Treceți la conținutul principal

Femeile frumoase de altadata

Femeile frumoase de altadata aveau ochi mari şi buze bine conturate, şi sprâncene pictate de artişti... Divele secolului trecut au dat un nou sens feminităţii şi frumuseţii.

Şi despre cine poţi să vorbeşti când te referi la frumuseţile secolului al XX-lea? Toţi am auzit de Marlene Dietrich diva născută la Berlin, dar devenită vedetă la Hollywood. Cu un accent inconfundabil şi cu stilul ei arhicunoscut, a facut furori... Stilul Marlene Dietrich este încă temă de inspiraţie pentru o mulţime de designeri şi stilişti celebri. Feminină prin stilul uşor masculin pe care l-a abordat la vremea respectivă, actriţa a cucerit întreaga lume. Cine ar fi crezut că o dansatoare de cabaret are atâta stil? Ai fi crezut că e cel puţin contesă... Fotografiile ei te lasă şi acum mut de uimire ... un chip perfect alăturat unui corp de invidiat, perfect pus în valoare de o ţinută aproape berbătească.


Când vine vorba de senzualitate în forma ei pur vulgară, te gandeşti la Marilyn. Blondă şi cu rochiţa albă anume croită să acopere destul şi să se vadă tot. Îmbrăcată sau dezbrăcată, Marilyn atrăgea atenţia. Nu pentru că barbaţii preferau blondele, ci pentru că bărbaţii o preferau pe ea. O actriţă fără tehnică, dar plină de talent, o legendă despre care s-au făcut filme cam tot atât de multe în câte a jucat chiar ea... cam aceasta a fost Marilyn ... o prostituată de lux, proaspătă ca o floare de crin... A fost un înger decăzut în cotidian. A trăit tumultos şi a murit controversat. S-ar zice că s-a stins la timp ca să nu moară niciodată.

Trei este numărul magic al basmelor... trei fete are împăratul, trei zâne îl ajută pe Făt-Frumos şi tot trei ... dive voi prezenta eu aici. Elizabeth Taylor, artista cu ochii violeţi? Doar atât să fie din toată cariera ei? Unde pui corpul de invidiat, faţa ca de păpuşă, premiile Oscar şi toate cele... O Cleopatra reinventată, aşa ţi-o aminteşti pe Liz Taylor. După ce ai văzut filmul acesta nu mai poţi avea o altă Cleopatra niciodată... Şi dacă te gândeşti la personajul istoric, ai face pariu că a avut ochii violeţi.

Am ales să scriu despre ele pentru că astăzi se ridică cu pretenţii de divă orice pipiţă cu bustul modificat şi poponeaţa bombată. Câte dintre ele însă vor fi subiect de film peste 20 sau 30 de ani? De câte dintre ele îşi vor aminti milioane de oameni?
Rămâne de vazut...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…