12/27/2009

Intre Sarbatori


Mai ascultam si noi ceva vesel ...


Tudor Gheorghe - Mitrele
Asculta mai multe audio Muzica

12/23/2009

Colinde


Cand eram mica, pe 23 eram la tara la Stefanesti. Mergeam si eu, ca mai toti copiii din sat, sa colindam. Strabunica imi facea traista din prosop. Un prosop impartit in 3 parti egale. Doua se cos pe margini, iar a treia parte vine deasupra deschizaturii, ca si cum ai inchide geanta. Ii mai punea si un cordon si era gata traista. In ea strangeam covrigi si mere. Nu imi aduc aminte sa ma fi bucurat in exces de ele. A doua zi mancam covrigi incalziti pe plita, iar apoi nu mai stiu ce se intampla cu restul covrigilor.
Cand am mai crescut, am inceput sa colind pe la vecini, in Popa Sapca. Cand primeam covrigi sau mere nu era nicio bucurie prea mare. Imi placea sa merg cu colindul, dar nu suportam plasa cu covrigi tari si cu mere. Imi amintesc ca intr-un an, cineva ne-a dat suc. Cred ca era Fanta de portocale. In pahare cilindrice, cu desene. A venit chiar la momentul potrivit. In toata agitatia noastra si uitasem cat ne e de sete.
In ultimii ani numai am primit colindatori. Anul trecut si acum doi ani le-am dat bani. Ca tare ma mai bucuram si eu cand primeam cate o moneda. Anul asta, am zis sa schimb putin atmosfera si mi-am creat o noua traditie de Craciun. Am facut colaci cu miere si nuca. De fapt, au iesit ca niste painici rotunde pe care le-am insiropat si peste care am pus miere si nuci maruntite. Si ca sa ii premiez pe micii colindatori care s-au riscat sa guste din preparatele mele, le-am oferit ciocolata calda si ceai, pentru cei care tineau post.
Mai jos sunt poze cu covrigo-colacii mei (gustosi chiar), inainte si dupa ce i-am bagat la cuptor.





PS pentru George, care sigur nu crede in talentul meu de bucatatreasa...
Da, aluatul a fost framantat de dadaca lui Florin, care a ajuns exact la timp ca sa vada ca nu am nicio idee despre cum se framanta painea...
Iar la final, bucataria a fost un dezastru, asa ca am mai muncit o jumatate de ora ca sa curat mizeria.
Important e ca, pana la urma, totul a iesit bine ...

12/19/2009

Avatar ... probably the best moovie in the world


Sunt filme care atrag prin distributie, filme pe care le vezi cu placere pentru ca iti place o poveste si filme la care se lucreaza enorm pentru a obtine efecte speciale care sa te tina cu sufletul la gura. Si mai este Avatar, care imbina cea mai frumoasa poveste cu o coloana sonora deosebita si o armata de profesionisti care au creat o intreaga lume din nimic.
Ideea ca undeva exista o lume perfecta, Pandora, in care toata energia se conserva si este folosita pentru a ajunge la un echilibru creeaza poate una dintre cele mai frumoase fantezii din ultima suta de ani. Cand americanii vin in lumea asta sa se imbogateasca ne dam seama inca o data ca suntem departe de a fi la capatul evolutiei. Povestea puscasului marin paralizat, care prin avatarul sau reuseste sa isi recapete liberatea si, mai apoi, sufletul, se impleteste perfect cu aceasta lume noua. Pandora este frumoasa si frumusetea ei vine din puritatea sufletelor celor care locuiesc intr-insa. Oamenii vor sa se apropie de acesti locuitori (Na'vi) si creeaza aceste avataruri: corpuri create in laborator asemanatoare cu ale bastinasilor, dar in care se gaseste si ADN uman. Practic, constiinta omului se muta in noul trup controlat de la baza de cercetare si astfel pamantenii se amesteca cu Na'vi.
Cand unul dintre ei insa afla care este adevarata frumuste a Pandorei si simte echilibrul acestei lumi, lucrurile se schimba si Jack Sully isi tradeaza rasa pentru o cauza dreapta.
Un final fericit, dar nu pentru rasa umana, o poveste de dragoste si o lectie de viata. Cum spuneam si la inceput, adaugi niste efecte de nota 10, cativa actori buni si o coloana sonora de exceptie.
Cu un buget de 500 de milioane de dolari, mai ramane o singura dilema... Cate Oscaruri poate lua acest film?

12/15/2009

O tara maronie

Azi sunt necajita... Noroc ca a nins si m-am mai inveselit putin.
Si acum sa va explic dramele mele existentiale. Traiesc intr-un loc in care nu e bine sa mergi dupa 2 la Finante. Ca e rau de urat. Ca o exceptie, doamna de la copiator mi-a vandut un formular desi era pe picior de plecare. In rest, numai ca nu scot limba la tine... o fata acra si pleostita ma pune pe 20 de drumuri si degeaba, pentru ca oricum la ghiseul final nu e nimeni... Dar lasa, ca si maine e o zi...
Si daca tot mai credeti ca sunt eu rea, treceti neaparat pe la Posta. Ahammm ... coletele pentru strainatate nu se trimit decat LUNEA si musai pana in 2. Si fac 2 saptamani pe drum. E drept, ca si costa pe sfert cat serviciile unei firme de curierat, asa ca lipsa calitatii se justifica. Si inca una buna. Nu trebuie sa ma duc cu pachetul ambalat. Ci cu coli, lipici si toate cele acolo. Dupa ce vad dumnealor ce e in pachetel, poti trimite. Altfel... nu.
Ura! Ura! Ura! Pachetul meu de sarbatori va ajunge dupa Anul Nou. Vedeti daca nu m-am trezit si eu din octombrie sa pun ceva la Posta?

12/11/2009

In asteptarea Mosului...

... M-am inscris la un concurs cu premii pentru femei. Si concursul, si premiile...
Si cum tragerea la sorti are loc fix de ziua mea, normal ca am zis sa incerc. Cum functioneaza?
Cine vrea, da click aici si eu intru la cat mai multe trageri la sorti.

12/09/2009

Vin Sarbatorile

Nu am mai avut rabdare - globuletele le aveam deja de o luna...
Asa ca astazi am impodobit bradul. Ce-a iesit?

Nu e Craciunul cea mai frumoasa perioada a anului? Desi pana la Craciun ar mai fi...

12/06/2009

Reclama

Alin are blog... Nu a scris nimic pana acum, ce-i drept, dar are blog. Eu zic ca e un inceput... Si abia astept sa ii citesc impresiile.

Adam si Eva

..."Cine vrea sa explice totul prin cuvinte ajunge curand sa nu poata explica nimic"...


Filosofie si sentimentalism, o explicatie demna de luat in seama despre scopul vietii omului si o poveste de dragoste care depaseste barierele lumii noastre. Asa as descrie in cateva cuvinte romanul Adam si Eva al lui Rebreanu. Pornita de la explicatia simpla ca dragostea este dumnezeire atunci cand ea porneste din esenta sufletului uman, Adam si Eva reda agonia unui om ajuns la capatul existentei care isi retraieste toate cele sapte vieti in tot atatea clipe.
Toma Novac este profesor de filosofie si refuza sa creada in teoria prietenului sau despre iubire si despre cautarea permanenta a sufletului uman a acelei perechi cu care sa se completeze perfect. Cand o cunoaste pe Ileana, Toma simte fiorul dragostei despre care vorbeste profesorul Aleman, dar nu ajunge sa se bucure pe deplin de acest sentiment pentru ca este impuscat mortal de sotul iubitei sale.
Pe patul de spital, cu Ileana si Aleman la capatai, Toma isi revede cele 7 vieti despre care ii povestise de mai multe ori prietenul sau. Calatoreste in timp si spatiu si isi retraieste existenta. In fiecare viata o cunoaste pe femeia visurilor sale si traieste impreuna cu ea povestea de iubire in acelasi mod. O intalnire de o secunda sau doua, in care amandoi inteleg sentimentul mai presus de lume si de materialitate. Apoi visul se destrama, iar eroul moare strapuns de durerea iubirii neimplinite. Timp de sase vieti istoria se repeta. Barbatul duce o existenta fericita pana cand intalneste femeia in ai carei ochi descopera eternitatea. Apoi viata i se schima radical si, de cele mai multe ori moare pentru femeia iubita. In a saptea viata, Toma atinge iubirea absoluta, se uneste cu femeia care ii este predestinata si moare la scurt timp dupa. In clipa mortii el intelege filosofia vietii si sufletul sau porneste spre eternitate.
Cartea imbina povestile de dragoste cu o idee filosofica greu de patruns sau de demonstrat. Nimeni nu poate spune daca se ascunde un adevar in aceste povesti tocmai pentru ca, asa cum spune si autorul printr-unul dintre personaje, "clipa suprema contine verificarea directa". Romanul nu impresioneaza numai prin sentimentele surprinse sau prin puritatea povestii, ci si prin descrierera monumentala a mortii, asa cum apare in sufletul omului care stie ca i se apropie sfarsitul.

..."Apoi din adancurile sufletului ii rasari, ca o mantuire, un val de credinta naiva, vrajindu-i in minte pe Dumnezeu asa cum il avusese in copilarie, inainte de a se fi ivit intrebarile scormonitoare. Si deodata o usurare mare ii umplu inima. Compasul minutarelor se sterse pe cadranul pendulei si in ochii lui Toma Novac ramase numai albul din ce in ce mai lucitor, ca o lumina mare, blanda, mangaietoare"...

12/02/2009

Pitesti Fashon Day

Tot umbland prin mondenitati am ajuns la Pitesti Fashon Day, un fel de eveniment de moda. Organizat mai bine decat majoritatea altor evenimente pitestene, Ziua Modei la Pitesti s-a remarcat si pozitiv, dar si negativ in cel mai nerusinat mod posibil.
Sa incep cu cele buna, ca apoi zice lumea ca sunt carcotasa. Cum remarcam la inceput, organizare buna, cu mult peste ce avem noi la Pitesti. Si ca sa va faceti o impresie, nimeni nu s-a calcat pe picioare, fiecare a intrat in peisaj la momentul potrivit, nu i s-a impleticit nimanui firul de la microfon si multe alte din astea care au facut seara normala si fara evenimente. Organizatorii (BES Romania, Primaria Pitesti, An Sil si agentia N&G Nico) au adus din Italia un stilist care m-a dat gata cu abilitatile sale de a manui foarfecele. Si cu stanga si cu dreapta, in acelasi timp. Si culmea! I-a iesit de minune. Intr-o ora a tuns trei fete si apoi in 10 minute a aranjat inca un model. Tehnica interesanta, spectacol, si toate acestea fara niciun pic de fitze de super specialist. A fost partea mea favorita din spectacol.
Sa revenim acum la restul. Evenimentul a insemnat si examenul de absolvire pentru prima generatie de modele de la agentia N&G Nico. Aici au inceput partile proaste. Am avut ziua modei cu fete grasute, pline de celulita si care au mai avut si curajul (sau nesabuinta?) de a defila in chiloti tanga pe scena. Acum sa nu va ganditi ca erau toate grase. Mai erau si cateva cu trup de model, dar prea putine si din ele si mai putine cu atitudine. Nu sunt expert in domeniu, dar lucrurile astea se vad cu ochiul liber.
Una peste alta, mi-a placut extrem de mult ideea si sper sa avem parte de astfel de evenimente mai des la Pitesti.

