Treceți la conținutul principal

Impresii de la Glavacioc

Pentru joi, pregatesc un reportaj despre Manastirea Glavacioc. Este unul dintre cele mai vechi lacase de cult din tara si impresioneaza prin maretia sa. Mai multe veti vedea urmarind reportajul. Ce nu o sa spun in reportaj? Ca am fost primiti cu bratele deschise si cu ospitalitatea specifica romanilor. Am baut apa binecuntata ce izvoraste de sub altarul bisericii si am vazut icoana facatoare de minuni.
Si trebuie sa va mai spun ca mancarea de la manastire dintr-o zi din Postul Mare este la fel de gustoasa ca una pe care o gasesti in cel mai fitzos restaurant - si poate mai buna. Am mancat fasole, ciorba de praz si mancare de cartofi. Un adevarat festin, daca e sa ma intrebati pe mine. O experienta de neuitat si pentru suflet, si pentru papilele gustative :).

Comentarii

  1. Am fost si eu la Glavacioc, dar cand eram micuta.Nu imi aduc aminte mare lucru. Astept sa vad reportajul tau.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca va fi foarte interesant reportajul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si ce te-ai rugat la icoana facatoare de minuni? :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Gata, am vazut emisiunea. Felicitari.
    Daca ai baut din apa sfintita, inseamna ca ai scapat de orice boala. In plus, te-ai rugat si la icoana facatoare de minuni, deci e clar : de-acum esti perfect sanatoasa, voioasa, voinica fericita.

    RăspundețiȘtergere
  5. Adevarul e ca nu am renuntat inca la servetelele de nas... dar nu le mai folosesc asa de des ca inainte.

    RăspundețiȘtergere
  6. biserica e frumoasa si are o istorie fascinanta a fost reconstruita de vreo 3 ori are si o poveste cu o icoana oricum frumos merita vazut cat despre oameni cumsecade unii groaznici
    am auzit o poveste despre o femeie maria lui corceag o femeie diabolica dupa tot ce aam auzit satana e puiul ei daca aveti ocazia si treceti pe acolo intrbati si de ea si de copii ei veti ramane muti... va las pe voi sa apreciati

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…