Treceți la conținutul principal

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt unguri, m-am gandit si mi-am intors privirea spre geam. Nu am putut insa sa nu observ ca aveau ochii rosii sa ca unul se scarpina in ureche cu cu fel de tentacula in loc de deget. M-am dat deoparte si am inceput sa ii studiez cu atentie. Am rau de inaltime si nu imi place apa, dar halucinatii de la mersul cu trenul nu am avut niciodata.
Odata cu trecerea timpului, colegii mei de compartiment s-au familiarizat cu prezenta mea si din cand in cand mai scoteau cate o antenuta, cate un picior mare si solzos ca sa se mai scarpine, sa se mai studieze... chestii din astea. Apoi am avut o senzatie de deja vu... Cu totii stiti fazele alea din Barbati in negru, in care extraterestrul se dezbraca de costumul uman si apare in toata splendoarea lui. Exact asa a fost si in tren. Am ramas ca o curca cu privirea in gol si cu zambetul ala tamp pe fata. Stiti voi, ca atunci cand o prinzi pe mama ca pune cadouri sun brad in locul Mosului. Mi-au zambit din forma lor naturala si intr-o limba romana de cocalar si-au cerut scuze, motivand lipsa aerului conditionat. Nu-i nimic, zic eu printre dinti. Faceti-va comozi... Ma uit la Star Gate si nu am ratat niciun episod din Barbati in Negru. Cei doi au ras cu lacrimi de brontozaur si si-au etalat cele 4 perechi de dinti galbeni ca uleiul de floarea soarelui. Apoi m-au intrebat daca pot sa manance. Sigur, le-am zis. Simtiti-va ca acasa, oriunde ar fi asta.
Cei doi au inceput sa manance lacom... aveau o adevarata pasiune pentru hrana de pe Pamant: Saramura de gandaci de bucatarie din conserva si salata de papadie cu sos de soia. Un deliciu, ziceu cei doi in vreme ce ma imbiau sa incerc ceva din masa lor copioasa. M-am scuzat, spunand ca sunt la dieta si ca mananc disociat. M-au crezut.
Dupa masa si-au pus costumele la loc, mi-au multumit pentru amabilitate si politete. M-au rugat apoi sa nu mai cred tot ce vad pe la televizor. Star Gate e o porcarie, mi-au zis. Noi de fapt suntem niste tipi prietenosi, iar goa`ulzii nu exista. Are insa filmul ala si partile lui bune. Cei doi au iesit zambind din compartiment. Mergeau sa savureze cate un tutun, alta delicatesa pamanteana.
Cat despre mine... M-am mai trezit din lesin cand a venit o femeie de serviciu sa curete trenul. Eram asa buimaca ca nici acum nu stiu cum am ajuns acasa si de unde a trebuit sa ma intorc.

Acest articol este scris in cadrul jocului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anume Canguru,Cell61, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian.

Tema, de data aceasta, a fost: "Imaginati-va o calatorie alaturi de extraterestrii".

Comentarii

  1. Eşti sigură că nu erau nişte cocalari umani care şi-au scos parizerul şi ceapa şi au început să mănânce? :)
    Eu am terminat StarGate SG-1, precum şi Atlantis. Abia la goa'ulzi eşti? Să-ţi dau un indiciu - nu i-ai văzut încă pe ăia cu adevărat răi! :))
    Am văzut şi Star Gate Atlantis, în întregime. Am avut un mic şoc din cauza schimbării personajelor, dar e super fain când te obişnuieşti cu el.
    Recomand cu căldură!

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte draguta istorioara.
    eu, cum nu prea ma uit la chestiile gen Star Gate, nu-mi vin ideile. De fapt nu-mi vin idei la nici o tema.

    te îmbratisez, dragutza de tine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca n-o sa mai calatoresti cu trenul in viata ta ! :D

    RăspundețiȘtergere
  4. de cand isi permit femeile de serviciu sa trezeasca pamantenii ce studiaza extraterestrii??? :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Vad ca iti plac SF-urile:))faina postare!:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Am ajuns la orieni... Dar am o vaga banuiala ca aia sunt adevarati :D

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…