseste acel ceva care sa creeze atmosfera.
In rest, un blog interesant. Apreciez ca autorul ma urmareste pe la toate emisiunile in care ma fac eu de ras. Nu inteleg insa ce are cu pantofii mei preferati?

Comentarii

  1. Nu am nimic cu pantofii tai preferati, ci doar cu pretul lor. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Lasa ca o sa-si cumpere ea o astfel de pereche de pantofi si o sa apara cu ei la o emisiune de-o sa moara toata lumea de ciuda. Si o sa afiseze si pretul, ca sa se oftice si mai rau cuconetul.

    RăspundețiȘtergere
  3. =)) Dupa ce ma intalnesc cu pestisorul de aur...

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai trebuie sa-l prinzi, nu sa te intalnesti cu el. Ca pestisorul nu merge pe strada. Pe strada merg doar "pestii", iar pe-aia sunt sigur ca nu vrei sa-i intalnesti. Nici macar ca sa faci un reportaj despre ei !

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Grupurile pe Facebook sau cum se exploatează răbdarea cititorilor

Pentru orice site, Facebook e mană cerească când vine vorba de trafic. Constat însă că mulți încă nu știu cum să îl folosească, deși a trecut ceva vreme de când toate afacerile, mari și mici, s-au apucat de socializat. 
Și aici mă refer în mod special la grupurile de pe Facebook, unde mulți ziariști și posesori de site-uri s-au hotărât să se autopromoveze. Sunt grupuri unde utilizatorii de Facebook sunt adăugați la grămadă, ca oile, pentru a fi bombardați zi lumină cu linkuri. Rezultatul? Întâi o doză mare de stres, apoi ignore din partea membrilor. Pentru afacere, aproape nici o reacție pozitivă. 
Fac parte din câteva astfel de grupuri și primesc notificări cu duiumul de la tot felul de site-uri care publică fără discernământ. Din curiozitate, m-am uitat la rezultatul acestei practici: cele mai multe posturi au 0 like, 0 share, 0 comentarii, și rareori vezi câteva răspunsuri pozitive, când se întâmplă ca un articol să conțină și ceva informație care merită atenția publicului. Culmea e …