12/01/2009

Banc electoral

Cules de pe net...

Sloganul electoral al PD-L:
Frati romani!
Iliescu si Constantinescu ne-au adus pe marginea prapastiei. Numai alegandu-l pe Traian Basescu vom face un pas inainte!

Regina Elfa

N-am mai aparut pe blog in ultime vreme. O mare parte din vina o are Regina Elfa care m-a tot acaparat pana miercuri sau joi. Apoi au venit alte si alte probleme, si niste atacuri pe Triburile... agitatie mare.
Revenind la Regina Elfa... mai rar asa o poveste frumoasa, care mai are si o tema extrem de complexa si profunda. Trecerea timpului mi-a dat batai de cap, ce-i drept, dar modul in care s-a impletit acest subiect cu restul povestii a facut intreaga filosofie digerabila si usor de citit.
Yassuna este impartita in trei si fiecare parte a personalitatii ei trebuie sa gaseasca acea cale care sa o reuneasca cu celelalte doua. Cateva personaje noi si deja cunoscutii eroi din Razboiul Reginelor isi dau mana si o ajuta pe regina elfilor sa redevina ceea ce a fost odinioara. Suspans, actiune, o drama oarecum psihologica si foarte multe emotii. Peste toate acestea se adauga o idee geniala spusa de cel mai talentat povestitor. Cu o astfel de reteta nu poti sa nu ajungi la inima cititorului.
Trebuie sa recunosc ca au fost si cateva bucati din poveste care nu mi-au placut. Ce sa-i faci, am si eu preferintele mele si nu imi place cand personajele mele preferate sunt trase la raspundere. Dar ce e drept e drept. Recunosc si eu ca si-au meritat soarta.
O carte de nota 10 care merita citita si apoi recitita.

11/22/2009

11/17/2009

2012

Am fost la 2012. Film interesant, putin prea dramatic, muult prea fericit la final si extrem de bine facut daca privim efectele speciale.
Un final al lumii care de fapt nu e final, ci e doar un nou inceput... Care va sa zica si-au facut un fel de arca a lui Noe multiplicata si au salvat cateva sute de mii de oameni. Din 6 miliarde, tragic.... Cu toate astea, happy end pentru ca aia care au aparut mai des in film s-au salvat.
Peste toate, un film de vazut, indiferent daca credeti sau nu in 21.12.2012. Mai mult pentru partea artistica decat pentru restul. Ideea e interesanta, trebuie sa recunoastem. Nu poti sa nu te gandesti la "Ce-ar fi daca...?" asa ca indiferent de ce spun criticii e un film bunicel. Multi au fost dezamagiti. Mie mi-a placut. E drept, as fi preferat sa moara mai multi, dar tot mi-a placut. Pana la urma si presedintele SUA a murit, asa ca ... are destule victime pe minut.

Logica

Imi aduc aminte si acum prima ora de logica, din liceu. De ce? Pentru ca profesoara a venit si l-a pus pe un coleg sa scrie pe tabla:

O cuzdra gloaca a cuzdracit un cuzdracel.

Si apoi ne-a pus sa facem propozitii dupa model. Nici nu stiu de ce imi amintesc de acest episod. Dar mereu imi aduc aminte de cuvantul asta - despre care nu stiu sa existe - cuzdra.
Astea sunt amintiri din primul an de liceu.

11/16/2009

... concurs....

Inca una, primita pe e mail...

Particip la Concursul organizat de Dream Webdesign, concurs in urma caruia pot castiga un domeniu web si gazduire gratuita pentru 1 an. Daca doresti si tu sa participi, intra pe blogul de web design unde vei gasi informatiile necesare participarii.

Si asta numai pentru ca tragerea la sorti e pe 21 decembrie.(adica de ziua mea).

Dupa razboi

Nu prea am mai trecut pe aici in ultima vreme... Motivul este simplu. Am fost la razboi. Am invins, cel putin deocamdata...
Ca sa inteleaga toata lumea despre ce e vorba, tocmai am terminat de citit Razboiul Reginelor, de Oana. Eu oricum eram fascinata de elfi si pitici si celelalte neamuri, dar cartea m-a dus si mai tare in lumea asta mistica si plina de natii de toate felurile.
Bine scrisa, cartea nu m-a lasat nicio clipa in aer, desi numarul personajelor implicate in actiune este destul de mare. Mi-a placut in mod special capacitatea Oanei de a povesti, de a introduce detalii fara sa oboseasca cititorul. Scena in care elfa se lupta cu sperianul mi se pare monumentala, pentru ca descrierea era atat de bine facuta incat aveam impresia ca vad si eu, ca Yassuna, cu ochii mintii. In plus, mi-a placut de asemenea, descrierea personajelor, conturarea lor astfel incat sa intelegi exact cum gandeste fiecare.
Am citit cartea si vedeam un film. Fiecare personaj are chip, voce si atitudine. O carte perfecta, din punct de vedere al modului in care a fost gandita si scrisa. Mi-a placut teribil de mult. Abia astept sa o incep pe urmatoarea. Sper numai ca George ma poate ajuta cu un imprumut. :)
Intre timp citesc Indicii anatomice pentru ca sa imi fac tema si sa fac cunostinta cu Lala.
Daca vreti sa evadati intr-un univers in care toate lucrurile sunt clare, chiar daca e razboi, trebuie neaparat sa cititi Razboiul Reginelor. O sa va placa.

11/12/2009

Vise, taica, vise

Constat cu stupoare ca alegerile din anul asta stau sub semnul crizei... de neuroni si de mandrie a artistilor. Dintotdeauna artistii au cantat in campanie, dar sa faci clipuri electorale pentru a promova reducerea numarului de parlamentari e prea mult... Sa stai in fundul lui Base si sa canti pe scenele improvizate ale patriei, sa te lasi aplaudat la scena deschisa de o adunatura de insi chemati acolo din vointa partidului....
Am luat-o razna incercand sa inteleg de unde atata nesimtire si atata exces de zel din partea acelorasi politicieni pe care nu ii vedeam la culoare in anii trecuti. Aici exista si exceptia care intareste regula - Base - de fata caruia ni s-a acrit in ultimii 5 ani.
Revenind la ce ma doare foarte tare ca imi vine sa urlu, sa sparg televizorul si sa il arunc pe geam (nu o fac pentru ca a fost cumparat in rate si un an jumate am tot varsat bani in vistieria altora pentru el). Nu mai poti vedea nimic la tv pentru ca tre` sa ii asculti pe dumnealor cum se balacaresc in mare stil politic pe la televiziuni. Ca ala e asa, celalalt e mai cu mot, iar Parlamentul trebuie micsorat...
N-am nimic nu nimeni, dar mi s-a luat. Vreau o campanie adevarata, cu discursuri electrizante si nu comuniste, cu un candidat proaspat care sa nu acuze pe nimeni ci sa se promoveze pe el. Vreau sa vad un candidat atent la detalii, care pupa copii de etnie rroma si babe cu sapa la umar. Un candidat care sa nu poarte costum cu cravata, ci camasa cu pulover. Un candidat care sa recunoasca ca nu poate sa ne ofere nimic in urmatorii 5 ani, dar care sa ne promita ca o sa faca tot ce ii sta in puteri sa nu ajungem mai rau. Un candidat care sa vrea sa fie presedinte, nu buricul tarii sau prim ministru. Un candidat care sa fie in relatii bune cu Parlamentul, cu opozitia si cu toate ONG-urile. Si ca sa citez o colega de la ArgesTv, nu il recunoasteti? E Utopia...
Ce trist...

11/10/2009

In loc de leapsa

Iti dai seama, draga George, ca o sa pun capat acestui joc. Ministrul, Prim ministrul sau mai stiu eu cine poate sa zica ce vrea sufletul domniei sale. Imi pasa prea putin. Imi cam vine sa vomit cand ma uit la televizor si sunt sigura ca nu mi-a picat prost mancarea.
Mi s-a acrit de Boc, de Base, de Nuti, de Geoana si intr-o mare masura si de Crin. Oprescu nu ma impresioneaza, iar despre restul nu ma obosesc sa scriu. Am si eu mandria mea de cetatean. Nu imi mai pasa de nimic. O sa ma duc sa dau cu stampila in ei, mama lor de hoti. Si nu pentru ca trag vreo speranta de mai bine, ci din obligatie si simt al datoriei. Cacat! Asta pot sa spun fara sa rosesc despre toata clasa politica. N-are decat sa se reverse Dambovita si sa ii ia apa pe toti. Nici coliva nu le-ar manca-o nimeni ca prea s-au spurcat toti ca niste starvuri.
Si daca imi vars naduful aici nu e neaparat de suparare. Suntem tineri, exista numeroase locuri in lumea asta unde o putem lua de la capat. Dar noi nuuu, ca noua ne place aici in mocirla. Sunt mai degraba frustrata... nu pentru ca ei sunt asa cum sunt, ci pentru ca nu exista alternativa.

Idei

Vrem asa tare sa crestem atunci cand suntem mici, incat atunci cand ajungem oameni mari nu ne mai dorim altceva decat sa imbatranim... Iar cand imbatranim ... vrem sa fim tineri, sau chiar copii. Cui ii pasa insa de asta? Suntem asa prinsi in activitatea cotidiana incat nu ne mai gandim la altceva decat la cat de repede vine sfarsitul de saptamana sau la vacanta.
Am intalnit oameni care vor sa para mai batrani decat sunt si am intalnit persoane care ar face orice sa fie cu cativa ani mai tineri. Am intalnit si imaturi, si maturizati inainte de vreme. Fiecare isi cauta alti oameni aidoma lui pentru a se integra intr-un fel de cerc de prieteni. Si acolo oricare dintre ei devin alti oameni. Ei insisi. Nu mai pozeaza in altceva decat ceea ce sunt. Oameni batrani, sau copii, dupa preferinte.
Am intalnit de curand adulti care inca se cred liceeni. Aceleasi preocupari, aceleasi jocuri nevinovate si aceeasi forma de a-si exprima frustrarile. Am vazut inca o data ca e o mare diferenta intre oamenii de langa noi si aceiasi oameni intr-un cerc de prieteni in care nu simt nevoia sa pozeze in altceva decat ceea ce sunt.
Mi-am dat seama ca sa fii tu insuti indiferent de situatie este nu o dovada de curaj, ci o adevarata nebunie in societatea de azi. Avem o imagine la care tinem si care se indeparteaza din ce in ce mai mult de sufletul nostru. Facem orice ca sa ne integram sau ca sa iesim in evidenta. Pentru ca societatea ne-a educat asa de bine, incat sunetm niste mici oglinjoare in care lumea intreaga se reflecta exact asa cum e ... neadevarata, mincinoasa, cu un zambet fals care descopera o dantura perfecta, dar la fel de artificiala ca si imaginea oamenilor care o compun.

