Treceți la conținutul principal

Despre ceea ce urmează

Încă puţin şi vine... e după colţ, aşteaptă.... Cum cine? Campania electorală, minunat prilej de a vedea şi noi cine ne reprezintă interesele. Pre-campania a început de ceva vreme... cu scrisori către cetăţeni, cu declaraţii prin presa locală, cu acuzaţii la adresa unora, cu răspunsuri pe măsură din partea celorlalţi... Şi toate lasă un iz de "va urma" la final, ca şi cum aceasta ar fi doar o avampremieră la adevăratul razboi ce e pe cale să înceapă. Lupta se duce pe trei fronturi: Unul urmăreşte să scoată în primplan realizările partidului, ale primarului, ale nu mai ştiu eu cui... Noi am mărit pensiile, noi am adus autobuze, noi suntem băieţii buni. Pe de altă parte, trebuie să se dea cu noroi în adversari... Ăia fură, ceilalţi sunt corupţi, unii sunt cercetaţi de DNA (nu că şi cei ce acuză nu ar fi la fel de murdari şi de răi, dar gunoiul din gradina altuia miroase mai puternic). Al treilea front se află undeva în spatele cortinei, jocuri de culise, unde presa nu are cum să intre pentru că nu poate dovedi interesul public. Despre acest joc de culise nu ştim mare lucru, intuim, ne dăm cu părerea, poate avem dreptate, poate nu...
Mizeria este însă cuvântul de ordine. Fiecare vrea să prindă o felie mai mare de tort pe care să o mănânce sub ubrela Puterii. Şi după ce îşi papă cuminţei prăjitura, în linişte, bineînţeles, stau frumuşel "să li se aşeze", nu cumva să facă indigestie. Şi durează de obicei siesta asta cam cât un mandat. Se mai opintesc puţin către finalul mandatului... mai pun o fântână arteziană, mai repară un drum, mai fac planul de o parcare şi ţes câte o strategie electorală de toată frumuseţea.
Ce face electoratul? Aşteaptă... să-i pice para mălăiaţă de undeva din cer... la urne se duc din ce în ce mai puţini pentru că doar câţiva mai speră să se schimbe ceva în acest scenriu.
Eu? Aştept să se reformeze complet clasa politică. Şi acest lucru se va întâmpla peste 20 de ani, când muţi dintre actualii politicieni vor fi bătrâni, sau bolnavi, sau nu vor mai fi deloc. Singurul pericol este acela ca şi tinerii să urmeze exemplul acestor vulpi bătrâne si experimentate. Atunci chiar că nu mai e scăpare pentru politica românească. Am totuşi răbdare şi aştept să văd ce va mai fi. Între timp, mai cometez de una, de alta... să îmi treacă vremea mai repede, să vină campania, să mă amuz de unele, să mă las uimită de altele şi să ma scârbească majoritatea.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…