Treceți la conținutul principal

Valentine`s...


... Importat sau important, mie imi place sa il sarbatoresc pe Valentin pentru ca imi place sa iubesc si sa o spun de fiecare data cand am ocazia... am luat tot felul de sarbatori de peste tot, de la Ziua Antitutun pana la Ziua Internatioanala a Consumatorilor de ciocolata (nu stiu daca exista, dar asta mi-a stat pe degete)... De ce ne doare asa tare ca noi suntem mai smecheri decat altii si sarbatorim dragostea si pe 14 si pe 24 februaie? Pentru toti idiotii care nu cred in Valentin pentru ca e "american"... Oameni buni, Sf. Valentin a trait la Roma, adica in EUROPA! Vai de aia care vad aceasta zi superficial si o trateaza ca pe o gaselnita comerciala. Conform legendei, Valentin ar fi mutrit pentru ca ii casatorea in secret pe indragostiti. Practic, era un martir al dragostei, si nu al unei iubiri murdare, ci al aceleia marcate prin casatorie. Practic, nu e nimic american in toata afacerea asta. Unde au intervenit americanii? Ei, saracii, s-au gandit sa il omagieze pe Sf. Valentin altfel... cu inimioare sau porumbei, cu jucarii de plus si declaratii de dragoste. Asa cum noi il sarbatorim pe Sfantul Nicolae cu daruri in ghetute, asa au ales si ei sa isi sarbatoresca acest sfant prezent in calendarul catolic cu declaratii de iubire si cu daruri inedite.
Ceea ce mi se pare cel mai important este urmatorul fenomen... Noi, ortodocsii am importat aceasta sarbatoare pentru ca si noua ne place sa iubim, si nu ca sa copiem totul la indigo de dincolo de ocean. Practic, chiar daca exista si carcotasi, crestinii de toate natiile sarbatoresc Valentine`s Day? Sunt putine sarbatorile care unesc toti crestinii si ii focalizeaza spre un sentiment ata de frumos cum este iubirea... asta conteaza mai mult decat daca sarbatoarea Sfantului Valentin e traditionala sau nu...
Cat despre aspectul comercial, asta e alta macare de peste... Pana la urma si Craciunul, si Pastele strang la fel de multi comercianti in centrul orasului, nu?

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…