11/06/2009

Cronica unei morti anuntate

Dupa titlu, cartea pare mai degraba un roman psihologic decat o radiografie a unei comunitati cu oranduiri precise. De ce a fost ucis un om cand un oras intreg putea evita aceasta crima? Romanul este raspunsul la aceasta intrebare. Santiago Nasar este un tanar care este ucis cu sange rece de doi frati gemeni, niste tineri care au sperat pana in ultima clipa ca va exista o persoana in oras care sa ii opreasca. Crima este una de onoare pentru ca victima le dezonorase sora sau, cel putin, asa spusese tanara.
Actiunea se petrece rapid, iar lipsa cronologiei acestei carti bulverseaza total un cititor si asa pierdut in detalii despre activitatea fiecarui membru al comunitatii. Deliciul cartii este ca, la final, nu mai ai nicio nelamurire. Totul devine dintr-o data extrem de clar, iar scena mortii este construita in asa fel incat sa intregeasca aceasta prezentare cu lux de amanunte a unor personaje total nesemnificative si lipsite de importanta pentru actiune.
Nu e o carte pentru iubitorii de frumos. E mai degraba un roman care cucereste prin lipsa de imaginatie a personajelor. Totul este un tablou al unei dimineti agitate, in care fiecare personaj este descris pentru a justifica parca prezenta lui in imagine.
Gabriel Garcia Marquez are capacitatea sa atraga printr-un subiect de altfel deloc placut. Nu e romanul unei crime, nu este povestea unui mister, nimic nu te tine cu sufletul la gura. Cu toate acestea, nu poti renunta sa citesti cartea pana la final. Pentru ca aceasta comunitate te tine ca un magnet si meritul autorului este acela ca face fiecare personaj deosebit de atragator.

11/04/2009

De ce ?

Avem un mare defect. Toata ziua punem intrebari. De ce asa, de ce nu invers? Suntem curiosi si ne place sa ne complicam inutil cu 1000 de ganduri. Cred ca e in firea umana pentru ca, desi am incercat sa nu gandesc, mi-este peste putinta.
Am pornit de la intrebarea De ce? pentru ca tema biblica propusa la Asul de romb incepea cu intrebarea "De ce li se intampla lucruri rele oamenilor buni?". Si cine sunt oameii buni? intreb eu.
Cei care nu injura, care nu barfesc, care nu mananca lapte si carne vinerea? Sunt oamenii care frecventeaza biserica mai buni doar pentru ca se trezesc devreme duminica? Sunt cei care te privesc cu zambetul pe buze buni? Stiu ce inseamna un zambet tamp si asta nu inseamna ca atunci cand zambesc sunt mai buna. Binele si raul sunt notiuni relative si vin din educatie mai mult decat din discernamantul nostru. Dumnezeu il lasa pe om sa aleaga. Pentru ca omul are capacitatea sa discearna. Avem niste notiuni clare, universal valabile. Nu e bine sa furi, sa ucizi sau sa vrei raul altuia. Dar, cateodata sunt si niste rele mai mici pe care firea umana le depaseste mai greu. Barfim, avem si mici invidii, contestam adevrurile Bisericii si ii hulim pe preoti. Ne uitam la filme cu femei dezbracate, ne ferim sa platim impozitele la stat si ii blestemam pe politicieni.
Lucrurile rele se intampla. Si li se mai intampla si celor despre care noi spunem ca sunt oameni buni. Si daca ar fi sa raspundem la intrebare conform dogmei crestine, o sa apelez la ceea ce am invatat de la niste calugarite. Faceam odata un reportaj la Aninoasa si o calugarita de acolo mi-a spus ca fara ispita nu exista mantuire. Asa cred ca e si cu incercarile acestea ale vietii. Daca nu am vedea raul, nu am sti ce e binele. Probabil ca undeva exista un echilibru. E greu de gasit, dar exista.
Intrebarea care m-a lasat fara raspuns este "Daca Dumnezeu stie tot, de ce trebuie sa ne mai rugam?". Uite ca la asta nu ma gandisem pana acum. Pentru ca simti nevoia? Pentru ca orice om are nevoie sa vorbeasca cu cineva in fata Caruia sa nu fii nevoit sa te gandesti la faptul ca i-ai putea schimba parerea despre tine. Nimanui nu-i spui chiar tot. Nici lui Dumnezeu, dar asta numai pentru ca stii ca o imagine din mintea ta e suficienta. Si nu e nevoie de niciun cuvat ca sa expui o situatie jenanta. Cu rugaciunea e cam la fel. Meditatie, comunicare dincolo de limbajul asta greoi de fiecare zi si muuulta incredere. Ca, in cazul in care in mintea ta exista ideea ca vorbesti la peretii cutiei craniene, n-ai facut nimic.
Daca suntem o natie crestina, de ce facem lucruri necrestinesti? Dar si evreii fac lucruri neevreiesti, si musulmanii fac lucruri impotriva invataturii lui Allah. Eu cred ca altfel ar fi trebuit sa sune intrebarea. Daca suntem oameni, de ce facem lucruri neomenesti? Tocmai, pentru ca suntem oameni. Fiinte slabe, plapande, vai de capul nostru, cu o gramada de probleme si un dram de noroc. Facem lucruri necrestinesti pentru ca sa intelegem greseala. Daca toti am face numai bine, unde am ajunge? Am mai sti ca facem bine? Ar trebui sa facem fotosinteza ca sa fim prin definitie buni crestini. Ori, asta nu se poate. Trebuie sa trecem prin cele rele ca sa apreciem binele din noi. Nu este un manifest pentru crima, dar nici nu cred ca suntem chiar asa rai cum se spune in Libertatea sau in Can Can.
Si dupa ce mi-am expus eu ideile de crestin ortodox neconservator si cu orientari liberale, iata-ma ajunsa la tema mea preferata. 21.12.2012. Va dati seama ca data asta atat de comentata este ziua mea de nastere? O sa fac 26 de ani in ziua aia. S-au scris despre data asta cate in luna si in stele. Si da, mor de nerabdare sa vad filmul. Pentru ca ador scenariile americane in care murim toti. Sunt asa o noutate... pana acum ne salva cineva in ultimul moment. E clar ca trecem intr-o noua era, nu credeti?
Si acum, parerea mea. E posibil ca mayasii sa aiba dreptate. Dumnezeu a spus ca nu o sa mai sfarseasca lumea prin potop, dar despre ploi de foc sau alte din astea nu am auzit nimic la ora de religie. Nu am citit Biblia si nici nu cred ca o sa o fac. Nu cred in traduceri si nici nu sunt demna de original. Cred in Divinitate asa cum cred ca in notiunea de Atotputernic. Si atunci? TOTUL este posibil. Pentru ca ni s-a demonstrat de atatea ori cat suntem de mici, incat chiar nu cred ca exista ceva pe lumea asta care sa schimbe vointa divina. Si acum sa ma explic. Poa`sa se coboare in 2012 extraterestri sub forma de 10 negri mititei, si poa`sa ploua cu foc si poa`sa fie ce or vrea mayasii sa fie. Eu am incredere. Si daca o sa fierb in cazan dup-aia inseamna ca am facut numai rele. Iar daca o fi sa plutesc pe un norisor, cu atat mai bine pentru mine. Repet. Eu am incredere. Cred ca mayasii au dreptate. E vremea pentru o schimbare. Se simte in noi. E posibil ca o simpla inventie sa ne schimbe lumea si noua era despre care se tot vorbeste sa vina cu adevarat. Pentru ca, din cate am inteles, 2012 nu este sfarsitul lumii, ci inceputul unei noi ere. Si daca cu ocazia asta ma lamuresc si eu ce a fost Atlantida, o sa fiu si mai fericita.


Acest articol este scris in cadrul concursului Asul de romb. In afara de mine vor mai participa si: Geocer, Simion Cristian, Elena Marin Alexe, Rappa_ru, Turisticus, Daniel Mihai, Iulia, Florin

Si vreau si eu voturi... Ca nu am niciun punct. Si vine ziua mea, nu v-am zis?

Dupa primii fulgi

Aseara am fost la cumparaturi. Intentionam sa imi cumpar si ceva de imbracat. Nu am gasit nimic bun de mine (asa e cand esti mic), dar banii i-am cheltuit deja. Mi-am luat globulete si beteala, si bonus niste clopotei. Aurii si rosii... Pentru bradul de Craciun. M-am grabit putin, dar asa tare ma prinsese atmosfera de iarna, ca nu m-am putut stapani.
Acum astept sa vina decembrie sa impodobesc bradul.

