Treceți la conținutul principal

Cu mic cu mare, sau cu mic cu mustar?

A venit si 1 Mai, sarbatoarea nu mai stiu cui... a muncitorilor, a oamenilor care muncesc, a politicienilor care mai impart cate un pix defect pe la vreo manifestare din asta comunista sau a micului care sfaraie pe gratar ...
Anul acesta semnificatia acestei zile s-a deformat si mai tare. Pe de-o parte, cinci muste ametite protestau pe undeva prin Bucuresti - o stiu de la televizor - spunand ce simbolizeaza in opinia lor 1 Mai si acum citez: lupta muncitorilor impotriva exploatarii capitaliste.Din aceeasi transmisie aflam ca protestatarii care de fapt nu prea protestau ci stateau acolo cu doua bucati de panza imprimate cu secera si ciocanul erau in asteptarea a 25.000! de semnaturi ca sa reinfiinteze Partidul Comunist Roman?! Mare e gradina Domnului si multi sfaraie de 1Mai!!!!
Revenind la semnificatia zilei si la manifestarile care o impodobesc... voiam sa vorbesc despre droaia de politicieni care s-au perindat prin toate locurile publice si au vandut de data asta mici electorali cetatenilor. Vaaaiiii de capul nostru ca de maine incepe campania si atunci ne vor bubui urechile de concerte, dar mai ales de promisiuni la limita realului si de gogosi cu iz electoral. Unde e semnificatia celebrului 1 Mai Muncitoresc? Nu prea se vede ... se aude doar un sfarait de mici, spalati din abundenta cu bere ieftina la bidon ca de! Nu mai are lumea bani....
Cu sau fara semnificatie, oamenii nu merg la munca - iar daca merg la serviciu sunt platiti dublu? 0are? - , ies la gratare, merg la Vama Veche sau se plimba cu vaporasul in Herastrau - asta e de la stiri. Da, da, de fapt cei care se-mbata la Vama Veche sunt cei mai castigati... pe ei nu-i mai baga in seama decat un reporter de la nu stiu ce televiziune. Ce fericit trebuie sa fii pe plaja... nu miroase a politicieni. Cat despre cei care plutesc cu vaporasul... Sa le fie de bine. Eu nu stau la Bucuresti, asa ca nu pot sa va povestesc prea multe despre asta.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…