Treceți la conținutul principal

E la moda sa ai glob....

Am aflat acum o luna ca si Gigi are blog, sa ma scuzati, glob. Bine, asta nu mai e de multa vreme o noutate, dar trebuie sa recunosti ca iti da de gandit. Blogul a devenit asa, un curent (la fel ca emo... daca nu te pasioneaza, brusc esti dintr-o alta retea)... uau... spiritul de turma nu i-a cuprins pe toti, asa ca hai sa nu ii excludem pe "ceilalti" doar pentru ca nu au chef de tastat. Am citit undeva intr-o zi un citat al unei persoane care se intreba spre ce ne indreptam cu atatia adolescenti care nu stiu ce este acela un blog. Oare nu avem probleme mai grave de care ar trebui sa ne preocupam? E interesanta ideea unui blog, dar blogalizarea nu ma incanta deloc. De ce? Pentru ca refuz sa imi imaginez 6 miliarde de oameni tastand frenetic in fiecare zi si exprimandu-si trairile in universul infinit al internetului. O lume virtuala, paralela cu cea in care traim exista deja, dar ma gandesc cu groaza la ziua cand o sa emigram cu totii in ea. Daca ne vom expune cu totii problemele in blogosfera si vom discuta cu deshtele, unde mai e mirosul cafelei pe care o bei cu prietena cea mai buna cand iesi la o barfa mica, unde mai e bataia cu bulgari cand iesi cu prietenii... sau cum te simti cand iesi cu gashca la o bere... bineinteles fiecare in fata propriului laptop - scriind pe blog si asteptand comment... Cred ca ar trebui sa existe o masura in toate, cu atat mai mult in comunicarea virtuala, care nu ne ajuta sa ne dezvoltam abilitatile sau sa socializam, ci doar ne izoleaza de ceea ce e cu adevarat important.

Comentarii

  1. Da, avem probleme mai importante si blogosfera nu o sa le rezolve! Eventual o sa le amplifice pe unele dintre ele.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…