10/31/2009

Maestrul

Am incercat sa imi fac tema si reporterul din mine sa scrie un articol despre concertul extraordinar dat de Gheorghe Zamfir la Casa Sindicatelor. Va dati seama ca am sters totul. Nu pot sa pun pe blog un articol de ziar, asa cum mi-e greu sa fac o stire seaca si sa o pun aici. De fapt, e chiar usor sa fac stirea. Ar putea chiar sa iasa bine. Nu pot insa sa va lipsesc de cateva impresii pe care tin sa le impartasesc cu toata lumea.
Spectacolul sustinut de Gheorghe Zamfir impreuna cu orchestra Filarmonicii din Pitesti si cu dirijorul Iulian Rusu a avut un scop caritabil, iar banii obtinuti in urma vanzarii biletelor vor fi folositi pentru a salva viata unor copii care sufera de malformatii cardiace.
Nu o sa vorbesc despre partea caritabila, o sa ma rezum la spectacol. Nu mi-a placut naiul niciodata, dar privilegiul de a-l asculta pe Gheorghe Zamfir schimba oarecum orice perspectiva asupra acestui instrument. Nici acum nu pot sa spun ca naiul este favoritul meu, dar pot sa spun ca naiul in mainile lui Zamfir face miracole.
Niciodata nu am ascultat ceva mai pur. Si nu pentru ca sala are o acustica de invidiat (ba, din contra), ci pentru ca marele artist canta cu tot sufletul. Gheorghe Zamfir nu canta la nai. El canta cu naiul, e o fiinta cu acest instrument. S-au completat perfect unul pe celalalt. Naiul l-a facut celebru pe artist, asa cum artistul a adus acest instrument pe locul intai in topul preferintelor iubitorilor de muzica din intreaga lume.
Ani de-a randul Gheorghe Zamfir a avut lumea la picioare. Nu am inteles niciodata de ce. O piesa inregistrata pe care o asculti de pe net sau de pe CD nu poate raspunde la aceasta intrebare. Dar atunci cand esti in sala, iar artistul este in fata ta, ii poti auzi respiratia. Il auzi cum sufla in nai si simti ca tot sufletul sau se scurge in acelasi timp pentru a da viata instrumentului. Si impreuna realizeaza miracolul unui sunet perfect, care trece de urechi si se opreste in suflet. Naiul lui Zamfir rascoleste, impresioneaza, calmeaza si te duce in delir pentru ca, nu-i asa, nu e nimic mai minunat decat daruirea totala in numele artei si al perfectiunii prin sunet.
Tot impreuna primesc si aplauzele. Poate cel mai frumos gest al maestrului este supunerea in fata naiului. El nu primeste aplauzele decat dupa ce instrumentul se va fi saturat de a fi adorat. Aseaza naiul in fata inimii sale, il pune intre inima sa si public. Si abia atunci intelegi de ce Gheorghe Zamfir este un maestru desavarsit. Pentru ca el este naiul, asa cum naiul e Zamfir si separat nu sunt nimic. Impreuna insa pot cuceri lumea.
In afara de piese cunoscute cantate in varianta inedita, la nai, precum "Nessum Dorma" sau "Don`t cry for me, Argentina", am putut asculta si cateva dintre compozitiile proprii ale lui Gheorghe Zamfir. "Valsul verde" sau "Tarantella" sunt doar doua din piesele cu care artistul a cucerit definitiv auditoriul. In plus, fiecare compozitie a intrat in scena cu o poveste, extraordinar expusa de insusi creatorul ei.
Printre aceste istorioare s-au strecurat si cateva amintiri ale maestrului. Nu erau laude, ci povesti despre succesul naiului si al lui Gheorghe Zamfir. Intotdeauna impreuna. Nimic nefiresc, pentru ca modestia artistului nu e prefacuta. Nu au lipsit nici regretele. Folclorul se pierde, iar muzica buna dispare. Naiul pare sa nu aiba loc in muzica moderna.
Atata vreme cat va exista Gheorghe Zamfir insa, nu cred ca naiul poate sa isi piarda farmecul. Pentru ca, asa cum spuneam mai sus, impreuna ating perfectiunea.


Acest articol este scris in cadrul concursului Asul de romb. In afara de mine vor mai participa si: Geocer, Simion Cristian, Elena Marin Alexe, Rappa_ru, Turisticus, Daniel Mihai, Iulia, Florin

10/29/2009

Dilema credintei

Am intarziat cu postarea temei de concurs si cred ca nu mai are niciun rost sa va povestesc despre Saul, devenit ulterior Pavel, si mai tarziu, Sfantul Apostol Pavel (sau Paul).
Trebuia sa vorbim despre viata sfantului de dinainte de crestinare. A fost un evreu care, ca multi altii, si-a aparat religia si a ucis in numele credintei. I-a prigonit pe crestini si nu a crezut in Hristos. Din cate am citit pe mai multe site-uri si prin mai multe referate cu tema religioase (gasesti orice pe net in ziua de azi) am aflat ca a participat si la uciderea Sfantului Stefan.
Apoi, in drum spre Damasc, Iisus i s-a aratat spunandu-i: Saule, Saule, pentru ce ma prigonesti?. Apoi Saul nu a vazut trei zile pana la Damasc si s-a vindecat numai cand a fost botezat si a devenit crestin.
Am spus povestea pe scurt, pentru ca deja este cunoscuta. Cum spuneam, am intarziat cu postarea. Voiam sa scriu insa despre credinta. Pentru ca povestea Apostolului Pavel mi-a adus si o mare intrebare pentru sufletul meu. Si daca ar veni maine un om care sa darame credinta de secole a neamului meu, l-as crede? Si daca cineva vine si spune ca e Fiul lui Dumnezeu l-as urma?
Era la moda acum cativa ani Codul lui DaVinci. Nu am citit cartea, am vazut filmul. O porcarie, daca e sa ma intrebati pe mine. Ideea ca Iisus Hristos a avut un fiu imi pare nu doar o mare minciuna, dar si o lucrare nepotrivita. Si atunci oare cum sa creada Saul, evreu erudit, care studiase cartile sfinte si cunostea legea lui Moise, ca s-a nascut Fiul Domnului? Oare cati dintre noi ar crede? Cu siguranta ca povestea pe care o stim noi astazi nu seamana deloc cu ceea ce s-a intamplat atunci. Cred in Dumnezeu, dar Biserica nu e chiar pe aceeasi lungime de unda cu mine. Asa ca sunt convinsa ca adevarul este undeva la mijloc.
Ortodoxia nu crede in destin. Dumnezeu il lasa intotdeauna pe om sa aleaga. Dar mai cred ca lucrarea divina este cu mult mai complexa decat putem noi intelege. Povestea Apostolului Pavel este o lectie de viata. Nimeni nu ar fi crezut ca Saul ar fi un bun crestin. Probabil ca nimanui nu ii trecuse vreodata asta prin minte. Dumnezeu a crezut in Saul, mai mult decat credea Saul in El sau in Iisus Hristos. Si atunci? Saul si-a gasit menirea si si-a rascumparat pacatele. Practic si crima este iertata de catre Divinitate in aceasta poveste.
Cat de ciudat pare totul. In mintea mea stiu exact ce am inteles din povestea lui Saul. Cand trebuie sa exprim aici esenta, e destul de dificil. Randurile de mai sus stau marturie. Ciudat, nu duc lipsa de cuvinte. Probabil insa ca asta e menirea Credintei. Nu sa fie exprimata sau explicata, ci simtita. Mai devreme, mai tarziu. Asta e mai putin important. Timpul are alte valente atunci cand vine vorba de Divinitate.

Acest articol este scris in cadrul concursului Asul de romb. In afara de mine vor mai participa si: Geocer, Simion Cristian, Elena Marin Alexe, Rappa_ru, Turisticus, Daniel Mihai, Iulia, Florin

10/27/2009

Start concurs

La prima categorie, Comice, treuie sa recunosc ca sufar de un handicap.
Nu prea stiu ce sa spun si cum sa spun ca sa va fac sa si radeti.
Nu stiu decat bancul cu blondele de la mall... Ce sa-i faci? Pe asta il stiu, pe asta il spun. Cum nu stiti bancul?
Se opreste curentul la mall. Doi barbati raman blocati in lift si doua blonde pe scara rulanta. Hai, ca nu e un banc sec. Va jur ca are si poanta. Pentru cine nu s-a prins, dati search pe Goagal ca sigur va ajuta netu` cumva.
Si ca sa ma justific in vreun fel ca nu am postat pana acum, aflati ca am avut netul taiat. Am uitat sa platesc cablul. Mi-am adus aminte aseara cand nu mai mergea netul. Acum am platit si asa ca am net si pot sa postez.
Ar fi bine sa am si ce, dar la comice stau foarte prost. Va mai scriu doua -trei bancuri care imi plac si pe care le-am auzit pe la prieteni. Poate induiosez inima cuiva sa imi dea si mie un vot.


Un negru gol cu o cireasa intre dinti se urca intr-un taxi. Taximetristul il intreaba:
- Ce faci, mai omule, asa dezbracat si cu cireasa in gura?
- Ma duc la un carnaval si sunt bomoana de ciocolata cu umplutura de cirese...
La un moment dat, franeaza brusc soferul si negrul inghite cireasa.
- Treci si cumpara-mi o cireasa! a zis negrul nervos. Soferul protesteaza, dar pana la urma coboara la un magazin, insa vine cu un borcan de marmelada. Negrul nervos:
- Am spus o cireasa, nu gem de cirese!
- Nu-i nimic, o bagi in fund si esti gogoasa.



Fiul capeteniei canibalilor vine la scoala deschisa de misionari. De manuta tine un bebelus care de abia invatase sa mearga.
- Ce frumos ca l-ai adus si pe fratiorul tau la scoala, zice misionarul.
- Asta nu-i fratiorul meu, zice scolarul, este gustarea mea pentru pauza mare!..


Examen in anul I de facultate.
Profesorul sta cu fata la geam - studentii copiaza pe rupte. Cand profesorul se intoarce cu fata la studenti, toti se prefac ca scriu de zor...
Examen in anul II de facultate.
Profesorul sta cu fata la geam - studentii copiaza pe rupte. Cand profesorul se intoarce cu fata la studenti, acestia copiaza in continuare. Cand profesorul bate cu pixul in masa, studentii se prefac ca scriu de zor.
Examen in ultimul an de facultate.
Profesorul sta cu fata la geam - studentii copiaza pe rupte. Cand profesorul se intoarce cu fata la studenti, acestia continua cu copiatul. Cand un student din ultimele randuri bate cu pixul in masa, profesorul se intoarce cu fata la geam.


Acest articol este scris in cadrul concursului Asul de romb. In afara de mine vor mai participa si:
Geocer, Simion Cristian, Rappa_ru, Turisticus, Daniel Mihai, Iulia, Florin

10/25/2009

Concurs nou

Nu am mai scris nimic de ceva vreme. Si aveam atatea de povestit! Clubul bloggerilor, propunerea Oanei...
Acum va spun scurt. M-am bagat la concurs. Urati-mi succes si cititi-ma.

10/21/2009

Impresii de la scoala

Uitasem sa va povestesc cum e la Scoala Populara de Arte si Meserii. Desi cursurile au inceput acum trei saptamani eu am ajuns abia marti sa fac cunostinta cu profesoara si cu colegii. A nu se intelege ca am lipsit doua saptamani intregi. Cursurile au loc lunea sau martea, dupa cum pot elevii sa ajunga. Practic nu am pierdut decat doua cursuri pe care le-am recuperat rapid.
In principiu, toate suna bine. Am desenat o rochita, am colorat o palarie, chestii din astea de design vestimentar. Mai cu putina teorie, mai una doua impresii despre ce se mai poarta si cum si gata cursul!
Mai greu de suportat sunt batranetile mele... Pare greu de crezut, dar sunt printre cele mai batrane eleve. Ma simt oarecum in plus pe langa atatea eleve de liceu. Noroc ca sunt mica de fel si ma pierd printre ele cu usurinta.
Saptamana viitoare o sa va scriu despre ce fac la scoala cu si mai mult entuziasm pentru ca marti o sa fac cunostinta cu masina de cusut. Asa ca, daca o sa mai am degete, o sa va povestesc in detaliu cum functioneaza.

