Treceți la conținutul principal

Excursie inedita

Printr-un joc de imprejurari am ajuns astazi pe Valea Valsanului. A fost prima data cand am trecut pe acolo si trebuie sa recunosc ca am ramas profund impresionata. Peisajul este superb - chiar daca la un moment dat a plouat cu galeata - iar oamenii sunt ospitalieri si foarte prietenosi.
Mai multe date despre zona o sa aflati daca veti urmari Arges TV. Eu vreau sa va povestesc niste chestii pe care n-o sa le vedeti la televizor. Mai exact, cum m-am simtit eu acolo... mica pe sub Cheile Valsanului pentru ca erau turturi mai lungi decat mine. E uimitor ce poate face natura daca ii lasi mana libera. Barajul Valsan nu l-am vazut desi ne-am avanturat spre el. Am aruncat doar o privire prin geam, asa printre brazi. Alex a coborat din masina si l-a vazut mai bine, ba chiar a luat si cateva imagini dar s-a pornit ploaia asa ca am fost nevoiti sa ne retragem rapid din zona. Ca tot vorbeam despre asta, drumul este foarte prost - cred ca masterplanul ala celebru e departe de zona asta putin... semivirgina.
Ce mi-a mai placut in excursia de azi? Manastirea Robaia, unde totul este atat de bine pus in ordine incat nici iarba nu indrazneste sa creasca altfel decat spre cer. Aici veti gasi o bisericuta de toata frumusetea si toata amabilitatea de care aveti nevoie pentru a va bucura de o vizita pe cinste.
Imi pare rau ca nu am avut timp sa vizitez Biserica veche din sat si cele doua muzee de pe traseu, dar promit sa o fac cu prima ocazie si sa va povestesc totul... daca nu pe blog, sigur la televizor.
Ce sa mai! Avem un judet de toata frumusetea... trebuie numai sa deschidem ochii. Pacat ca nu vine si tanti Nuti si pe la noi ca sa ne promoveze...

Comentarii

  1. Masterplanul ala e un fel de plan cincinal de pe vremea lui Ceausescu. Trebuia sa se faca in 5 ani, se raporta ca s-a realizat in 4 ani si jumatate, dar de fapt nu se realiza nici in 10 !

    RăspundețiȘtergere
  2. Si sa stii ca astept cu nerabdare sa-ti vad acest nou reportaj. Subiectele de aseara m-au cam dezamagit.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…