Treceți la conținutul principal

Rautati...


Am mai auzit una buna azi la pranz cand m-am urcat in maxi taxi - minunat mijloc de transport la care mai recurgem din cand in cand :)
"Dati-va doamna mai in spate ca doar nu mergeti cu avionul" zise dragul de sofer catre o doamna intre doua vartse care si-ar fi dorit un loc pe un scaun dar pesemne ca ajunsese prea tarziu si toate erau deja ocupate. Mda ... se vede de la o posta ca nu suntem in avion... nu tu fete dragute care sa te atentioneze sa iti pui centura, nu tu scaune comode,... Ce semana totusi destul de mult cu mersul cu avionul este senzatia aia de ghem in stomac.... A! nu era de la schimbarea de altitudine sau de presiune.... era de la viteza.
Slalomuri printre masini, curse intre soferi de maxi taxi care se indreapta spre acelasi cartier... cobori ca din zbor in statie pentru ca, in cazul in care nu se urca nimeni, tu - calator platitor de bilete pe care nu le vezi decat din cand in cand - esti un inconvenient si din cauza ta celalat sofer, mai inspirat, va ajunge inainte la statia urmatoare. In cazul in care statia e goala soferul te intreaba dinainte sictirit "Coboara?"... daca n-ar fi musai sa cobori ai sta cuminte pe scaun... si ai tace molcom nu care cumva sa il superi pe domnul si sa il faci sa opreasca la o statie la care nu se urca nimeni...
M-am saturat de soferii de maxi taxi, prestatori de servicii de care te-ai lipsi. Nu mai suport parfumul lor ieftin asezonat cu o dara de fum de tigara, nu le inteleg mentalitatea bolnava conform careia strada e mostenire de la mamele lor care au uitat sa le ofere si 7 ani de educatie.
Vai de cei care nu le dau prioritate, vai de cei care se opresc la semafor la galben dupa verde, vai de pietonii care vor sa treaca prin fata lor la zebra.
Si mi se pare si normal... pe unde circula avioanele nu sunt dom`ne nici pietoni, nici semne cu "cedeaza trecerea"... Ops! nu spuneai domnule ca la mata in masina nu e avion? Atunci de ce te dai smecher ca si cum ai pilota unul?

Postări populare de pe acest blog

Calatorie cu peripetii

Am plecat cu trenul de la Pitesti la Bucuresti nu pentru ca nu am mai gasit loc in maxi taxi, ci pentru ca asa imi venise cheful de o calatorie pe calea ferata ca nu m-am mai putut abtine. Mi-am luat bilet, m-am urcat in tren si m-am asezat frumusel in compartimentul meu, la locul meu. Am mers cu Personalul, nu exista fonduri la buget pentru Sageata. In acelasi compartiment cu mine - doi indivizi scunzi si indesati ca niste mingi imense de baschet prelungite intr-o parte cu o alta sfera, de data aceasta mai mica, ce le tinea loc de cap. Gurmanzi, m-am gandit eu in sinea mea si, pentru o clipa, mi-a fost oarecum rusine ca etichetez oamenii cu asa usurinta. Poate erau bolnavi, sau cine stie?
In timpul mersului s-a intamplat insa ceva cu totul si cu totul neobisnuit. Unul din ei a primit un telefon, iar cei doi au inceput sa vorbeasca intr-o limba necunoscuta. Erau prea albi ca sa vorbeasca pe tiganeste, m-am gandit. Alta limba nu stiam care ar putea fi asa scalcita... Poate ca sunt ung…

Cronicile ucigașului de regi - Patrick Rothfuss

 “Call a jack a jack. Call a spade a spade. But always call a whore a lady. Their lives are hard enough, and it never hurts to be polite.”
Am citit primul volum din trilogia lui Patrick Rothfuss acum vreo 2-3 ani, parcă. ”Numele Vântului” e o carte lungă, care promitea, dar care nu mi-a oferit chiar ceea ce aveam eu în minte. Citind câteva recenzii înainte de a începe, așteptam o poveste medievală, cu parfum de Harry Potter și scene copiate de la George RR Martin. Nu a fost nici una nici alta, e o carte bună care seamănă cu toate fără să semene cu niciuna în special.   Povestea e originală, cel puțin pe cât poate permite genul fantasy. N-are nici dragoni, nici baghete, are însă un erou care trece prin multe încercări în drumul spre maturizare, cam cum au toate de fapt. Al doilea volum, ”Teama înțeleptului”, continuă povestea, lăsând cititorul cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Abia l-am terminat, deși l-am cumpărat acum vreun an și ceva. Problema cu cartea asta e că după ce o î…

Dayan. Pelerina. La umbra unui crin. Mircea Eliade

Cum se apropie sfârșitul anului școlar, m-am hotărât să îi ofer profesoarei de italiană ceva care să îi amintească de cursurile noastre, mai exact o carte românească. Ușor de zis, greu de făcut pentru că nimic din ce trecusem eu pe un soi de listă cu cărți „potrivite” nu a fost tradus în italiană sau, dacă o fi fost, nu e de găsit online.  Norocul a fost că m-am nimerit în oraș în același timp cu Târgul Internațional de Carte de la Torino, așa că am găsit ceva surse de inspirație la standul României. L-am ales, cu greu ce-i drept, pe Eliade drept ambasador în materie de literatură română: Dayan și alte povestiri, o carte publicată în 2015, care conține nuvelele fantastice Dayan, Pelerina și La umbra unui crin. De ce cu greu? Pentru că, vorba unui prieten cu care am comentat ulterior decizia, Eliade în italiană e de neînțeles. Sau cel puțin așa credeam înainte să deschid cartea. Am sărit peste proza fantastică a lui Eliade în tinerețe, așa că am aruncat curioasă un ochi peste povestiril…