10/20/2009

Atac in biblioteca

Gata cartea! Sa va zic de acum care e criminalul si sa va spun daca mi-a placut?
Nuuuu. Astept intai intalnirea bloggerilor de vineri si apoi poate o sa scriu si pe blog. Dar ca sa nu trec asa repede pe aici o sa va zic ca nu mai citisem nimic de George Arion inainte si ca oricum nu aveam prea mari pretentii de la un roman politist de o suta si ceva de pagini. Atac in biblioteca parea mai degraba un rezumat la inceput.
Am ramas placut surprinsa de modul cum a fost construit subiectul. M-a tinut cu sufletul la gura si am dat gata cartea cat ai clipi. Desi nu pot sa zic ca stilul m-a dat peste cap, nu am putut sa nu remarc originalitate, umor si o oarecare usurinta in a expune fiecare idee noua atunci cand parea ca ancheta a ajuns intr-un punct mort. Finalul este oarecum diferit de orice altceva am mai citit pana acum. Pare mai degraba sfarsitul unui articol de pus pe blog. Sa fie o gaselnita gazetareasca sau inca o incercare de a sparge cu totul monotonia? Relatarea la persoana I si limbajul extrem de familiar il fac, in aceasta carte, pe George Arion un fel de Creanga-detectiv particular. Stilul nu este nici gazetaresc, nici exclusiv beletristic. Imi pare mai degraba original si atat. Cred ca marele avantaj al autorului este atmosfera creata. O poveste bine spusa amestecata cu cateva detalii picante si un deznodamant amanat pentru a duce cititorul incet, dar sigur pana la ultima pagina.
Una peste alta, a fost o experienta interesanta. Cine ar fi crezut ca un roman politist poate fi atat de plin de umor...

10/19/2009

Premiu

Am primit un premiu de la Rappa_ru'. Pentru merite deosebite si pentru rezultate foarte bune la invatatura si la purtare :P



Trebuie sa il dau si eu mai departe. Asa ca, sa incepem. Premiul merge la Raluca, Andreea, Patricia si o sa ma mai gandesc pentru a completa lista.

10/17/2009

Culmile neantului

O carte scrisa de un alpinist in care descrie propria experienta nefericita pe munte. Poate sa para plictisitor, sau siropos, sau putin din amandoua. De fapt, este o poveste incredibila spusa intr-o maniera atat de personala incat pare mai degraba ca citesti un roman bine scris.
In 1985, Simon si Joe pornesc sa escaladeze fata de vest a varfului Siula Grande (6.356m), un traseu nemaincercat pana atunci. Dupa trei zile ajung in varf. La intoarcere insa beatitudinea se transforma in disperare cand Joe isi rupe piciorul. Cei doi alpinisti nu renunta insa si pornesc o lupta contra cronometru pentru a se intoarce inapoi in tabara. Lipsa apei si a gazului ii face pe cei doi sa se grabeasca si sa inainteze si pe intuneric. Conditiile deosebite si o avalansa aparuta din intunericul noptii fac insa ca Joe sa ramana suspendat in coarda tinuta cu greu de Simon. Pentru a se salva de la moarte, Simon taie coarda, iar Joe cade intr-o crevasa.
Simon ajunge cu bine in tabara, dar remuscarile nu ii dau pace. Indiferent de situatia de pe munte o astfel de decizie nu iti aduce nici macar o clipa de liniste.
Joe insa nu a murit. S-a luptat cu frigul si cu zapada, a iesit din crevasa si s-a tarat pana la tabara. Joe descrie in Culmile neantului toate starile prin care a trecut in cele trei zile in care s-a luptat de unul singur cu muntele. Foamea, setea, frigul si durerea cauzata de piciorul rupt l-au insotit in permanenta. Speranta si dorinta de a trai au fost insa mai puternice si, dupa trei nopti de singuratate crancena Joe ajunge la tabara unde primeste ajutorul lui Simon.
Culmile neantului este o carte care iti creeaza in permaneta o stare de frig si de singuratate. Povestea bine spusa te transpune fara sa vrei pe versantul muntelui, te ajuta sa vezi cu ochii mintii crevasele intunecate sau lumina orbitoare a zapezii. Suferi cu fiecare pagina, cu fiecare noua cazatura a lui Joe. Interesante sunt si paginile in care sunt redate gandurile lui Simon, partea lui de poveste. Pe de o parte intelegem singuratatea lui Joe, iar din celalalt unghi ii intelegem motivele lui Simon de a taia coarda. Dincolo de toate aceste intamplari ramane insa prietenia sincera a celor doi alpinisti, care au invins in lupta cu muntele.
Cartea a fost ecranizata, iar la final, Joe povesteste experienta traita in momentul in care s-a intors in Anzii peruvieni pentru a turna documentarul. Culmile neantului este o carte captivanta, care merita citita nu doar de alpinisti, ci si de oricine isi doreste sa cunoasca o poveste despre curaj, suferinta si prietenie.
Si daca sunteti curiosi sa stiti ce s-a intamplat cu Joe Simpson, aflati ca el traieste in Marea Britanie si continua sa urce muntii.

10/14/2009

Dilema

Atacata de o avalansa de informatii din diverse domenii nu stiu ce subiect sa tratez.
Sa vorbesc de Guvernul Boc 2 cazut in dizgratie? Nu cred ca e necesar. Au vorbit pe la televizor atat de mult ca nu stiu daca a mai ramas deva de spus. Acum, sa fim seriosi! Cine putea accepta ca Nutzi sa ne reorganizeze mediul? Sau ca Boc sa refaca reforma in educatie? Probabil ca asta se va intampla intr-un univers paralel.
Sa vorbesc despre Mutu et Co. care au incasat-o fara drept de apel? Unu` bea cu o seara inainte si se imbata o echipa intreaga. Or, cel putin asta reiese din discutii... Ca apararea a incasat 5 goluri pentru ca atacantul a tras la masea. Cum eu nu prea le am cu sportul o sa cred ce mi se spune si o sa imi bat capul cu criza politica.
As putea sa va spun ca am tot cautat pe net povestea Klaus cel Mic si Klaus cel Mare de Hans Christian Andresen. De cand se tot vorbeste despre primarul Sibiului numai la povestea asta ma gandesc. Chiar uitasem de ea. Deocamdata nu am gasit-o asa ca nu pot sa va dau vreun link. Trag sperante insa ca, pentru cei interesati, exista povesti de Andresen la biblioteca. Tare as vrea sa vad fata bibliotecarei cand o sa vada un adult rasfoind frenetic o carte cu basme.
As mai putea scrie despre faptul ca am imprumutat cartea Atac in Biblioteca si ca, in acelasi timp, citesc si Culmile neantului. Dar deocamdata nu va zic nimic mai mult. Astept sa termin cartile si revin cu detalii.
Pe final, va mai spun ca nu mai postez zilnic pentru ca imi bat capul cu criptograme. Aveam nevoie sa imi trezesc neuronii la viata cu ceva antrenant. Nu stau prea bine in clasament, dar sper sa recuperez.

10/10/2009

Invat alfabetul

Astazi am avut prima lectie de greaca. Da, in ultima vreme m-am indragostit de cursurile ieftine sau gratuite si iata-ma invatand una dintre cele mai interesante limbi ale lumii.
Am prieteni care mi-au zis ca mai bine as invata o limba care sa imi foloseasca cu adevarat. Spaniola, italiana sau germana. Eu ma multumesc cu greaca, deocamdata. Apoi, cand o sa ma descurc cat de cat in limba aceasta, poate o sa incep sa ma orientez si spre alte limbi care sa imi asigure succesul in cariera.
Trebuie sa va spun ca deocamdata am facut cunostinta cu alfabetul. Este interesant si, in acelasi timp, destul de dificil. Si asta pentru ca scrierea este diferita de a noastra. Literele le mai stiam de la matematica si fizica, dar mai sunt si neconcordante. Sunt si diferente mari de pronuntie asa ca nu o sa ma auziti prea curand vorbind greceste. Sper sa pot participa la cursuri cat mai des pentru ca ar fi pacat sa ma pierd pe drum si sa fiu nevoita sa renunt.
Cursurile au loc sambata si sunt organizate de Comunitatea Elena din Pitesti.

Elogiu Mamei Vitrege

Am terminat de curand primul roman erotic pe care l-am citit vreodata. Elogiu Mamei Vitrege, scris de Mario Vargas Llosa. Trebuie sa recunosc ca m-a surprins modul in care scriitorul a construit personajele. Nu aflam aproape nimic despre ele... Cu toate acestea, cititorul simte ca le cunoaste dintotdeauna pentru ca le stie aspecte ascunse din viata intima. Stie cum arata dona Lucrecia goala si cunoaste in detaliu ritualul baii lui don Rigoberto. Doar sentimentele micului Alfonso raman o taina aproape de nepatruns si poate ca acesta este marele mister al romanului.
Romanul are patru personaje, iar imaginile create cititorului nu sunt secvente de film, ci tablouri pictate impecabil. Prin introducerea capitolelor in care diferite picturi sunt personalizate cu ajutorul personajelor sale, scriitorul il ajuta pe cititor sa isi creeze la randul sau propriile schite in care sa surprinda momentele intime din viata acestei familii.
E incredibil cum scenele erotice pot fi usor percepute fara a simti niciun fel de jena. Nu sunt expuse intr-o maniera cuminte, dar au un aer oarecum natural si firesc. Iti poti imagina cu usurinta fiecare trasatura a fetelor personajelor, fara insa sa percepi evenimentele ca pe ceva vulgar.
Nu mai citisem niciodata un roman erotic pana acum. A fost o experienta destul de interesanta, cu atat mai mult cu cat subiectul este exotic si cu totul indecent. Mama vitrega ii dezvaluie placerile vietii sexuale baiatului sotului ei, despre care cititorul nu poate spune cu exactitate daca este un inger sau un demon. De fapt, misterul comportamentului lui Alfonso este cel care pune cu totul in umbra erotismul scenelor fierbinti dintre femeie si sotul ei.
Elogiu Mamei Vitrege este o carte interesanta despre relatii de familie neconventionale, incestuoase si imorale.

10/07/2009

Culmea aberatiei

Bloggerul este o fiinta stranie. E capabil sa se vaiete si sa injure de mama focului ca n-are apa calda la iarna viitoare. Ar da vina pe administratie si pe vecinii cu datorii. Dar nu o face. Prefera sa isi verse naduful pe Elena Udrea. Apoi oboseste si il ia somnul cu mana pe tastatura. Atunci viseaza ca a dat peste pestisorul de aur. Asta daca ii place pescuitul. Daca e amator de vanatoare, cu siguranta n-are in cap decat povesti cu vulpea bearca si cu ursul brun care l-a atacat intr-o dupa amiaza.
Bloggerul poate sa se trezeasca din vis si bulversat sa scrie pe blog ca s-a plimbat cu masina timpului. I-o fi facut-o cadou pestisorul de aur? Ma-ndoiesc, dar asa cum vedem pe la televizor, internetul e plin de posibilitati. Oricine poate sa scrie orice, iar altii sa creada. Asa, de exemplu, poti sa fi racolat intr-o zi pentru o misiune pe luna, sau la un far in Atlantic. Si cand ai bagajul facut, vine un tip frumusel si te ia pentru ca, apoi, sa te vanda in Italia pentru 300 de euro. Asa ca nu trebuie sa ii credem pe toti aia care ne promit marea cu sarea. Fara sa ne dam seama, marea noastra vacanta departe de oameni se poate transforma intr-o mica vacanta printre monstri.
Dar sa trecem la lucruri mai vesele. A inceput scoala, apoi hop! si anul universitar. Pana si extraterestrii de la Spiru au lasat navigatul pe net si s-au apucat de invatat ca vin vremuri grele. Parca vad ca ne intoarcem la vremea in care purtam cravata de pionier si o ciocolata Poiana va costa cat o pereche de ochelari. Si aia luata cand vin americanii sa ne faca teste gratuite. Iar ne-am intristat.
Ca sa va inveselesc, va povestesc cum e cu stramosii nostri, dacii si romanii. Ei viteji, noi din ce in ce mai aurolaci. Bine ca au mai ramas si cativa oameni intregi la cap ca altfel se impartea populatia tarii in drogati si politicieni ajunsi la andropauza. Da, n-ati observat ca mai toti sunt trecuti de floarea varstei? Mumii care l-au apucat pe Dumnezeu de picior si au devenit bogati peste noapte.
Noroc ca am ramas noi, bloggerii care le mai dam peste nas. Ne mentinem in forma, scriem, studiem si meditam. Cautam portalul sufletului si printre picaturi studiem portite pentru a scapa de criza. Si abia apoi, daca mai avem timp, dezlegam marele mister al lumii: De ce merg femeile impreuna la baie...
Nu-i asa ca bloggerul este un supravietuitor?

10/06/2009

De ce merg femeile impreuna la baie

Mitza si Pipitza se cunosc din clasa intai, de cand mergeau amandoua la scoala din sat. Locuiau la doua case una de cealalta intr-o comuna fix la marginea orasului. Se intelegeau ca doua surori. Au mers impreuna la scoala, apoi la liceu. S-au hotarat sa mearga amandoua la Bucuresti la facultate. Visau sa faca Relatii internationale si sa ajunga sa lucreze si ele pentru cine stie ce mare firma. Nu stiau de ce merg la facultate dar auzisera ele ca e la moda. Si oricum abia asteptau sa scape din satul ala si sa ajunga si ele dame bune la Bucuresti.
Mitza si Pipitza sunt studente in ultimul an si mai au putin pana la licenta. Pentru bani danseaza prin cluburi si ies cu domni generosi. Sunt frumusele si zvelte, ca mai toate fetele de la tara. Au renuntat insa la obiceiurile lor nesanatoase. Se imbraca de la firmele mari, au cele mai bune produse cosmetice si intotdeauna arata impecabil. Nu pot insa sa renunte la barfa. Si cum vad cate una care nu e pe placul lor isi fac semn, se inchid in prima baie si dai si toarna tot. De asemenea, au dezvoltat o intreaga retea de stiri despre barbatii cu care ies. Unii mai copti, altii mai in parg, dar cei mai multi trecuti de-a binelea. Despre fiecare stiu tot: masini, cont, situatie familiara si disponibilitate pentru aventuri. Se pun in garda una pe cealalta si treaba merge de minune. Nimeni nu le-a tras clapa niciodata, iar serviciile fetelor au fost intotdeauna pe masura.
Mitza si Pipitza sunt pe terasa. Au iesit cu doi avocati. Sunt prieteni si amandoi parteneri la o firma mare de prin Bucuresti. Mitza l-a agatat pe unul dintre ei la sala. Au comandat un suc si din vorba in vorba fetele sunt invitate in oras diseara la cina. Dintr-o data insa Pipitza are nevoie sa isi pudreze nasul - fetele bune nu fac pipi la toaleta, ele doar isi pudreaza nasul; rigorile societatii si politetea care face bine la imagine ca de respect personal nu poate fi vorba. Mitza nu o poate lasa singura pentru ca, nu-i asa, poate ii intra pudra in ochi.
- Auzi, fata, mergem fata diseara? Ca oricum nu avem ce face si stii bine ca nu avem bani de mancare. Nu putem sa dam banii aiurea. Mai ales acum. Stii bine ce geanta misto am vazut la Mall.
- Mergem, fata. Da` sigur platesc?! Stii bine ca nu vreau sa mi-o traga asta moca. Am prestanta. Ahhh! Ce cacat de hartie igienica au si astia la terasa asta! Fata sigur nu ne duce asta la un restaurant ieftin sa mananc cartofi prajiti, da?
-Nu ca doar ti-am zis ca au bani.
-Fata da` bemveu` i-al lui sau al lu` ala de se da la mine?
- Nu stiu fata. Ca la sala vine cu un Audi. Da` poate are 2 masini. Mai stii? Hai mai ai mult? Ca fac pe mine, dracu`
- Gata fata ies acu`...
Mitza si Pipitza si-au facut treaba si au iesit frumos din afacerea cu avocatii. Si masa buna si gentuta de la mall. Ba, cu restul au facut si o excursie acasa, la ele in sat. Vechile obiceiuri sunt insa greu de lasat in urma.
-Alo. Da fata. Ce e?
- Fataa, vino in spatele casei. Ma gasesti la buda.
(dupa 3 minute)
- Da, fata, ce e?
- N-am hartie. Tu mai ai vreun servetel?
- N-am fata, n-am. Le-am terminat aseara. Dar cred ca mai gasesc prin casa o bucata de ziar sau o foaie din caietul de mate. L-a pastrat mama de cand eram pe-antaia.
- Lasa, fata ca mergem noi la Bucuresti. Nu mai rezis nicio zi in gaura asta. Fata da` cu doctoru` ai mai vorbit?
- Da, nu ti-am zis?M-a sunat aseara. Mergem, ne intalnim cu el si cu prietenu` ala al lui. Daca ne plac, ii rezolvam, daca nu ne facem ca mergem pan` la baie si gasim noi ceva ca sa plecam. Hai ca ma duc sa-ti gasesc un colt de hartie igienica.

Acest articol este scris in cadrul jocului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anume Canguru,Cell61, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Ciuperci dupa ploaie

S-au inmultit candidatii la presedintie. Adica, dintr-o data, am devenit tinta unui numar mare de mesaje electorale. Oprescu, Basescu, Geoana, Becali, Antonescu... o gramada de insi pe care nu ii cunoastem decat de la televizor si din afisele electorale. Stim despre ei ca au o dantura perfecta pentru ca atunci cand zambesc dezvelesc niste dinti albi precum ai domnului Castor. Mai stim ca se imbraca de la firme renumite si, cu putin noroc, aflam de la ziaristi ce masini conduc si daca se mai urca la volan sub influenta bauturilor alcoolice.
Daca dam search pe Google, le gasim cu siguranta CV-urile stufoase in care scrie negru pe alb ce de scoli au terminat candidatii, pe la ce masteruri si-au desavarsit educatia aleasa si cat de competenti sunt in a rezolva treburile tarii. Pe hartie sunt toti niste intelectuali de vaza, oameni cu care societatea noastra trebuie sa se mandreasca.
Cand ii vedem insa la televizor cum isi acuza contracandidatii de fel si fel de ilegalitati, ne apuca greata. Asistam la o politica de mahala facuta de niste oameni care se lauda ca sunt ... si ca pot... Numai ca nimeni nu poate nimic. Sunt toti niste impotenti care spera sa reuseasca ce n-au reusit altii. Sa minta frumos, sa-si pastreze pozitia sociala si sa faca rost de putere.
Ar fi pueril din partea noastra sa credem ca acesti candidati vin aici sa se imbogateasca. Gresit! Sunt deja bogati. Au facut afaceri cu statul si au fentat pe cine au putut pana au reusit sa faca averi din nimic. Au muncit "cinstit" si daca le citesti declaratiile de avere nu au nimic in plus fata de un apartament de lux si o masina luata in leasing. Nu stim insa ce au nevestele, amantele, copiii si nepotii.
Acum, cu banii castigati si-au cumparat o functie. Pentru ca, nu-i asa, ce rost au banii daca nu ai putere? Daca nu invarti tu lumea dupa bunul tau plac? Acum acesti oameni vizionari devin periculosi. Incepe sa iti placa sa se stranga lumea in jurul tau ca la urs. Sa te iubeasca poporul ca esti unul de-al lor. De parca poporului ii pasa ca stii tu sa dansezi pe tiganeste pe plaja la mare. Sau ca nevasta ta isi pune cizmele de cauciuc si mangaie vitica in grajdul fermei tale. Rahat! Prefer sa fii de vita nobila si sa nu te amesteci cu prostimea in veci, dar sa stiu ca iti faci treaba bine si ca in loc sa castig 800 de lei pe luna, castig 2 mii.
Ma aflu in imposibilitatea sa spun cu cine votez. Nu stiu si nu ma pot hotari. Pot sa il votez pe Basescu. Nu e greu. Pui stampila si gata. Dar nu vreau pentru ca deocamdata nu m-am tampit. Si pentru ca mi s-a luat de fata Elenei Udrea care, cu zambetul ei lasciv ne spune Basescu - man of choice.
La fel de bine as putea sa pun stampila pe Geoana. Cum a pus nenea ala cerneala pe Constantinescu .L-as stampila in frunte sa scrie pe el votat. Nu am nimic cu omul. Din contra, pe vremea cand era ministru de Externe era politicianul meu favorit. Elegant, simplu, intelectual. Toti ce it ipoti dori de la cel care ne reprezinta. Din omul politic de atunci nu a mai ramas decat freza si accentul. In rest, nimic. Eleganta s-a transformat in spirit de mahala. Hai sa il balacarim pe Basescu ca poate mai cresc in sondaje. Simplu a ramas, dar la vorba si la port. Pacat ca nu e si la fel de viteaz sau de stapan pe situatie. Intelectual este si acum. Dar la ce-i mai foloseste daca s-a manjit cu rahat in soubizul politic de pe la noi?
De Becali nu are rost sa mai scriu pe aici nimic. Pe el nu il voteaza decat oile sale si familia. Poate si vreo doi trei prieteni mai apropiati.
Oprescu nu are cuvant. A zis ca nu candideaza si cu toate astea imparte zambete si, cel mai posibil, va incepe cat de curand sa pupe copii si sa stranga maini prin teritoriu. Adica... Ce poate sa aduca bun un om care spune ceva si face altceva? Din astia am tot vazut.
Crin Antonescu e un tip ok. Nu am nimic cu el, dar nici el n-are nimic cu presedintia. E liberal si asta inseamna deja un plus pentru mine. Mi-ar fi placut insa sa vad un om care stie ce spune, care are o notiune cat de cat clara despre ce inseamna sa fii presedinte. Probabil ca nu e cel mai bun, dar e cel mai putin prost. Cred eu. Cu toate astea insa, nu m-a convins inca. E pasiv si lasa impresia ca e luat si dus de val, ca dorinta lui e sa se retraga la casa lui de la tara unde sa scrie romane psihologice si sa savureze un cognac la amurg.
Vreau un candidat care sa nu imi promita marea cu sarea. Vreau sa ascult un discurs politic in care nimeni sa nu fie acuzat. Nu ma intereseaza cine sunt vinovatii si nu dau doi bani pe parerea lor despre adversarii politici. Am eu opiniile mele. Ma intereseaza solutii concrete si realizabile, scenarii adevarate. Nu vreau marirea pensiilor pentru ca oricum nu sunt bani. Nu vreau salariu mare, deocamdata si nici reforma in educatie. Asta nu e treaba presedintelui. Treaba lui e sa faca un Guvern capabil si sa ne reprezinte cu demnitate in fata strainilor. Si mai trebuie sa fie un om echilibrat care sa mentina echilibrul intre Parlament, Guvern si Justitie. Are el niste functii pe acolo cum ar fi medierea intre partide samd....
Hai ca deja am scris prea mult si incep sa o iau razna. Gata, nu va mai plictisesc.

Aberatii filosofice

"Portalul sufletului meu" este tema pentru azi. Cum sa aberez pe aceasta tema? Nu stiu. Nu imi dau seama nici macar de unde sa incep. Sa definesc portalul, sa ii dau eu o definitie personala? Sa descriu intrarea spre sufletul meu? Asta daca am unul. Omul este alcatuit din trup, suflet si minte. Iar ultimele doua formeaza spiritul. Am citit eu asta undeva. Deci am.
Dar ce este portalul sufletului nu am citit nicaieri si nu cred ca pot imagina intrarea intr-un suflet. Oricum, pare greu sa orientezi in cuvinte un lucru imaterial, o notiune. Eu vad sufletul ca un labirint. Se poate intra de oriunde. Mai greu este insa sa iesi sau sa gasesti destinatia. Pentru ca, de cele mai multe ori, nici macar nu stii ce cauti. Sufletul e ca Universul.In continua expansiune. Adica, cu fiecare experienta mai afli cate ceva despre tine si despre ceilalti. Fiecare fiinta isi poate lasa amprenta peste sufletul meu, iar asta nu depinde neaparat de mine. Ma poate schingiui si inchide cu un gard de nepatruns sau ma poate ajuta sa ma dezvolt, sa regasesc lucruri din sufletul meu la care nici nu gandeam. Cum ai putea sa definesti sufletul, aceasta minune a Creatiei, aceasta parte de Dumnezeu? Pentru ca, pana la urma, pare imposibil. Orice definitie poate fi rasturnata de o noua descoperire a eului interior. Iar portalul sufletului e o notiune inexistenta pentru mine. Sufletul nu poate fi patruns, nu in totalitate. Sufletul este Creatia asa cum creatia vine din suflet. Nu exista nici inceput, nici sfarsit. Asa cum spuneam. Un labirint perfect rotund. Esti inauntru. Nu poti iesi, dar nici macar nu iti doresti asta.

Acest articol este scris in cadrul jocului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anume Canguru,Cell61, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

10/05/2009

Am luat premiu!

Am luat premiu de la Nakudo, desi nu stiu ce am facut ca sa il merit. Oricum, ii multumesc din inima.
Si cum am vazut ca asa e moda pe bloguri, il dau si eu mai departe. Sa fie pentru Andreea si pentru Patricia. Sper sa va placa, fetelor.

Duminica am privit Romania de sus

Am facut-o si pe asta! Am urcat pe Moldoveanu!
Am pornit de dimineata... Dupa o ora in care am incercat sa pornim masina - nu mai aveam baterie - am reusit sa ne urnim din parcarea de la Mall si sa ne indreptam spre Nucsoara. Nu o sa va fac un rezumat al drumului. E suficient sa stiti ca a fost destul de bun. Au fost si portiuni mai grele de drum forestier, dar Matizul nostru a rezistat eroic. Poze cu masina noastra nu am, dar am cu masina din fata, cea care ne deschidea drumul necunoscut pentru noi.

Odata ajunsi pana la punctul final al drumului, ne-am echipat si am pornit in pas alert spre Moldoveanu.
Drumul a fost destul de dificil pentru noi incepatorii asa ca am facut mai multe pauze pe traseu pentru a ne trage sufletul si a admira frumusetea salbatica a naturii. Am baut apa din rau si am respirat aer proaspat de munte.Dupa mai multe astefel de opriri si dupa o lupta crancena cu teama de inaltime am ajuns la 2500 de metri. Un adevarat spectacol. Acolo, cu norii in miscare ai impresia ca vezi imagini de la inceputul lumii. Iar spre apus, totul incremeneste.Procesul de creatie e gata. Acum valea ne asteapta sa mergem spre ea si sa ne bucuram de tot ce ne-a oferit Natura.La final, varful. Aici Alexandru Halibei a fost foarte tare. Un adevarat specialsit in domeniu. M-a apucat strans de mana si m-a dus incet dar sigur spre Moldoveanu. A facut bine ca nu mi-a dat timp sa ma uit nici in stanga, nici in dreapta cand mergeam pe creste. Asa nu mi-am dat seama cat sunt de sus.Si, marele final.
La coborare, alte peripetii. Alin a calcat stramb si si-a suparat glezna, iar Loredana a facut la fel cu genunchiul. Am coborat mai mult pe intuneric. Dupa 4 ore de coborare,totul s-a terminat cu bine. O experienta unica. Ma bucur mult ca am facut-o, desi mi-e teama de inaltimi. Multumesc Cameliei Manea, responabila cu participarea mea la eveniment si intregii echipe. Si ii multumesc si lui Alex. A filmat tot asa ca veti putea vedea pe Arges TV aventura noastra.

Viata mea de om bogat

Asa cum va povesteam si cand scriam despre pestisorul de aur, banii m-au facut un miliardar excentric. Stiti deja in ce am investit si cam care sunt preocuparile mele. Acum am sa va fac o scurta lista cu cheltuielile mele in calitate de imbogatit peste noapte.
1. Pantofi. Am peste 150 de perechi de pantofi de toate culorile; modele diverse de la diferiti creatori de renume. Asta viata adevarata.
2. Saloane de infrumusetare. Merg zilnic la coafor si machiaj si de 4 ori pe saptamana merg la masaj. Ma simt in cea mai buna forma si sunt gata pentru orice provocare.
3. Bani pe haine nu prea dau. Ce mai conteaza eticheta de la haina cand porti pantofi de sute si mii de euro, nu? In schimb am inceput sa lucrez la o colectie de genti si posete.
4. Mi-am achizitionat de curand o biblioteca de lux cu titluri din cele mai diverse. Citesc mai incet decat cumpar carti, dar am toata viata inainte.
5. Dupa ce m-am mutat la casa, intretinerea ei costa o avere, dar merita.
6. Conduc un Mercedes din clasa A asa ca mai dau o gramada de bani pe asigurari si pe despagubiri dupa ce lovesc mereu cate o masina prin parcari. Ce sa-i faci? Nici acum nu pot sa parchez cu precizie. O sa mai invat si poate, poate intr-o zi o sa renunt la soferul care imi conduce masinile mai scumpe. Pe acelea nu le conduc singura. Nu ma lasa Alin. Spune ca as arunca banii pe fereastra.
6. Cele mai mari cheltuieli le am insa cu emisiunea. Plimbarile in locuri exotice pentru reportaje di filme documentare sunt extrem de costisitoare. Am lucrat in ultima vreme cu specialisti si sper sa vand cateva si sa imi recuperez o parte din investitie.

Lista poate continua la nesfarsit dar nu vreau sa va plictisesc cu detalii din viata mea de om bogat.

Acest articol este scris in cadrul jocului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anumeCanguru,Cell61, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Tema de azi? " L-ai prins pe Dumnezeu de picior!!! Ai castigat o suma imensa de bani!"

10/03/2009

Azi scriu despre andropauza...

Nu stiu daca Nakudo a propus o alta tema intre timp, asa ca o sa aberez despre andropauza. Ce sa-i faci? N-am trecut prin asta si din cate imi dau seama nu cred ca voi trece vreodata... Dar daca e tema ma supun si aberez. Trebuie sa recunosc ca nu stiam prea bine ce inseamna asa ca am cautat pe net mai multe informatii...
Asa am aflat ca andropauza este definita drept o scadere a nivelului de testosteron la barbatii de o anumita varsta. Si de aici cica pornesc o serie de simptome din cele mai diverse, care ar trebui sa reduca apetitul sexual al barbatilor. Asta e pe net. In viata reala insa stim cu totii ca nu e asa. Un barbat la 50 de ani are o dorinta nebuna sa isi ia viata de la capat. Cu una dintre colegele fiicei sau fiului sau, bineinteles. O domnisoara bine, de preferat blonda sau bruneta, dar extrem de buna, cu care sa isi faca de cap. Brusc se satura de mirosul de ceapa prajita si de sarmale al nevestei si cauta arome frantuzesti si dresuri de matase. Dar cum... Nu va mai dati coate. Trebuie sa aveti cel putin o cunostinta care a divortat dupa 20 si mai bine de ani de convietuire pentru ca se saturase de viata amara petrecuta cu "nebuna". Intamplator s-a cuplat cu o domnisoara proaspata... care nu are nici riduri, nici picioare umflate sau coltul gurii lasat.
Dar, cum spuneam, asta pare sa nu aiba legatura cu andropauza daca citesti pe net. E posibil sa fie de la incalzirea globala. Ca de-aia ii apuca asa caldurile si se dezbraca de bun simt. Mai scria pe net ca in perioada asta poti sa fii anemic... Dar nici asa nu vad legatura.
Cred ca eu am devenit insensibila la nevoile barbatilor. Imbatranesc prea repede pentru cate au de oferit asa ca vor sa tina pasul cat mai mult cu noua generatie. Eu le zic spor si incerc sa fiu mai ingaduitoare.


Acest articol este scris in cadrul jocului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anumeCanguru,Cell61, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

10/02/2009

Aberatie cu iz istoric

"Eu nu-nteleg cum din romani si daci
Se nasc mai nou atati aurolaci"
(Fanus Neagu)


In anul I de facultate am avut inclus in programa si un curs de istorie. Asa am aflat adevarul despre daci. Erau viteji - adica traiau de furat si cum ramaneau fara cele trebuincioase...pac, pac dadeau o raita prin vecini. Asta a fost prima informatie. Apoi mai stim din legende si date istorice ca a fost musai sa dea Burebista foc viilor ca sa le mai treaca betia supusilor.
Ultima informatie importanta pe care am retinut-o din cursul respectiv a fost ca dacii se drogau. Ardeau anumite ierburi si dansau in jurul focului pana ajungeau sa pluteasca printre norisori.
Despre stramosii nostri romani nu are rost sa va vorbesc. Oricat ar fi fost ei de curati, nu pot sa faca astfel de gene sa dispara. Doar stiti cum e... daca pui o picatura de vin in benzina, e benzina. Daca pui o picatura de benzina in vin, e benzina. Asa si cu geto-dacii. Au mai trecut peste noi neamuri migratoare - am luat bineinteles de la fiecare ce a fost mai prost, ca asa ne e firea.
Si se mai intreaba cate unii de ce suntem niste semiaurolaci asa... Uite de ce. Ca avem antecedente. Suntem inalti ca brazii si viteji cum n-a mai vazut lumea. In traducere libera, mari si prosti, vanjosi si pusi pe harta ca doar cine mai e ca noi pe lume?
A nu se intelege ca toti suntem ciobani cu ghioaga in tara asta. Din fericire, mai avem si exceptii. Si daca din 20 de milioane, macar 15 la suta s-au facut subtiri la trup, au renuntat la vitejie si au facut studii diplomatice... ar trebui sa ne consideram fericiti. Asta se cheama evolutie. Peste alte 2000 de ani, altele vor fi procentele.

Acest articol este scris in cadrul jocului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anume Canguru,Cell61, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian


Tema de azi? "Este pe baza a doua versuri cu care sa va jucati, sa le comentati sau sa le rostogoliti ca pe chiftelute:

"Eu nu-nteleg cum din romani di daci
Se nasc mai nou atati aurolaci"
(Fanus Neagu)
"

10/01/2009

Nevralgii politice

A murit copilul Tarii... acest avort nereusit care a fost alianta sau coalitia PSD - PDminus L. Dupa ce l-au tinut la incubator si l-au hranit cu perfuzii, s-a stins fara speranta. Asa a decis dumnezeul absolut al Parlamentului si Guvernului si al altor o mie de comitete si comitii. S-a trezit intr-o dimineata cu fata in sus, si-a baut cafeau cu whisky si a dat un telefon. Sa plece Nica, sa se duca dracu` PSDul ca si asa manca mamaliga degeaba si sa facem noi Guvern... Asa a zis stapanul, si lumea s-a supus blajina. Ca unu e Basescu in tara asta, unsul, trimisul zeilor printre oameni sa ne calauzeasca si sa ne ia dracu pe toti.
Cam asta e concluzia. Nu sunt social democrata, nu simpatizez cu PD-Lul. Din contra, urasc politica cu toate organele interne. Am convingeri oarecum liberale, dar spun cu tarie cu nu s-au mai nascut liberali de la Bratieni si pana acum. Traim vremuri grele, mon cher... Si nu e vina noastra, ca oricum am vota noi, tot cine trebuie iese presedinte, si parlamentar, si ce-o mai fi de votat. Si ce putem face? Ca de revolutie intr-un stat democratic... Nu stiu daca poate fi vorba. Chiar, o fi fost vreuna vreodata? Dar putem face rascoala... Numai sa nu ne traga Basescu pe roata pe toti.
Am urmarit cu oarecare interes ce se mai zice pe la televizor. Dar nici asa nu te dumiresti. Ca unii tin cu rosii, altii cu portocalii. Si adevarul nu e nici macar la mijloc. Noi ce sa mai credem? Ca ei vor binele tarii? Ca presa pazeste democratia? Ca Basescu sau Boc mareste pensiile cu 2 la suta? Ca cu Geoana presedinte se schimba foaia? Se schimba pe dracu` ... Ca au mai fost social democratii la putere si tot un rahat s-a intamplat. Ii auzi ca au facut drumuri, ca au atras investitori si ca au intrat in UE. Felicitari ca v-ati facut oarecum datoria. Ca si pe mine ma felicita seful zilnic cand ma duc la serviciu in loc sa stau acasa.
Ar trebui sa se puna o bomba in Palatul Parlamentului si una la Cotroceni, si una la Victoria ... Toate in acelasi timp, in zi de sedinta extraordinara. Pierdem trei monumente, dar castigam ...
Ba nu, ca nu castigam nimic. Vin altii la fel de lacomi, numai ca mai saraci si mai pusi pe supt de la sanul Patriei ...
Nici nu stii ce sa mai vrei cu alesi din astia... Un bilet numai dus spre orice alta tara a lumii. Chiar si in Africa de Sud.

Aberatii cu ciocolata

Mi-am cumparat o ciocolata de la magazinul din colt. De obicei, fac cumparaturi de la hypermarket, dar acum mi-era pofta. Si cum ciocolata este unul din viciile mele am intrat in primul magazin care mi-a iesit in cale.
In magazin... un miros ciudat de putregai si mucegai... Dupa tejgheaua murdara din lemn statea un nene mare si greu ca o balena esuata. Cu chelie lucioasa de transpiratie si cu ochelari retro (probabil a citit in vreo revista ca sunt din nou la moda) privea cu interes la un televizor mic ascuns printre rafturi. Era un film indian dupa muzica si dupa dialogul purtat cu glasuri suave de doi actori care semanau izbitor cu niste cantareti de manele.
Am cerut o ciocolata si, spre uimirea mea, nenea si-a asezat ochelarii cu degetul mijlociu mai bine pe nas si s-a aplecat cu tact. A luat ciocolata, a invelit-o bine intr-o punga, mi-a luat banii, mi-a dat o guma si un leu rest si mi-a zis cu calm "La revedere".
Am iesit grabita si pana acasa nu m-am gandit la altceva decat la ciocolata cea gustoasa. Alba, cu portocale... Intru in casa, desfac punga si stupoare! Ciocolata era desfacuta si cu doua bucatele lipsa. S-a pornit sirena in capul meu de parca trecea SMURDul pe langa mine. Am luat repede papucii de casa in picioare si am zburat pe scari. Nici nu cred ca am incuiat usa in urma mea.
Am intrat calma si zambind in magazin desi eram in stare sa ii sparg ochelarii lu` nenea, cat era el de mare.
Nu va suparati, zic, am fost mai devreme la dumneavoastra si am cumparat o ciocolata.
Da, si?
Si e inceputa.
A! Ti-a placut si mai vrei una?
Nu, mi-ati vandut-o inceputa.
Asculta don`soara. Pe vremea mea, nu primeam ciocolata decat cand ma facea pionier si atunci nu comentam daca era inceputa. Mancam si taceam...
Asculta, dom`ne. Poti sa te faci mata pionier si acu daca vrei, dar mie sa imi schimbi ciocolata ca lucrez la televiziune si chem si OPC ul si iti inchid si maghernita. Ai auzit? Sa pui mata frumusel mana sa imi schimbi ciocolata si sa ma lasi cu povesti din astea de pe vremea lu` Ceasca, da?
Am luat o ciocolata nou nouta si o poala de scuze... Ca nu si-a dat seama, ca a pus-o din greseala, ca sa mai trec pe la el. Ca da si pe datorie.
Aha... am iesit mandra de mine din magazin si am plecat acasa sa imi pap ciocolata. De atunci nu mai platesc nimic ambalat gratis pana nu verific. Mama ei de economie de piata!

Acest articol este scris in cadrul jocului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anume
Canguru,Cell61, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Tema de azi? "Trebuie sa aberati despre ochelari, ciocolata si pionieri"

9/30/2009

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt unguri, m-am gandit si mi-am intors privirea spre geam. Nu am putut insa sa nu observ ca aveau ochii rosii sa ca unul se scarpina in ureche cu cu fel de tentacula in loc de deget. M-am dat deoparte si am inceput sa ii studiez cu atentie. Am rau de inaltime si nu imi place apa, dar halucinatii de la mersul cu trenul nu am avut niciodata.
Odata cu trecerea timpului, colegii mei de compartiment s-au familiarizat cu prezenta mea si din cand in cand mai scoteau cate o antenuta, cate un picior mare si solzos ca sa se mai scarpine, sa se mai studieze... chestii din astea. Apoi am avut o senzatie de deja vu... Cu totii stiti fazele alea din Barbati in negru, in care extraterestrul se dezbraca de costumul uman si apare in toata splendoarea lui. Exact asa a fost si in tren. Am ramas ca o curca cu privirea in gol si cu zambetul ala tamp pe fata. Stiti voi, ca atunci cand o prinzi pe mama ca pune cadouri sun brad in locul Mosului. Mi-au zambit din forma lor naturala si intr-o limba romana de cocalar si-au cerut scuze, motivand lipsa aerului conditionat. Nu-i nimic, zic eu printre dinti. Faceti-va comozi... Ma uit la Star Gate si nu am ratat niciun episod din Barbati in Negru. Cei doi au ras cu lacrimi de brontozaur si si-au etalat cele 4 perechi de dinti galbeni ca uleiul de floarea soarelui. Apoi m-au intrebat daca pot sa manance. Sigur, le-am zis. Simtiti-va ca acasa, oriunde ar fi asta.
Cei doi au inceput sa manance lacom... aveau o adevarata pasiune pentru hrana de pe Pamant: Saramura de gandaci de bucatarie din conserva si salata de papadie cu sos de soia. Un deliciu, ziceu cei doi in vreme ce ma imbiau sa incerc ceva din masa lor copioasa. M-am scuzat, spunand ca sunt la dieta si ca mananc disociat. M-au crezut.
Dupa masa si-au pus costumele la loc, mi-au multumit pentru amabilitate si politete. M-au rugat apoi sa nu mai cred tot ce vad pe la televizor. Star Gate e o porcarie, mi-au zis. Noi de fapt suntem niste tipi prietenosi, iar goa`ulzii nu exista. Are insa filmul ala si partile lui bune. Cei doi au iesit zambind din compartiment. Mergeau sa savureze cate un tutun, alta delicatesa pamanteana.
Cat despre mine... M-am mai trezit din lesin cand a venit o femeie de serviciu sa curete trenul. Eram asa buimaca ca nici acum nu stiu cum am ajuns acasa si de unde a trebuit sa ma intorc.

Acest articol este scris in cadrul jocului "Sa aberam pe o tema data". In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceasta tema si ceilalti participanti si anume Canguru,Cell61, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian.

Tema, de data aceasta, a fost: "Imaginati-va o calatorie alaturi de extraterestrii".